Joi, 9 Februarie 2017
Maghiarii din Transilvania consimt la protestul românilor și demonstrează împreună cu ei
La consfătuirea ordinară al Grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, care a avut loc din ziua de 8 februarie la Bruxelles, au luat cuvântul deputatul Theodor Stolojan, fost prim-ministru, în prezent copreședintele delegației populare române, precum și László Tőkés, europarlamentar din Transilvania, ambii în legătură cu situația politică din România.
În cadrul obișnuitului cuvânt introductiv și informare politică al lui Manfred Weber, președintele grupului, acesta s-a referit în mod distinct la demonstrațiile antiguvernamentale actuale din România, apreciind în acest context rolul pozitiv al președintelui republicii, Klaus Iohannis, de care acesta dă dovadă în această criză politică internă.
În cuvântul său, dl. Stolojan a mulțumit grupului politic popular pentru ajutorul pe care acesta l-a dat în organizarea rapidă – săptămâna trecută – a dezbaterii parlamentare despre situația tensionată din România. A formulat critici la adresa guvernului socialdemocrat pentru tentativa acestuia de a-și salva politicienii condamnați sau învinuiți de la pușcărie prin menținerea aparentă a legalității, și a avut cuvinte de laudă la adresa manifestanților din stradă născuți după 1989, care nu acceptă să fie duși de nas.
În spiritul celor rostite de antevorbitor, în acord cu dl. Stolojan, dl. Tőkés în intervenția sa a subliniat că maghiarii din Transilvania consimt la doleanțele manifestanților români și demonstrează îmreună cu ei – fapt dovedit de numărul mare de protestatari din capitalele Ardealului și Banatului. Câștigarea detașată de către socialdemocrați – urmașii tradițiilor naționalist-comuniste – a alegerilor parlamentare din decembrie 2016 poate fi apreciată drept o întâmplare nenorocită. Cu siguranță că Václav Havel a avut dreptate acum câțiva ani, considerând că este necesară o nouă, repetată schimbare de regim social și politic, altfel nefiind posibilă înlăturarea structurilor postcomuniste restaurate.
Europarlamentarul transilvănean a arătat în același timp că în context european este regretabil că Uniunea Democrată Maghiară din România – formațiune membră a Partidului Popular European – menține pe mai departe relațiile de colaborare cu coaliția de guvernământ, conform convenției secrete pe care a încheiat-o cu socialiștii după alegerile parlamentare din decembrie 2016, sfidându-și propriii săi alegători. „Politicienii români și maghiari din tabăra populară trebuie să conlucreze cot la cot împotriva actualului guvern român postcomunist” – a conchis Tőkés László.
noutăţi
Marţi, 22 Decembrie 2020
La a 31-a aniversare a izbucnirii revoltei populare din Timișoara
Vineri, 5 Iunie 2020
László Tőkés: reconcilierea este posibilă, dacă România renunţă la antimaghiarismul ridicat la rang de politică de stat
Joi, 4 Iunie 2020
DECLARAŢIE cu prilejul centenarului semnării Dictatului de Pace de la Trianon
Vineri, 29 Mai 2020
DECLARAŢIE
Vineri, 29 Mai 2020
László Tőkés: timp de o sută de ani am fost nevoiţi să învăţăm să dansăm cu picioarele legate
Vineri, 1 Mai 2020
DECLARAŢIE: Preşedintele României trebuie să demisioneze fără întârziere
Joi, 16 Aprilie 2020
Urare de paști
Duminică, 22 Martie 2020
DECLARAŢIE cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la „Martie Negru” la Târgu Mureş
Joi, 12 Martie 2020
Ziua Libertăţii Secuieşti – Conferinţă de presă susţinută de cei care trebuiau să ia cuvântul la demonstraţia de la Târgu Mureş
Duminică, 23 Februarie 2020
László Tőkés: naţionaliştii români vor râde dacă nu adunăm cele un milion de semnături












