Marţi, 9 Mai 2017
În anul jubiliar al reformei protestante – despre migrație, politică națională și minoritară
În ultimele două săptămâni – printre altele – următoarele probleme au constituit obiectul activității mele de europarlamentar:
– Organizarea la Bruxelles a ședinței Consiliului Maghiar de Autonomie din Bazinul Carpatin (Kárpát-medencei Magyar Autonómiatanács – KMAT),
– Simpozionul privind ridicarea la Bruxelles al monumentului victimelor regimurilor totalitare.
– Demers în vederea retragerii ordinului UE privind controlul înăsprit al frontierelor.
– Audiere publică organizată de către Comisia pentru petiții a Parlamentului European (PETI) pe tema discriminării cetățenilor și a minorităților.
Deasemeni, în această perioadă a avut loc și miniplenara Parlamentului European despre Ungaria, la care a participat și premierul Viktor Orbán. În sfârșit, menționez simpozionul organizat de Uniunea Federativă a Naționalităților Europene (FUEN) privind inițiativa civică europeană Minority SafePack, având ca scop instituirea la nivelul Uniunii Europene a unei reglementări obligatorii pentru apărarea drepturilor minorităților.
Direct sau indirect, toate aceste activități au contribuit la susținerea interesului național și al cauzei protecției minorităților.
* * *
Recentul atac al stângii și al liberalilor îndreptat împotriva Ungariei și al guvernului său de centru-dreapta a avut ca motiv în primul rând politica consecventă a Ungariei privind valul migraționist. Premierul Viktor Orbán s-a confruntat în mod direct nu pentru prima dată cu asemenea atacuri înverșunate. Comunitățile maghiare din afara granițelor Ungariei sunt solidare cu guvernul maghiar în combaterea atacurilor nefondate și isterice privind probleme precum: consultarea populației, Universitatea Central-Europeană (CEU), inițiativa legislativă menită să mărească tranparența NGO-rilor din Ungaria. Comunitățile noastre resping hotărât calomniile antimaghiare lansate de europarlamentarii socialiști maghiari, ce au iz de trădare de țară.
În apărarea moștenirii noastre creștine, în spiritul protestantismului de un jumătate de mileniu, refuzăm orice formă de colonizare forțată, aceasta contravenind intereselor noastre legitime naționale și europene. Printr-o largă colaborare trebuie să facem tot posibilul pentru apărarea identității noastre europene și naționale creștine. Pentru noi, maghiarii din afara granițelor Ungariei, ocrotirea minorităților constituie o formă specială de autoapărare națională. In ciuda faptului că minoritățile autohtone reprezintă cca 10% din populația Uniunii Europene, Bruxelles-ul acordă o atenție incomparabil mai mare imigranților, care reprezintă în prezent doar cca 5% din populația Uniunii Europene, ba mai mult, prin favorizarea ,,noului val de migrații a popoarelor”, a năvălirii în Europa a unor mase de oameni incapabile de integrare, se va instala criza pe întregul continent.
Este imperios necesar ca în protecție drepturilor minorităților naționale tradiționale, băștinașe din Uniunea Europeană să intervină o cotitură radicală. În această direcție pășește Uniunea Uniunea Federativă a Naționalităților Europene (FUEN) prin inițiativa civică europeană Minority SafePack – one million signatures for diversity in Europe, pentru succesul căreia fiind necesar sprijin unanim din partea noastră. Și soluționarea cazurilor aflate pe rol la Comisia pentru petiţii a Parlamentului European (PETI) se incadrează în acest proces. Străduințele noastre autonomiste urmăresc rezolvarea de fond a acestei probleme.
Consiliul Național Maghiar din Transilvania (CNMT), parte a sistemului de conlucrare națională al maghiarimii, acționează necondiționat pentru unificarea deasupra granițelor a națiunii noastre, și fiind impulsionat de alegerile generale din anul viitor din Ungaria, își intensifică activitatea sa de mobilizare a maghiarilor cu dublă cetățenie pentru înregistrarea lor pe listele electorale și participare la vot.
În acest sens salutăm semnele de reorientare a UDMR spre politica națională, sperând că va veni și timpul îmbunătățirii conlucrării dintre organizațiile noastre. Așteptăm ca în consens cu hotărârile congresului său precedent, pe lângă prioritățile specificate atunci – drepturile lingvistice, problemele femeilor și altele –, Uniunea Democrată Maghiară din România la apropriatul său Congres de la Zalău să includă în sfârșit pe lista sa de priorități strategice autonomia comunității maghiare din România.
Revizuirea relațiilor dintre UDMR și bisericile istorice maghiare este o cerință legitimă. Prin abandonarea cunoscutului principiu de exercitare a puterii: „cuius regio, eius religio”, în locul dominării bisericilor va trebui să se implementeze relații de colaborare adevărată, bazate pe egalitate. Problema este cât se poate de actuală la Oradea și Zalău, în Bihor, Sălaj și întreaga regiune Partium. Acum, în preajma aniversării jubiliare al Reformei la Oradea, Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului va trebui să se disocieze definitiv de organizația bihoreană a UDMR, plină de corupție, fiind nevoie de autopurificare, de eliminarea acelor conducători care au furat biserica noastră și o țin din scurt.
Este bătător la ochi, că Direcția Națională Anticorupție (DNA) îi lasă în pace pe conducătorii implicați în acte de corupție din sânul UDMR Bihor, în timp ce îi hărțuiește și îi trimite în judecată pe liderii maghiari din Ținutul Secuiesc care militează pentru autonomie.
Așteptăm din partea Secretariatului de Stat pentru Politica Națională din Ungaria verificarea și tragerea la răspundere a acelor demnitari și activiști maghiari din România, care au gestionat abuziv ajutoarele acordate de către statul maghiar comunităților minoritare.
În urmă cu aproape trei decenii comunitatea reformată din Timișoara s-a confruntat în mod miraculos cu puterea naționalistă-comunistă de atunci, pe temeiul acestei revolte s-a produs mai apoi învierea și reînnoirea eparhia noastră de pe lângă Piatra Craiului, totul fiind catalogat drept o faptă istorică reformatoare. După cum stipulează sloganul congresului plănuit să aibă loc la Zalău: pe acest drum „nu putem da înapoi” – acesta trebuie să fie valabil atât pentru bisericile noastre, dar și pentru reprezentanții interesului public maghiar din Transilvania.
Scandalul revoltător al preoților demascați recent ca foști colaboratori ai polițiilor politice comuniste, dar și nenumăratele și zilnicele cazuri contorversate ale vieții confesionale și sociale fac imperios necesare nu numai mărturisirea, dar și purificarea morală și politică a vieții publice maghiare, deoarece: „nimeni nu poate să slujească la doi domni”, nu este posibil, nu este permis (vezi: Matei, 6,24).
Oradea, la 8 mai 2017
Tőkés László
europarlamentar
președintele CNMT
noutăţi
Marţi, 22 Decembrie 2020
La a 31-a aniversare a izbucnirii revoltei populare din Timișoara
Vineri, 5 Iunie 2020
László Tőkés: reconcilierea este posibilă, dacă România renunţă la antimaghiarismul ridicat la rang de politică de stat
Joi, 4 Iunie 2020
DECLARAŢIE cu prilejul centenarului semnării Dictatului de Pace de la Trianon
Vineri, 29 Mai 2020
DECLARAŢIE
Vineri, 29 Mai 2020
László Tőkés: timp de o sută de ani am fost nevoiţi să învăţăm să dansăm cu picioarele legate
Vineri, 1 Mai 2020
DECLARAŢIE: Preşedintele României trebuie să demisioneze fără întârziere
Joi, 16 Aprilie 2020
Urare de paști
Duminică, 22 Martie 2020
DECLARAŢIE cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la „Martie Negru” la Târgu Mureş
Joi, 12 Martie 2020
Ziua Libertăţii Secuieşti – Conferinţă de presă susţinută de cei care trebuiau să ia cuvântul la demonstraţia de la Târgu Mureş
Duminică, 23 Februarie 2020
László Tőkés: naţionaliştii români vor râde dacă nu adunăm cele un milion de semnături












