poutati
Joi, 8 Decembrie 2011
Tőkés László nu doreşte să ocupe funcţia de vicepreşedinte al PE şi în a doua parte a ciclului electoral
Tőkés László a anunţat conducerea Partidului Popular European (PPE) că nu doreşte să ocupe funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European şi în a doua parte a ciclului electoral.
Miercuri, 2 Noiembrie 2011
Scrisoare deschisă pe tema recensământului
Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania şi Partidul Popular Maghiar din Transilvania consideră că procesul de recensământ are importanță deosebită din punctul de vedere al administrației unui stat și cu atât mai mult din punctul de vedere al unei comunități naționale, deoarece o serie de drepturi minoritare sunt legate de proporția acestuia.
Joi, 27 Octombrie 2011
Soarta Roşiei Montane se va decide în România
Este de notorietate faptul că anul trecut, în luna mai, Parlamentul European a votat cu majoritate covârşitoare decizia de a iniţia pe lângă Comisia Europeană directiva de interzicere a mineritului pe bază de cianuri. Decizia a luat fiinţă la iniţiativa lui Áder János şi Tőkés László, însă, nefiind obligată prin lege, Comisia nu a ţinut cont de ea.
Joi, 13 Octombrie 2011
Instigarea la omor se amendează cu 600 de lei în România
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a luat, în data de 11 octombrie, o decizie în cazul articolului apărut în săptămânalul „Ştefan cel Mare”, articol care instiga la omorârea vicepreşedintelui PE, Tőkés László, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania.
Joi, 15 Septembrie 2011
Tőkés László împotriva exploatării aurului de la Roşia Montana
Cu ocazia primei sesiuni plenare al PE din această toamnă de la Strasbourg, vicepreședintele PE Tőkés László a luat cuvântul în afara ordinei de zi, referindu-se la interzicerea exploatării miniere bazate pe cianură în Europa.
Miercuri, 22 Iunie 2011
Tőkés László: Împreună, pentru “a drege spărturile”
Săptămînalul satiric romăn Academia Caţavencu în numărul de 22 iunie 2011 a publicat un interviu cu Tőkés László, Vicepresedintele Parlamentului European. Varianta completă – fără scurtarea editorului – poate fi gasit mai jos.
Duminică, 19 Iunie 2011
Scrisoare deschisă cu tema recensământului din această toamnă
În timp ce toată ţara arde în febra reorganizării regionale, să sperăm că, aparatul guvernamental – adică instituţiile de stat de resort – găseşte timp şi energie să facă pregătiri pentru desfăşurarea cât mai eficientă a recensământului din această toamnă.
Vineri, 17 Iunie 2011
Smaranda Enache a primit Premiul de Cetăţean European
În urma deciziei Preşedintelui Parlamentului European Jerzy Buzek, Copreşedinta Ligii Pro Europa, Smaranda Enache, a primit Premiul de Cetăţean European (Civi Europaeo Praemium).
Joi, 2 Iunie 2011
De ce i-e frică României de Ţinutul Secuiesc
Ungurii vor autonomie teritorială şi, fiindcă nu o primesc de bunăvoie de la români, şi-o iau singuri cum şi cât pot via Bruxelles.
Vineri, 27 Mai 2011





















