Tőkés László a intrat în grupul Alianţei Libere Europene (EFA – European Free Alliance) al Parlamentului European

Preşedintele Grupului Parlamentar al Alianţei Libere Europene (ALE) Ian Hudghton a salutat cu bucurie decizia deputatului Tőkés László de a se alătura Grupului Parlamentar al Alianţei Libere Europene. Decizia a fost aprobată în şedinţa de astăzi al grupului europarlamentar.

Preotul Tőkés László a fost ales deputat în Parlamentul European în noiembrie 2007 ca independent, reprezentând comunitatea maghiară din România. Este episcopul Bisericii Reformate din Oradea din 1990 şi a deveni cunoscut pentru poziţia sa consecventă privind drepturile omului şi libertăţile civile în România. Ca preot la Timişoara a fost un critic înverşunat al lui Ceuşescu iar încercarea regimul totalitar de a-l îndepărta din postul lui de preot la Timişoara şi a-l evacua din casa parohială au dus la declanşarea revoluţiei din 1989 din România.

„E o mare plăcere pentru noi să-l salutăm pe Tőkés László în Grupul Alianţei Libere Europene.” – a spus preşedintele Ian Hudghton. „Cu toate că este deputat numai din noiembrie anul trecut, şi-a dobândit deja reputaţia unui apărător al drepturilor comunităţii maghiare din România. Opoziţia sa paşnică faţă de regimul totalitar din România este bine cunoscută şi apreciată. Îl aşteaptă indiscutabil sarcini importante şi în Parlamentul European.”

„Mulţumesc pentru primirea călduroasă pe care am avu-o în cursul primirii mele în Grupul Alianţei Libere Europene.” – a spus Tőkés László în răspunsul său. „Apărarea drepturilor lingvistice şi a minorităţilor naţionale din Europa sub semnul echitabilităţii şi a dreptăţii sociale sunt bazele asocierii noastre. Sunt convins că va avea efecte benefice reciproce faptul că am să-mi continui activitatea în Parlamentul European pentru binele fostelor ţări comuniste din Europa Centrală şi de Est, pentru bunăstarea României şi a comunităţilor maghiare din Bazinul Carpatin în acest grup parlamentar.”

„Anunţul de astăzi urmează după o cooperare de lungă durată cu Alianţa Liberă Europeană. Doamna preşedinte Nelly Maes ne-a ajutat mult în a ţine problemele comune în atenţia opiniei publice internaţionale.” – a mai adăugat Tőkés László. „Privesc cu bucurie către activitatea mea alături de colegii mei deputaţi, în special în ceea ce priveşte politica minoritară a PE.”

„Aşa cum a spus colega mea Nelly Maes: „Fii flamand, să poţi fi european”. Cred că am putea adapta aceste cuvinte pentru maghiarii din România astfel: Fii maghiar, pentru a deveni european.” „ Salut cu bucurie această decizie a domnului episcop Tőkés – a spus domna Nelly Maes. Ne cunoaştem de mai mulţi ani şi am colaborat în multe ocazii legat de drepturile minorităţilor din Europa. Decizia domnului episcop Tőkés – care a fost bine primit şi de colegii lui din Parlament – ne promite că vom putea înviora şi lărgi cooperarea în politica Uniunii Europene cu privire la minorităţi, atât în cadrul grupului nostru cât şi cu ceilalţi colegi care împărtăşesc scupurile noastre legate de aceste probleme.”
Preşedintele Grupului Parlamentar al Alianţei Libere Europene (ALE) Ian Hudghton a salutat cu bucurie decizia deputatului Tőkés László de a se alătura Grupului Parlamentar al Alianţei Libere Europene. Decizia a fost aprobată în şedinţa de astăzi al grupului europarlamentar.

Bruxelles, 9 aprilie 2008

Tőkés László s-a alăturat grupului Alianţei Libere Europene (EFA – European Free Alliance) al Parlamentului European

  Preşedintele Grupului Parlamentar al Alianţei Libere Europene (ALE) Ian Hudghton a salutat cu bucurie decizia deputatului Tőkés László de a se alătura Grupului Parlamentar al Alianţei Libere Europene. Decizia a fost aprobată în şedinţa de astăzi al grupului europarlamentar.

   Preotul Tőkés László a fost ales deputat în Parlamentul European în noiembrie 2007 ca independent, reprezentând comunitatea maghiară din România. Este episcopul Bisericii Reformate din Oradea din 1990 şi a deveni cunoscut pentru poziţia sa consecventă privind drepturile omului şi libertăţile civile în România. Ca preot la Timişoara a fost un critic înverşunat al lui Ceuşescu iar încercarea regimul totalitar de a-l îndepărta din postul lui de preot la Timişoara şi a-l evacua din casa parohială au dus la declanşarea revoluţiei din 1989 din România.

   „E o mare plăcere pentru noi să-l salutăm pe Tőkés László în Grupul Alianţei Libere Europene.” – a spus preşedintele Ian Hudghton. „Cu toate că este deputat numai din noiembrie anul trecut, şi-a dobândit deja reputaţia unui apărător al drepturilor comunităţii maghiare din România. Opoziţia sa paşnică faţă de regimul totalitar din România este bine cunoscută şi apreciată. Îl aşteaptă indiscutabil sarcini importante şi în Parlamentul European.”

   „Mulţumesc pentru primirea călduroasă pe care am avu-o în cursul primirii mele în Grupul Alianţei Libere Europene.” – a spus Tőkés László în răspunsul său. „Apărarea drepturilor lingvistice şi a minorităţilor naţionale din Europa sub semnul echitabilităţii şi a dreptăţii sociale sunt bazele asocierii noastre. Sunt convins că va avea efecte benefice reciproce faptul că am să-mi continui activitatea în Parlamentul European pentru binele fostelor ţări comuniste din Europa Centrală şi de Est, pentru bunăstarea României şi a comunităţilor maghiare din Bazinul Carpatin în acest grup parlamentar.”

   „Anunţul de astăzi urmează după o cooperare de lungă durată cu Alianţa Liberă Europeană. Doamna preşedinte Nelly Maes ne-a ajutat mult în a ţine problemele comune în atenţia opiniei publice internaţionale.” – a mai adăugat Tőkés László. „Privesc cu bucurie către activitatea mea alături de colegii mei deputaţi, în special în ceea ce priveşte politica minoritară a PE.”

   „Aşa cum a spus colega mea Nelly Maes: „Fii flamand, să poţi fi european”. Cred că am putea adapta aceste cuvinte pentru maghiarii din România astfel: Fii maghiar, pentru a deveni european.”

   „Salut cu bucurie această decizie a domnului episcop Tőkés – a spus doamna Nelly Maes. Ne cunoaştem de mai mulţi ani şi am colaborat în multe ocazii legat de drepturile minorităţilor din Europa.

  Decizia domnului episcop Tőkés – care a fost bine primit şi de colegii lui din Parlament – ne promite că vom putea înviora şi lărgi cooperarea în politica Uniunii Europene cu privire la minorităţi, atât în cadrul grupului nostru cât şi cu ceilalţi colegi care împărtăşesc scupurile noastre legate de aceste probleme.”

Bruxelles, 9 aprilie 2008

Transilvania în Uniunea Europeană

Episcopul Tőkés László, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania a fost ales ca membru independent în Parlamentul Europei în cursul alegerilor ce au avut lor în România la 25 noiembrie 2007. În procesul electoral episcopul Tőkes a fost susţiut de şase organizaţii civile din Transilvania – Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, Consiliul Naţional Secuiesc, Alianţa Civică Maghiară, Asociaţia Civică Maghiară, Consiliul Tinerilor Maghiari din Transilvania şi Asociaţia Tineră Maghiară – aşa cum şi de Biserica Reformată din România.

Curajul şi credinţa lui l-au făcut ca înainte de 1989 să se opună dictaturii cumuniste din România, cea ce a dus la revolta locuitorilor oraşului multietnic şi multiconfesional Timişoara, să se ridice împotriva despotismului ateist. Această revoltă a dus pân la urmă la căderea dictaturii comuniste în România la 22 decembrie 1989. De atunci Tokes laszlo este un reprezentant emblematic şi internaţional recunoscut al valorilor creştine şi un luptător pentru drepturile omului.

„Reprezentarea comunităţii maghiare din Transilvania în Parlamentul European oferă noi posibilităţi şi speranţe în a ne adresa Europei care deseori se comportă apolitic faţă de situaţia noastră. În Parlamentul European îmi voi căuta noi aliaţi, cu ajuturul cărora să pot promova şi a ocroti valorile şi interesele comunităţilor naţionale conlocuitoare din Transilvania. Suntem devotaţi patriei, identităţii, istoriei şi viitorului nostru, şi totuşi ne simţim discriminaţi şi umiliţi ca maghiari în România. Ca membru al Parlamentului European mă voi strădui ca maghiarii din România să nu se simtă cetăţeni de rangul doi în propria lor ţară. Îmi voi ridica totodată glasul împotriva atmosferei amtimaghiare generate de unii politicieni români şi tolerată de guvernare, ceea ce în multe cazuri duce la atacuri dure împotriva maghiarilor din Transilvania.”

„Cu toate intervenţiile Uniunii Europene situaţia comunităţii maghiare de 1,5 milioane de cetăţeni din România nu s-a rezolvat înainte de aderarea Româniai la UE. Folosindu-mă de posibilităţile pe care mi le oferă statutul de deputat în PE, intenţionez să găsesc protecţie la Bruxelles faţă de politica de omogenizare şi centralizare dusă de puterea de Bucureşti. Într-un context mai larg prezintă o importanţă deosebită pentru stabilitatea Uniunii Europene ca ea să se preocupe serios de protecţia minorităţilor etnice şi confesionale. Cu toate că egalitatea şanselor, subsidiaritatea şi autoguvernarea sunt principii fundamentale ale structurilor europene, şi fiecare al optulea cetăţean al Europei aparţine unei minorităţi etnice, tratatele şi documentele care conduc funcţionarea Uniunii Europene nu sunt suficient de clare în cea ce priveşte drepturile specifice comunităţilor naţionale minoritare şi a persoanelor care fac parte din aceste grupuri etnice. Ca membru din România în Parlamentul European consider totodată ca prioritate a aduce în centrul atenţiei problemele particulare care caracterizează ţările din fostul bloc comunist din Europa Centrală şi de Est. Astăzi ne est clar că destrămarea regimurilor comuniste şi aderarea noastră la UE nu duce automat la „re-europenizarea” noastră. La aproape două decenii de la schimbările de regim care s-au produs în 1989 în Europa centrală şi de est un „Zid al Berlinului” virtual desparte societăţile noastre post-comuniste de ţările democratice din europa de vest. Problema confruntării cu moştenirea dictaturii comuniste cât şi deconspirarea foştilor agenţi comunişti este în continuare de primă importanţă. În România de exmplu situaţia absurdă privind Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii prezintă un pericol real ca comuniştii să-şi păstreze influenţa în toate structurile politice şi sociale, să împiedice atât reforma juridică cât şi eforturile anticorupţie. Am convingerea, că dacă noi vrem să creăm o Europă unită dialogul pentru clarificarea problemele enumerate trebuie pusă pe ordine de zi a instituţiilor europene. La începutul mandatului meu de europarlamentar am fost pus în situaţia de a mă alătura grupul Alianţei Libere Europene (EFA – European Free Alliance) al Parlamentului European, cu toate că convingerile mele politice şi cele cuprinse în programul meu electoral sunt în deplină armonie cu principiile creştin-democrate. Unii dintre deputaţii din România în PE au reuşit să împiedice întrarea mea în rândul Grupul Partidului Popular European cu acuzaţii false. De fapt eu am fost ferm devotat principiilor şi standardelor călăuzitoare ale spiritualităţii creştine: respectul demnităţii umane, solidaritate, siguranţa socială, respectarea tradiţiilor privind familia şi naţiunea, protejarea mediului natural şi spiritual, dezvoltare socială şi economică organică. Sunt sigur că Europa poate deveni ceea ce a fost – una dintre cele mai mari puteri care definesc viitorul umanităţii – numai dacă se va întoarce către rădăcinile sale creştine. Programul meu denumit „Pentru o Europă Creştină” îşi propune tocmai întărirea unităţii creştine într-o Europă în permanentă transformare.

Ca membru creştin al PE şi ca episcop al Bisericii Reformate am încercat să implic cât mai direct bisericile creştine în problemele Uniunii Europene, în acest sens consultând bisericile europene şi organizaţiile ecumenice. Am avut discuţii cu bisericile şi organizaţiile ecumenice europene. Doresc să întăresc legăturile Parlamentului European cu Sfântul Scaun, cu Patriarhia Constantinopolului, cu Conferinţa Bisericilor Europene şi cu Uniunea Mondială a Bisericilor. Sprijinirea şi încurajarea bisericilor maghiare din Transilvania prezintă deasemenea importanţă primordialăaactivităţii mele” – a spus Tőkés László în declaraţia făcută în aprilie 2008.

COMUNICAT - Tőkés László s-a întâlnit cu Hans-Gert Poettering

În data de 26 martie 2008 deputatul în Parlamentul European Tőkés László a avut o întrevedere cu preşedintele Parlamentului European, domnul Hans Gert Poettering.

La începerea întâlnirii preşedintele Poettering şi-a exprimat profunda recunoştinţă pentru rolul jucat de Tőkés László în evenimentele din decembrie 1989, numindu-l o „personalitate istorică” şi salutându-l cu bucurie printre deputaţii Parlamentului European, după care l-a rugat să semneze în cartea de onoare a cabinetului prezidenţial.

La rândul lui Tőkés László i-a înmânat preşedintelui PE un pachet de documente, care – printre altele – cuprinde iniţiativa privind organizarea manifestărilor intitulate „Europa Creştină”, documentele legate de confruntarea cu trecutul comunist precum şi declaraţiile şi comunicatele privind situaţia comunităţii maghiare din România.

În cursul tratativelor s-a evidenţiat acordul privind continuarea demersurilor europene pentru conştientizarea ororilor comunismului precum şi necesitatea asumării identităţii creştine a Europei. Bisericile istorice trebuiesc cooptate în procesul de consolidare a uniunii. Tőkés a atras atenţia preşedintelui asupra faptului că în România unele cercuri de influenţă al vechiului regim î-şi continuă campania de generare a climatului antimaghiar, iar în anul electoral în care se găseşte Romănia, retorica antimaghiară se accentuează. Având în vedere că autoguvernarea comunitară este o practică acceptată în Europa, a considerat ca inexplicabilă respingerea autonomiei comunităţii maghiare din Transilvania, mai ales că autonomia revendicată de comunitatea maghiară nu aduce atingere integrităţii teritoriale a României.

La întâlnire au mai participat Antonio Preto, şeful cabinetului preşedintelui PE, precum şi Szilágyi Zsolt, şeful de cabinet al deputatului Tőkés László.

26 martie 2008

INTERVENŢIE SCRISĂ - la dezbaterea privind Kosovo al Parlamentului European

Proclamarea independenţei Kosovo produce valuri de reacţii în regiunea noastră. Partidele politice româneşti ce se pregătesc pentru alegerile din acest an se folosesc de această ocazie pentru a genera isteria. Cu toţii se înregimentează împotriva autonomiei comunităţii maghiare din Transilvania din Ţinutul Secuiesc, teritoriu de aproximativ aceeaşi mărime ca Kosovo, şi cu o populaţie asemănătoare ca număr ca cea albaneză din acea regiune.

„Profunda îngrijorare” a Parlamentului român este întru-totul nefondată şi nejustificată. România n-are de să se teme de maghiarii din ţară, deoarece comunitatea noastră naţională din Transilvania respectă Constituţia şi integritatea teritorială a României.

Cu toate acestea însă ne aşteptăm ca pe baza principiului „drepturi în schimbul teritoriilor” România să rezolve într-o manieră europeană situaţia comunităţii naţionale maghiare din Transilvania, şi pe baza principiului autoguvernării practicate în Uniunea Europeană să garateze autonomia personală (culturală) (1), respectiv, după caz, autonomia regonală (2) a Ţinutului Secuiesc şi a altor regiuni locuite de maghiari.

Asemenea celor cuprinse în Recomandarea nr. 1609/2003, ce are la bază Raportul Gross, afirmăm şi noi, că regiunile autonome ajută în mare măsură la soluţionarea conflictelor, şi duc la întărirea stabilităţii în Europa.

Atragem totodată atenţia asupra faptului că însăşi România poate fi beneficiara acestei situaţii noi, deoarece modelul de autonomie al sîrbilor din Kosovo poate să reprezinte exemple de urmat privind soluţionarea situaţiei comunităţilor româneşti din Sîrbia şi Ucraina.

Având toate acestea în vedere ar fi recomandabil ca România să nu subordoneze principiul rezolvării paşnice a situaţiei propriilor preconcepţii etnopolitice, şi – asemenea celorlalte ţări membre ale Uniunii – să recunoască cât se poate de urgent independenţa Kosovo.

Strasbourg, 20 februarie 2008

E important ca Europa să acorde atenţie comunităţilor naţionale!

Comunicat de presă al europarlamentarilor László Tőkés si Kinga Gál

Şedinţa grupului de lucru pentru probleme minoritare (Intergroup) al Parlamentului European desfăşurat ieri la Starsbourg a avut o deosebită semnificaţie, deoarece în cadrui acesteia, la aniversarea a zece ani de la semnarea a două acorduri importante privind protecţia minoritară, şi anume Convenţia Cadru privind Minorităţile şi Charta Limbilor Minoritare din Europa, s-a făcut analiza rezultatelor obţinute.

În discursul ei, Kinga Gál, vicepreşedintele grupului de lucru, a subliniat că cele două documente au avut o deosebită importanţă în acceptarea principiilor de protecţie a minorităţilor şi a drepturilor limbilor în Europa.

Cele două documente au jucat un rol deosebit de important în cursul tratativelor premergătoare aderării noilor membri, deoarece respectarea celor prevăzute în criteriile de la Coppenhaga se putea evalua doar pe baza acestor documente. Drepturile prevăzute de documentele Consiliului Europei s-au ridicat astfel la nivelul practicii în Uniunea Europeană. Deputata a considerat important de remarcat că punerea în practică a acestora în statele membre să fie urmărită atât de societate cât şi de sfera politică. În cursul activităţii sale Agenţia Drepturilor Fundamentale nu demult înfiinţată, va întări şi ea atenţia acordată.

Pe de altă parte, şedinţa grupului de lucru a devenit cu atât mai importantă cu cât la lucrările ei au participat pentru prima dată deputaţii maghiari din Transilvania, printre care şi László Tőkés. Preşedintele comisiei l-a calificat pe László Tőkés ca o figură legendară a comunităţii maghiare, participarea lui în grupul de lucru fiind considerată de preşedinte ca un moment istoric.

În discursul de prezentare Tőkés a accentuat: urmăreşte cu atenţie de la începuturi activitatea grupului de lucru, şi mulţumeşte cu recunoştinţă sinceră munca depusă pentru protejarea intereselor maghiarilor de dinafara graniţelor Ungariei. În continuare a atras atenţia asupra situaţiei sumbre a ceangăilor din Moldova, aceasta fiind aseamănătoare cu cea a românilor din Valea Timocului şi cu cea a macedonenilor din Grecia şi Bulgaria. În opinia sa aceste comunităţi trebuiesc privite într-un context larg, deoarece în cazul lor avem de-a face cu negarea însăşi a existenţei acestor comunităţi, această atitudine fiind catalogată ca una specific balcanică. Tőkés s-a referit şi la relaţia bisericilor cu aceste comunităţi naţionale, aducând ca exemplu atitudinea negativă a bisericii romano catolice române din Moldova. În cursul discuţiilor, în răspunsul lui, reprezentantul comunităţii macedonene a subliniat că însăşi biserica ortodoxă din Grecia a devenit parte a politicii naţionaliste.

Tőkés a făcut propunerea, ca grupul de lucru să se ocupe separat, într-un cadru larg de practica antiminoritară din ţările balcanice. La închiderea şedinţei preşedintele a anunţat că în viitorul apropiat grupul de lucru va aduce pe ordinea de zi problema ceangăilor din Moldova.

Strasbourg, 17 ianuarie 2008

Informaţii anexe:
Gál Kinga: +32 228 45599
Tőkés László: +32 228 45801

Scrisoare deschisă de mulțumire către alegătorii români

Alegerile parlamentare europene din 25 noiembrie 2007 reprezintă primul act de participare directă prin care cetățenii României participă în desemnarea reprezentanțiilor României la instituțiile europene. Parlamentul European este singurul for ales direct de cetățenii Europei. Din bunăvoința semnatarilor din primăvară am avut onoarea să fiu unicul candidat independent în această cursă electorală.

Fiind conștient de faptul că reprezint o comunitate națională și religioasă, care este în minoritate în punct de vedere numeric, având în vedere, că am fost unicul candidat independent al unei regiuni istorice, ce se numeste Transilvania, prin această cale doresc să mulțumesc tuturor susținătorilor care m-au sprijinit și m-au votat pe 25 noiembrie.

Știu, că votul Dumneavoastră este un sprijin nu numai persoanei mele, dar și programei și valorilor pe care m-am străduit să le promovez în anii ce au trecut. Votul Dumneavoastră mă onorează cu atât mai mult cu cât Dumneavoastră trăiți într-un județ și într-o regiune istorică în care poate nici nu există un număr semnificativ de maghiari sau alte minorități. Mesajul votului exprimat în susținerea mea este una europeană: sprijinul dat pentru asumarea responsabilității, susținere pentru valorile revoluției din Timișoara, acceptarea și susținerea diversității de care se bucură țara noastră.

De 1 ianuarie patria noastră comună este Europa. Spiritul Europei să ne ghideze ca toate neînțelegerile din trecut să fie rezolvate prin dialog sincer și prin conlucrare ca între frați ca să realizăm țelul nostru comun: o Românie mai prosperă și mai democratică în care toți se simt europeni și se simt la ei acasă.
Dumnezeul să ne ghideze prin credință și să ne dea înțelepciune să ne ajutăm reciproc.

László Tőkés
episcop, Eparchia Reformată de pe lângă Piatra Craiului,
membru al Parlamentului European

Întâlnirea presedintelui Traian Basescu cu László Tőkés, membru din România în Parlamentul European

Președintele României, Traian Băsescu, l-a primit astăzi, 5 decembrie a.c., la Palatul Cotroceni, pe László Tőkés, membru din România în Parlamentul European.

În cadrul discutiilor, domnul Tőkés l-a asigurat pe șeful statului cu privire la susținerea intereselor comune ale românilor și ale maghiarilor din România, cu referire la necesitatea unei descentralizări reale la nivelul tuturor localităților din țara.

Domnul Tőkés și-a exprimat sprijinul pentru realizarea unui Pact național pentru educație. În acest context, a avut loc un schimb de opinii privind îmbunătatirea sistemului de educație, prin formule care sa răspunda mai bine și nevoilor copiilor de etnie maghiară.

Președintele Traian Băsescu și domnul Tőkés au fost de acord ca îmbunătatirea oportunitaților de educație pentru copiii români de etnie maghiară trebuie să aibă în vedere obiectivul de a le oferi acestora șanse egale pe piața muncii din România.

În continuare, europarlamentarul român și-a exprimat sprijinul pentru initiativele promovate de președinte în ceea ce privește lupta împotriva coruptiei, condamnarea comunismului și reforma clasei politice.

Președintele Traian Băsescu a mulțumit pentru dorința exprimată de dl. Tőkés, aceea de a avea o strânsa colaborare cu ceilalți 34 de alesi români în cadrul Parlamentului European.

Administrația Prezidențială
Departamentul de Comunicare Publică

Dialog cu László Tőkés

László Tőkés (LT): M-am născut în 1952 la Cluj. Mă trag dintr-o familie de preoţi reformaţi de generaţii, părinţii mei trăiesc la Cluj şi din cei 7 fraţi şi surori majoritatea lor este clujeană. Eu sînt al 7-lea copil din familie, am încă un frate mai mic. Potrivit vocaţiei mele primită din familie m-am dedicat preoţiei. Am terminat studiile şcolare respectiv universitare la Cluj. Am dobîndit diploma în teologie la Institutul Teologic Protestant de grad universitar din Cluj, o instituţie multiseculară. Am început activitatea la Braşov fiind capelan la biserica reformată din Braşov, după aceea am continuat la Dej, fosta reşedinţă a judeţului Solnoc-Dobîca, deci un oraş cu un trecut însemnat în istoria Transilvaniei. De aici din cauza activităţii mele care a contravenit regimului comunist, respectiv a ordinei clericale procomuniste, în 1984 am devenit şomer. Din Dej am fost îndepărtat atît din oraş cît şi din funcţia mea de preot pe cale disciplinară. Îndepărtarea mea a fost regizată de către securitate prin capii bisericeşti care au colaborat cu partidul şi cu securitatea. Doi ani am fost şomer şi exclus din cler. Cred că nu prea există un astfel de episcop care a fost dat afară din cler.

Marius Mioc (MM): Concret, ce activitate a dv. a stîrnit nemulţumirea autorităţilor?

LT: La Teologie aş putea povesti mult despre activitatea noastră non-conformistă. În perioada aceea nu putem vorbi despre manifestări politice propriu-zise dar de o atitudine non-conformistă anticlericală, cu caracter anticomunist.

Tatăl meu era profesor la institutul teologic, şi el a fost membru al dizidenţei interioare a bisericii. Din această cauză şi el a fost înlăturat în jurul 1980, deci încă înainte de a fi rîndul meu. M-am revoltat împotriva restricţiilor de tip securist la Institutul Teologic Protestant. De exemplu, la teologie a avut un birou separat acel ofiţer de securitate, tovarăşul Ujvari Iosif care a supravegheat viaţa instituţiei din interior. Un număr mare de profesori şi studenţi au fost siliţi să colaboreze cu securitatea în acest fel. Încă la Cluj cînd am fost student am avut ocazia să cunosc această situaţie de aproape.

În 1975 am fost numit preot capelan la Braşov, în ’77 la Dej. La Dej a început activitatea aceea care la Timişoara a dus la conflictul deschis cu regimul comunist respectiv cu conducerea bisericească. Am protestat către episcopie împotriva restricţiilor legate de editarea cărţilor bisericeşti. Trebuie să spun că în tot timpul de cînd m-am făcut preot era o unitate de activitate între conducerea bisericească, securitate şi inspectoratul cultelor din regiunea respectivă. Dacă am înaintat un memoriu către episcopia reformată din Ardeal, în 2-3 săptămîni au apărut şi ofiţerii de securitate şi m-au interogat despre aceste manifestări, ori inspectorul general al Departamentului Cultelor.

Potrivit concepţiei noastre, biserica este datoare faţă de credincioşi, faţă de societate, cu activitate de folos public. Pe această bază eu am participat în viaţa culturală a maghiarilor din Dej. Împreună cu colegii de la biserica romano-catolică am participat în organizarea universităţii populare de limba maghiară, am înfiinţat o echipă de teatru amator, un grup de dans popular, deasemeni un cerc de biblie al tinerilor reformaţi. Am contribuit la organizarea de clase şcolare noi pentru copii maghiari, am convins părinţii, am avut relaţii la Bucureşti la învăţămînt, secţia maghiară, am ţinut legătura cu responsabilii respectivi de la judeţ.

În 1983-1984 am luat parte la editarea unei reviste samizdat, cred că prima revistă samizdat din România, numită Ellenpontok (Contrapunct). Eu am scris materialul privind viaţa bisericească, situaţia bisericii reformate din România. Pe de altă parte am redactat nişte memorii în secret către biserica reformată din Ungaria şi către centrul religios din Geneva unde se află sediul alianţei mondiale reformate. Articolele din revistă nu erau semnate, dar securitatea a aflat cine le-a scris. Prima mea anchetă de amploare făcută de securitate a fost în legătură cu revista Ellenpontok în 1983-84, eram la Dej. Aici am colaborat cu poetul clujean Szocs Geza, cu profesorul Ara Kovacs Attila de la Oradea, acum este în Ungaria, cu un alt profesor orădean Toth Karoly, care acum se află în Suedia, cu domnul Molnar Janos, colegul meu de la Sebiş, jud. Arad, care astăzi se află la Szeged, a fost silit să părăsească ţara pînă la urmă. Şi mie mi s-a sugerat să părăsesc ţara, dar nu m-am lăsat bătut, deoarece asta a fost chemarea mea, să slujesc biserica mea din Transilvania, nu să părăsesc ţara. Revista a fost editată la Oradea. Cazul mare în perioada din Dej a fost cel cu Ellenpontok, aşa cum cazul major din Timişoara a fost protestul împotriva demolării satelor.

MM: Aţi recunoscut în anchetă că aţi participat la revista aceea?

LT: N-am avut încotro deoarece s-a demascat această mişcare samizdat şi am fost tras la răspundere. Este greu de reconstituit cine cît a spus, cu toţi am fost anchetaţi. A fost una din cauzele şomajului meu, a îndepărtării mele din biserică.

MM: Securitatea v-a anchetat sau numai pe linie bisericească?

LT: Securitatea a venit, eu aveam ca preot relaţia mea normală de toate zilele cu oficialităţile bisericeşti, cu protopopiatul din Dej respectiv cu episcopia din Cluj, dar ancheta de amploare din 1983-84 de cîteva luni, cu anchete fără sfîrşit a fost făcută de securitate. A mai fost o anchetă de amploare în legătură cu cercul biblic şi activităţile mele culturale. În această anchetă au fost interogaţi peste 100 de tineri şi părinţii lor şi colegii mei în aceste activităţi, profesori, prieteni, medici.

MM: Eraţi singurul preot care făcea cerc biblic în România?

LT: Eram printre puţinii preoţi care îndrăzneau să organizeze o astfel de activitate. Deşi nu a fost interzisă, nimeni nu a îndrăznit să o facă. De exemplu, episcopul Papp László nu a dat voie măcar să spui o rugăciune înainte de luarea mesei în public. Dacă aveam masa comună la restaurant după o şedinţă preoţească, era interzis să spui o rugăciune de un minut. Deci restricţiile acestea au fost impuse şi din afara bisericii şi din interior, mai ales din partea lui László Papp, episcopul Oradei. Celălalt [episcop], Nagy Gyula, era mai blînd şi mai uman, el încerca cît se poate de mult să micşoreze presiunea venită din afară, dar Papp László chiar din contra, a supralicitat presiunile politice şi din securitate.

MM: În studenţie aţi avut unele frecuşuri cu autorităţile. A fost ceva legat de lucrarea de diplomă, ce pasaj din Biblie aţi citat acolo?

LT: Încă din timpul studiilor teologice am avut ocazia să experimentez omniprezenţa securităţii. La o oră de seminar la care se dădea examenul din predică, am propăvăduit cuvîntul Domnului pe baza unui verset dintr-o scrisoare a apostolului Pavel care spune că ţara noastră nu este pe pămînt ci în ceruri, cam aşa spune acest text. Această predică de-a mea a fost comunicată securităţii. Nu eu alesesem textul, textul a fost prescris de profesor. La o investigare în 1975 la Braşov am fost tras la răspundere pentru cele scrise şi spuse în această predică. Era cam caraghios, este pur şi simplu insinuare să găsească într-o astfel de predică elemente iredentiste privind ţara - unde ne este ţara.

MM: Cine a început la Dej acţiunea disciplinară împotriva dv. şi cel puţin teoretic care era pretextul invocat de autorităţi? S-a scris acolo de revista Ellenpontok?

LT: Conducerea bisericească şi-a asumat responsabilitatea de a acţiona în locul securităţii şi a început procedură disciplinară împotriva mea. Cazurile mele disciplinare au fost întotdeauna regizate în aşa fel încît să apară că regimul, securitatea n-are nimic de a face cu mine ci biserica însăşi mă pune în judecată disciplinară. Ştiu foarte bine că membrii comitetului disciplinar au fost căutaţi cu toţii de securitate. Mi-au relatat asta cei care au votat în favoarea mea.

E interesant că la Cluj, în pofida presiunii politice concentrate pe baza colaborării bisericii cu securitatea, am cîştigat cauza. La prima instanţă, cea protopopială, am fost judecat cu 3 voturi împotriva mea şi 2 voturi în favoarea mea. După aceea am făcut apel la comisia disciplinară eparhială, unde în proporţie de 4 la 3 au fost în favoarea mea. În pofida acestei sentinţe definitive favorabile a comisiei disciplinare, totuşi episcopul a executat o sentinţă anulată ordonînd mutarea mea într-o localitate izolată, Sîmpetru de Cîmpie. Eu din cauze principiale nu am acceptat acest abuz al episcopului, şi din cauza acestui refuz m-au dat afară din cler.

M-am găsit pe stradă. Timp de 2 ani am făcut noi şi noi demersuri şi apeluri la forurile competente bisericeşti. Am început şi o informare largă internaţională. Mi-am dat seama că dacă ceva poate ajuta, asta este publicitatea internaţională, deoarece statul român, regimul Ceauşescu se lăuda cu asigurarea deplină a conştiinţei şi a libertăţii religioase. Atunci a început activitatea mea de informare deschisă în spiritul acordului de la Helsinki, a lumii întregi, a bisericilor surori reformate, dar şi prin postul de radio Europa Liberă. Nu am făcut declaraţii în mod conştient la adresa postului Europa Liberă, dar materialele mele au ajuns la Europa Liberă, încă din acea vreme, între anii ’84-’86.

MM: Pe atunci spunea ceva şi radio Budapesta?

LT: Nu, în acea vreme încă nu era posibil să se facă o astfel de informare prin radio Budapesta. Am deschis proces împotriva episcopiei cu ajutorul unchiului meu, Tőkés József, care a fost judecător la Tîrgu Mureş, în vremea aceea intrase în pensie, cu ajutorul unor avocaţi cum ar fi Vasarhely Janos sau Ujvari Ferencz, unul trăieşte deja în Ungaria, unul la Cluj. Eu încă în perioada din Dej încercam să rămîn în termeni legali. Nu îmi prea amintesc la ce a dus acest proces, dar n-am cîştigat cauza. [conform celor declarate de Tőkés în 1990 - [8], cazul a fost înapoiat bisericii, nefiind de competenţa instanţei]. Acest caz judecătoresc avea mai mult o valoare simbolică. Noi am avut tradiţia în familie, că în orice situaţie fiind oameni care respectă legile statului, întotdeauna să profităm de posibilităţile legale care sînt asigurate în această societate. Timp de 2 ani s-a continuat această luptă pentru reintrarea în legalitate. Am apărut în ştirile din Europa Liberă, am scris memorii la adresa bisericilor surori respectiv al Alianţei Mondiale Reformate cu sediul în Geneva, la Biserica Reformată din Ungaria. Nu m-am restrîns numai la reprezentarea drepturilor mele ci am lansat o amplă acţiune de critică la adresa bisericii reformate, a relaţiilor stat-biserică, am criticat situaţia bisericii minoritare maghiare din România, a oprimării libertăţii religioase. Cu accent deosebit am criticat atitudinea imorală, colaboraţionistă a capilor bisericeşti. La urma urmei cei în cauză n-au avut încotro şi au ajuns la concluzia că într-un fel sau altul, dacă nu mă lichidează, trebuie să rezolve situaţia Tőkés. Deja eram incomod pentru imaginea României, pentru regimul comunist şi trebuiau să facă ceva. Într-un fel pe asta am contat. După 2 ani de şomaj am fost solicitat să accept un post de preot la Timişoara. Am fost solicitat de celălalt episcop, care încă nu s-a compromis în cazul meu, şi care era într-o situaţie favorabilă ca din afară, din Oradea, să rezolve o problemă personală acută din eparhia Cluj.

MM: Cînd aţi fost reprimit vi s-a dat şi salariul retroactiv?

LT: Nu. Este chiar ridicolă situaţia că şi în prezent sînt destituit din calitatea mea de cleric în eparhia din Ardeal. În mod legal eu n-am calitatea de preot la Cluj deoarece eparhia reformată din Cluj nu a fost în stare timp de 12 ani să facă o revizuire a situaţiei. Responsabilitatea o poartă episcopul Csiha, care anul trecut a intrat în pensie, şi care timp de 10 ani nu a fost în stare să propună revizuirea acelei hotărîri la care a participat şi dînsul prin votul lui. El fiind membru al Consiliului Dirigent care m-a înlăturat din cler, îi era ruşine să se pomenească de acest caz. De aceea am ajuns la situaţia ciudată că în mod legal eu nici nu sînt membru al clerului în eparhia a cărei preşedinte de sinod sînt şi eu, deoarece cele două eparhii se unesc într-un sinod iar eu sînt copreşedinte împreună cu episcopul din Cluj al acestui sinod.

Mi s-a oferit un post de preot capelan, preot ajutător ca să spunem aşa, la Timişoara. Acolo era preot unul din colaboraţioniştii bisericii, chiar din cauza aceasta m-au pus sub îndrumarea lui. Peuker Leo a murit pe neaşteptate şi am rămas singur în Timişoara. Trebuie să spun că mi s-a oferit posibilitatea că dacă mă conformez cu regimul, atunci mă vor ierta şi mă vor numi preot cu toate drepturile la Timişoara.

MM: Concret ce vi s-a cerut să faceţi?

LT: De fapt, ar fi fost mulţumiţi să nu fac nimic ieşit din comun. Deja mă cunoşteau că nu-mi pot impune ce-mi contravine conştiinţei. Pur şi simplu au dorit să tac şi să fac minimul de activităţi a unui preot oarecare.

Eu am reorganizat biserica, am înmulţit numărul credincioşilor, de la 2500, într-un an jumate am trecut în evidenţă 7-8000 de credincioşi, am început să organizez comunitatea credincioşilor. În biserică au umblat circa 30-50 de oameni în fiecare duminică. Într-o jumătate de an numărul lor s-a înmulţit la 500-600. Am început activitatea cu tinerii, cu copiii, am început reconstruirea bisericii care era într-o stare deplorabilă. Activitatea bisericii a cunoscut o renaştere esenţială. În plus am apucat să vorbesc despre problemele bisericeşti generale cum ar fi acel pericol care a însemnat planul de sistematizare. Eu deja cunoşteam care sate vor ajunge la această soartă dacă acest plan va fi pus în practică. În 1988 în luna septembrie, după o perioadă de cîteva luni de pregătire am organizat pe tot cuprinsul Transilvaniei, în ambele eparhii, cea din Cluj şi cea din Oradea, o acţiune împotriva planului de sistematizare. Am căutat în fiecare protopopiat cîte 2-3 camarazi care ar fi în stare să lanseze acea iniţiativă împotriva demolării satelor care a fost lansată la Arad, la şedinţa protopopială din septembrie 1988. La sfîrşit, în nici un protopopiat (erau la vremea aceea cam 20 de protopopiate) nu a îndrăznit cineva să lanseze această propunere, numai în protopopiatul nostru. Eu împreună cu Molnar Janos, fost preot din Sebiş, cu care colaborasem la Ellenpontok, am fost cei care la o şedinţă protopopială a preoţilor din judeţele Timiş, Arad şi Caraş Severin pe care le includea protopopiatul de atunci din Timişoara, am ieşit în faţa adunării preoţilor cu această propunere adresată către forurile noastre bisericeşti, către Papp László şi adunarea generală a eparhiei reformate Oradea. În acest document am propus ca biserica reformată să intervină la guvern, la preşedintele Ceauşescu, pentru stoparea acestui plan ori, alternativ, să găsească o soluţie generală prin care să ne salvăm cît se poate de favorabil. Pentru noi nu ar fi fost fără importanţă, chiar şi dacă demolarea satelor ar fi avut loc, cum şi în cel fel acest proces ar fi continuat. Deci am încercat să facem propuneri în vederea salvării bisericilor, comunităţii noastre, a cimitirelor. Din 30 de preoţi, numai 4 s-au abţinut. Ne-a surprins nespus de mult că preoţii s-au alăturat. Am pregătit această acţiune în mare secret. Dacă se ştia cu o oră înainte e sigur că n-ar fi votat preoţii, dar atît de mult i-a surprins iniţiativa încît nici nu au reuşit să-şi deie seama de pericolul pe care-l reprezintă propunerea. Pe de altă parte organele respective n-au avut timp să îi convingă într-un fel sau altul.

MM: Cine au fost cei 4 [care s-au abţinut]?

LT: Cei 4 au fost Higyed Istvan, fostul preot lugojean, Makay Botond, recent preşedinte UDMR Caraş Severin, Szekely Bela fostul preot din Tormac şi încă nu ştiu care.

După asta timp de luni întregi am fost purtat la Securitate, la Oradea, la episcopie, la departamentul cultelor. Preoţii unul cîte unul au fost interogaţi, nici nu ştim cum s-au purtat deoarece au ţinut secret, numai în mod indirect pot trage concluzii că toată lumea a fost interogată aşa cum se cuvine în cazul securităţii.

Politica mea de informare publică a adus rodul ei. Renumele meu dobîndit în decursul anilor a fost foarte folositor şi chiar pe asta m-am bazat în toată activitatea mea în Timişoara. Cunoşteam din interior, fiind băiatul unui profesor în teologie şi vicar eparhial, un om care a avut posibilitatea să întreţină relaţii, eram cunoscut prin tatăl meu, mai am 8 fraţi şi surori, fiecare a avut o universitate sau a ocupat poziţii, au avut posturile lor apreciate. Un frate de al meu a fugit în Canada încă din 1968, prin el am reuşit să întreţin în Canada un canal informaţional în tot timpul, şi el m-a sprijinit, a intervenit de exemplu în 1989 la guvernul Canadei. Această atitudine a mea de informare a publicului internaţional mi-a asigurat o oarecare apărare.

MM: Deci nu au încercat să vă aresteze sau să vă bată?

LT: Nu. Nu au ajuns mai departe decît ameninţarea.

MM: Cine v-a anchetat?

LT: În acest caz mai ales Departamentul Cultelor, inspectorii teritoriali respectiv delegaţii departamentului cultelor care veneau din cînd în cînd la Arad, la Timişoara, la Oradea. MM: Deci nu a fost oficial din partea securităţii?

LT: Nu a fost oficial.

MM: Credeţi că politicieni din exterior spuneau lui Ceauşescu despre dv.?

LT: Nu cred. În ’89 spre sfîrşit se făceau intervenţii din partea politicienilor, dar pînă atunci din partea bisericii. Faptul că am fost cunoscut însemna o apărare importantă. Nu au folosit violenţa, deoarece eu totdeauna am făcut public tot ce se întîmpla cu mine.

MM: Făceaţi public numai în exterior?

LT: În Timişoara totdeauna am anunţat ce se petrecea de la amvon.

Prin aprilie sau sfîrşitul lui martie am primit actul de mutare din partea eparhiei reformate din Oradea. Dar avînd în vedere că episcopul nu are dreptul să mute pe un preot ales de comunitate decît pe cale disciplinară, nu am cedat. Episcopul susţinea că alegerea mea nu a fost legală şi din această cauză pot fi mutat. Eu am fost pe cale să fiu ales de comunitate, dar o astfel de alegere trebuie să fie prezidată de delegatul protopopiatului, respectiv de protopop şi episcopia nu a dat cale liberă la alegeri. Astfel nu am putut îndeplini formele legale pentru alegerea mea, şi am organizat alegerea pe cont propriu. Dacă ei au pus stavilă în calea alegerii, trebuia să acţionez. În ’88 a fost să fiu ales, după aceea s-a tărăgănat. Totdeauna au găsit şiretlicuri, motive administrative. Pur şi simplu au obstrucţionat alegerea legală. E prea complicat cu canoanele noastre, de aceea nu intru în detalii. Văzînd că încercările noastre nu duc la reuşită ne-am apucat şi am organizat alegeri în sînul bisericii, potrivit autonomiei locale.

În ’89 s-a decis că voi fi înlăturat. Eu bănuiam această eventualitate, că nu mă vor păstra în acest post, în Timişoara, oraş important al ţării. M-am hotărît să mă salvez fugind înainte. Eram conştient că dacă mă opresc, asta ar fi cel mai fatal. Dacă ai pornit pe o cale, mergi mai departe, este mai periculos să şovăi. Eram conştient că numai înainte am o şansă, nu numai pentru autoapărare, ci în general, pentru toate scopurile pe care le-am propus în viaţa mea.

MM: Ce anume voiaţi să obţineţi?

LT: Mi-am asumat responsabilitatea şi pericolul să lupt pentru drepturile bisericii, ale minorităţii maghiare. N-am avut în vedere să joc un rol pe plan naţional. Aşa trebuie înţeleasă chestia. Eu nu mi-am putut închipui ca un preot simplu reformat să lupt pentru cauza eliberării ţării de sub asuprirea dictaturii comuniste.

Înţelegîndu-mă cu fratele meu Istvan din Canada, în martie ’89 au ajuns pînă la Timişoara doi reporteri canadieni, Michel Claire şi Jean Le Roy, însoţiţi cu doi prieteni de-ai lor din Ungaria. Cunoscînd parola, le-am dat un interviu, acel interviu vestit în care am vorbit mai ales despre planul sistematizării satelor, şi în acest interviu am rostit în mod public "trebuie zdrobit zidul tăcerii, cineva trebuie să înceapă". Atunci am avut în vedere că domnul Dinescu, doamna Cornea, alţi dizidenţi din ţările dimprejur deja s-au organizat în această direcţie, în tot cazul exemplul lor a fost hotărîtor. Exemplul bisericii catolice din Polonia totdeauna a fost un model pentru mine, Solidarnosc1 din anii ’80. Ne-am înţeles cu reporterii că programul acesta va fi televizat în Canada. Interviul a fost în limba maghiară şi a fost tradus. Deşi au venit cu aprobarea unui post de televiziune din Canada, redacţia s-a speriat atît de mult de radicalismul interviului că, deşi au plătit cheltuielile nu au dat aprobare pentru televizarea acestui interviu. De altfel dînşii porniseră la o tură prin întreaga Transilvanie, ştiu că au vrut să-l întîlnească pe domnul Kiraly Karoly, dar nu au ajuns mai departe de Timişoara. După ce au făcut interviul, la Deva parcă, au fost interceptaţi. Însă unul din Ungaria dusese materialul în Ungaria, de aceea s-a putut salva acest film. Ei au fost interceptaţi şi expulzaţi din ţară în 24 ore. Detaliile nu prea le cunosc, cînd au fost la Timişoara ar fi putut fi întrebaţi, ambii au fost la Timişoara la aniversarea a zecea. Postul canadian nu a îndrăznit să difuzeze acest material. După cum am înţeles a fost incredibilă pentru ei acea stare despre care am vorbit, pe de altă parte relaţiile româno-canadiene erau bune, nu au vrut să intre în conflict. După luni de zile de încercare de publicare a interviului, n-au reuşit în Canada. Fratele meu a cerut avizul meu să-i dau voie să încerce să fie televizat filmul în Ungaria. Aşa a ajuns la Chrudinak Lajos2, care cu greutate a reuşit să deie publicităţii interviul în luna iulie. Cu acest film tot conflictul meu cu regimul a ajuns într-o nouă etapă. Cred că asta a fost pasul hotărîtor care a adus la finişul din decembrie ’89.

Episcopul a pornit o acţiune disciplinară împotriva mea, pe de altă parte m-a dat în judecată la judecătoria din Timişoara. A urmat chemarea şi interogarea unor credincioşi şi presbiteri, membri ai consiliului de conducere, faţă de care au folosit metode de intimidare, i-au forţat să se întoarcă împotriva mea, să dea informaţii compromiţătoare împotriva mea, presbiterii să demisioneze din consiliul de conducere a parohiei.

MM: S-a întors cineva împotriva dv.?

LT: Doar vreo 4-5 presbiteri s-au întors împotriva mea dar abia în ultimele luni ale acestei perioade de 9 luni, deci au rezistat extrem de bine. Doi ingineri care au făcut parte din cercul restrîns au fost mutaţi unul la Galaţi, unul la Hunedoara, chiar cu scopul să mă izoleze şi să rămîn fără sprijin. După părerea mea domnul Újvárossy Ernő a murit din cauza violenţei. A dispărut într-o dimineaţă cînd s-a dus către locul de muncă, după cîteva zile a fost găsit căzut pe faţă în pădurea din împrejurimile Timişoarei. Investigarea oficială a susţinut că s-a sinucis dar noi nu credem că ar fi cazul. Ăsta a fost primul act de violenţă şi noi considerăm că dînsul a fost primul martir al revoluţiei din Timişoara. El a fost membru a mai multor delegaţii care s-au dus la Oradea la episcopie sau la inspectoratul judeţean de partid, străduindu-se să rezolve problema mea, mi-a ţinut partea şi de aceea a fost înlăturat.

Alt act de violenţă a fost cel din 2 noiembrie ’89 cînd patru oameni mascaţi cu cuţite în mînă au năvălit asupra noastră în timp ce lumina a fost luată în toată strada. Ulterior am reconstituit cazul, era un act de violenţă bine regizat. Locatarii din clădire nu au fost acasă s-ar putea că au fost invitaţi într-un fel sau altul să meargă de acasă. Eu cred că ne-am salvat slavă providenţei dumnezeieşti căci presupun că aceşti bandiţi n-au aşteptat să găsească pe cineva în locuinţa noastră. Chiar am avut doi vizitatori. Este o uşă între birou şi locuinţă. Aceşti inşi sau colaboratorii lor toată după masa au urmărit cine vine la noi, cînd vine, cînd închidem biroul, cînd pleacă oamenii, şi au trecut cu vederea că după ce am închis biroul nu au plecat toţi cei care au fost la noi. Am invitat o pereche mai în vîrstă la noi. Cînd am închis uşa biroului ei nu au ieşit, ei au intrat. Se poate presupune că dînşii au contat numai pe mine cu soţia şi probabil n-au avut îndrăzneală sau aviz să ucidă pe toţi. Deci s-ar putea imagina că dacă numai noi am fi fost în locuinţă n-am fi scăpat. Dar asta e numai o simplă presupunere. Au fost surprinşi foarte mult şi s-au tulburat. După scurt timp au dat înapoi, după ce am căzut pe pămînt şi au năvălit pe mine, oamenii aceia au venit în ajutor, soţia a fugit spre fereastră cu copilaşul iar după aceea am reuşit să reiau lupta cu dînşii şi am luat cuţitul din mîna unuia. Alţi doi au fost aproape tot timpul în uşă să controleze dacă nu vine cineva. După aceea s-au retras, cuţitul a rămas la faţa locului. Am chemat miliţia care a făcut anchetă şi la urma urmei încă în decembrie ’89 am primit de la un procuror hîrtie că s-a pretins că noi am fi fost organizatorii.

MM: În cazul Újvárossy poliţia mi-a spus că ei n-au investigat nimic fiindcă nimeni n-a făcut plîngere.

LT: Familia nu este interesată să facă dreptate. Urmaşii lui sînt nişte nenorociţi. Familia, fraţii nu dau importanţă şi cred că incriminarea generală îi confiază să nu facă pasul, noi am putea face dar cred nu sîntem în drept.

MM: Vi s-a propus vreodată de securitate să fiţi informatorul lor?

LT: În 1975 încă în prima etapă cînd am umblat în postul meu din Braşov, a venit un securist din Cluj, s-a prezentat ca fiind Onac. O zi întreagă, sau două zile, o zi şi o noapte, m-au ţinut la securitate pînă noaptea, dacă îmi aduc aminte bine după masă m-au invitat, m-au dus de fapt la securitatea din Braşov. Ziua a 2-a toată ziua am fost la securitate, şi în ambele zile abia seara am ajuns acasă. Nu m-au agresat, m-au ameninţat, au folosit metode diverse, de îmbiere, de ameninţare, de ademenire, o gamă largă de metode psihice. La urma investigaţiilor, spre a doua zi seara au cerut să scriu un angajament. Sincer să vă spun în vocabularul meu de atunci nici nu a existat cuvîntul de angajament. A început să dicteze iar eu în cursul scrierii mi-am dat seama ce se pregăteşte, cînd a spus că sub pseudonim László, Vasile Braşoveanul dacă mi-aduc aminte bine... Atunci m-am gîndit cum să procedez şi să am timp pentru această decizie am scris mecanic tot textul pînă la ultimul punct. Cînd a spus "ia semnează!", pînă atunci am avut destul timp să hotărăsc să nu semnez. Şi atunci au început strigăte, ameninţări, a ridicat glasul, a încercat tot ce putea, dar nu m-am lăsat şi n-am semnat. Din aceasta a ieşit toată povestea. Dacă cunoaşteţi cazul veţi observa că la prima publicare a angajamentului nu există semnătura mea dar după doi ani cînd iarăşi au publicat au falsificat semnătura mea.

MM: Cu numele Kolozsvari3 v-au cerut?

LT: Mi se pare că aşa ceva, Vasile Braşoveanul, nu ştiu... S-ar putea. Kolozsvari sau Braşoveanul, nu ştiu exact. În orice caz un pseudonim în legătură ori cu Cluj ori cu Braşov. Poate că dv. aveţi dreptate.

MM: După ce aţi devenit mai cunoscut, ce reacţie au avut ceilalţi preoţi reformaţi sau nereformaţi din Timişoara sau din alte părţi?

LT: Am adresat capilor bisericeşti şi colegilor din bisericile frăţeşti cîte o scrisoare încă în septembrie în care am solicitat sprijinul lor, către Prea Sfinţitul Nicolae Corneanul, prim rabinul Neumann Ernő, Hegyed Sandor fostul preot evanghelic, Kreuter Sebastian, fostul episcop romano-catolic. Singurul care a fost foarte cumsecade a fost domnul Neumann care m-a invitat la dînsul şi m-a ascultat despre situaţia mea. Cel puţin a arătat o solidaritate faţă de cele întîmplate. Domnul Corneanu a trimis scrisoare de refuz şi a repetat învinuirile la care am fost supus din partea securităţii, dar ulterior, după revoluţie, a cerut scuze chiar şi de la fiul meu care atunci a avut 3-4 ani. Cred că exemplul domnului Corneanu ar putea fi modelul cum toată societatea românească ar putea reveni la normalitate. Nu ştiu dacă împărtăşiţi părerea mea, dar cel puţin în cazul meu şi pe plan bisericesc am avut această impresie tot timpul de la început. Ceilalţi preoţi nu-mi aduc aminte, după 12 ani. Dacă n-aş fi avut accidentul acela nici cartea "Asediul Timişoarei" n-ar fi apărut, atunci am avut timp să pregătesc materialul.

MM: Dintre preoţii reformaţi din România a existat vreo reacţie de solidarizare sau dimpotrivă? LT: Au fost de toate. Eu cred că o foarte mică parte a preoţimii reformate s-a solidarizat cu mine, puţini au dat şi semnul solidarităţii ba chiar au adunat semnături pentru apărarea mea. De exemplu Sogor Csaba, senator în Senatul României,5 era în Siculeni, jud. Harghita, Hegyi Istvan, Hegyi Sandor, era o familie. În această familie Hegyi sînt vreo 3-4 preoţi, o elită a preoţimii reformate, Suto Denes din Tîrgu Mureş, ei au semnat o petiţie către episcopie. Unii au vorbit şi la radio Budapesta, la "Vasarnapi Ujsag", precum dr. Ujvari Ferencz, un avocat care mi-a luat apărarea. Dar aceasta a fost o mică parte a preoţimii. Majoritatea era intimidată, chiar frustată de faptul că dînşii nu acţionează şi unii îndrăznesc să facă ceva, "ia te uită ce face Tőkés, să se conformeze că şi noi ne conformăm". În cele 9 luni cîţiva preoţi au fost numiţi pe postul meu, cu scopul de a-i face interesaţi în înlăturarea mea: Higyed Istvan, Halasz Sandor din Chişoda, Makay Botond, Magyari Csaba, ei cu toţii au fost numiţi şi interesaţi în înlăturarea mea, este o parte ruşinoasă cum au putut fi folosiţi. Higyed era cel mai înrăit, deşi aparent el a fost cel mai bun preot.

MM: Momentul apariţiei miliţiei în uniformă este cumva după acel atac din locuinţa dv.?

LT: Nu pot discerne. Se poate deduce din versiunea maghiară a "Asediului Timişorii".

MM: În "Asediul Timişoarei" spuneţi că au fost liste de semnături strînse de enoriaşi. Se pot vedea, mai există aceste liste?

LT: Trebuie să existe. Şi la Timişoara trebuie să existe, numai că domnul Banyai6 nu este prea prietenos. Ori au dispărut.

MM: Dv. aţi confirmat că corespondenţa şi ceea ce a fost în perioada respectivă e la dv. LT: Corespondenţa a rămas toată acolo, eu am despre tot cópii. Deci originalul sau o copie a rămas din toate la Timişoara, trebuie să existe. Eu o să mă duc şi o să controlez. Dar în orice caz conducerea parohiei nu continuă linia de adineauri a bisericii reformate şi asta se vede în evoluţia parohiei din Timişoara.

În 10 decembrie am anunţat în biserică că în 15 va avea loc evacuarea forţată şi i-am rugat pe enoriaşi de la amvon să vină la faţa locului şi să fie martori la aceste nedreptăţi. Am trimis scrisori informative nu numai la postul de radio maghiar, dar în toate direcţiile, preoţilor, prietenilor. La Europa Liberă nu ştiu să fi trimis în mod direct. Aceste relaţii erau spontane şi întîmplătoare. Nu aveam o reţea de informare pusă la punct. Totdeauna am trimis pe cineva, veneau oamenii, au avut idei noi. De exemplu, un prieten al nostru care s-a repatriat s-a dus la ambasada maghiară din Bucureşti şi dînsul a dus în stiloul lui o hîrtie subţire, în ultima fază, în decembrie. În decembrie am trimis mesaj domnului preşedinte Bush sau Carter [Carter, conform [6], pag. 76-77], apoi alt mesaj domnului Walesa. În unele cazuri s-a ştiut că au ajuns, deoarece dînşii au intervenit. De exemplu Walesa cînd a primit mesajul a intervenit îndată [vezi capitolul Lech Walesa în sprijinul lui László Tőkés].

MM: Aţi primit ajutor financiar?

LT: Am primit acei 20000 lei în urma unei colecte între oameni buni care s-au solidarizat cu mine şi bineînţeles n-au vrut să se ştie de unde provin banii. Din aceasta securitatea a făcut un mare scandal, m-au ameninţat pentru spionaj. Deci în ultima perioadă nu m-au lăsat să primesc alimente, lemne de încălzire. La un moment dat nici membrii familiei nu au fost lăsaţi să mă viziteze, de exemplu tatăl şi cîţiva fraţi de ai mei au fost opriţi, o soră a venit cu copiii şi numai în timpul serviciului divin a reuşit să intre în biserică, arătînd parcă ar fi venit la slujbă. A fost o perioadă cu restrîngeri. Ori n-au îngăduit să vină nimeni la birou, ori nu ştiai la ce se gîndesc, ce metodă folosesc, odată a funcţionat telefonul, altă săptămînă nu a funcţionat, cîteodată au dat voie să vină lumea. Totdeauna am fost ameninţaţi, la sfîrşit nici copiii n-au fost lăsaţi să vină la ora de catehizare. Şi presbiterilor li s-a interzis să vină la şedinţa parohială. În fiecare zi s-a întîmplat ceva, evenimentele în mod sumar pot fi găsite în "Asediul Timişorii" ediţia maghiară. Au spart geamurile, fel şi fel de acţiuni, totdeauna au inventat ceva împreună cu episcopul. MM: Din Elveţia aţi primit ceva ajutor?

LT: Nu ştiu la ce vă referiţi.

MM: Este o organizaţie HEKS din Elveţia.

LT: Este, dar nu eu am primit, [ci] biserica pentru construcţie. Nu s-a finalizat această acţiune de sprijinire materială, deoarece a intervenit acea perioadă de conflict. HEKS este o societate de ajutorare bisericească. Şi în prezent avem relaţii cu ei, dau bani mai ales pentru reconstrucţii bisericeşti, pentru scopuri caritabile. N-are legătură cu perioada aceasta şi cu faptele din Timişoara. Indiferent de ce s-a întîmplat am solicitat HEKSul să deie spijin. Ei au mai dat sprijin în România, în timpul cutremurului sau în timpul inundaţiilor era una dintre primele organizaţii care a sprijinit biserica, chiar şi biserica ortodoxă.

MM: După acea sentinţă judecătorească definitivă au mai făcut enoriaşii strîngere de semnături pentru a nu se aplica sentinţa?

LT: S-ar putea. Dar după aceea eu am pierdut controlul. Evenimentele au fost atît de dese încît... Oamenii au fost cu bună intenţie, toată lumea a încercat ce a putut. Oamenii după ce au trecut un prag de pericol au dispărut, dar aici chiar invers s-a întîmplat.

MM: Dar au fost şi prieteni şi cunoscuţi care v-au părăsit?

LT: Se poate spune că au dispărut oameni din împrejurul meu, dar nu este caracteristic. Mai mult erau oameni care nu s-au angajat de la bun început. Este foarte puţin numărul acelora care m-au abandonat.

MM: Aţi bănuit că această mişcare din jurul dv. o să ducă la răsturnarea regimului Ceauşescu? LT: Mi-e ruşine că n-am avut această idee înflăcărată. Mai ales bisericile minoritare nu aveau astfel de idei în perspectivă. Scopul nostru a fost de a supravieţui.

Cînd s-a adunat lumea în jurul bisericii dintr-odată au încercat să refacă tot ce au stricat. A venit primarul Moţ, după ce nu îngăduiseră să vină medicii la soţia mea care era gravidă, dindată au venit medici, au venit muncitorii să repare ferestrele sparte, au încuviinţat să se aducă lemne de foc, mîncare, tot. Au încercat să o separe pe soţie de mine, i-au sugerat să meargă la spital. Chiar şi după ce am fost duşi la Mineu au vrut s-o ducă pe soţie la Zalău la spital. Cred că îi incomoda faptul că este o femeie gravidă cu mine.

Traian Orban (TO): Ne interesează să clarificăm un aspect. Cînd aţi apărut cu primarul Moţ la fereastră,7 în spate mai era cineva?

LT: Aceasta era o simplă prejudecată. Nu era nimeni, absolut nimeni. Deci fără ameninţare şi fără presiune m-am manifestat la fereastră.

TO: Aţi spus la oameni să plece.

LT: Într-adevăr. Nu am avut ideea să agit lumea, deoarece în momentul acela nu mi-am putut închipui că se poate îndepărta dictatura din fruntea ţării. Asta e o realitate, nu vreau să comentez. Atît de mult s-a impus regimul comunist încît eu eram printre aceia care nu mi-am putut închipui că în viitorul apropiat se va schimba ceva esenţial şi radical.

Cînd lumea din stradă scanda în spirit de solidaritate cu biserica, cu mine, eram într-o stare de spirit ambivalentă. M-a încîntat simţul solidarităţii oamenilor, mai ales a românilor, deoarece din cauza situaţiei noastre minoritare nu mi-am putut închipui că aş putea avea un rol în orice schimbare. Pe de altă parte m-a înspăimîntat eventualitatea că din cauza acestor proteste eu aş putea fi cauza unei violenţe împotriva mulţimii din faţa bisericii reformate. Era o mare responsabilitate să fi cauza violenţei, suprimării mişcării şi demonstraţiei străzii. Deci era ambiguă această stare de spirit. Am văzut vreo două sau trei valuri de ocupare a străzii de către forţele represive, iar apoi de demonstranţi. Era înspăimîntător. Am văzut pe piatra străzii un om parcă mort, lăsat în urma unui astfel de val de violenţă. După o jumătate de oră acest om a dispărut, a fost dus la spital, nu ştiu ce s-a întîmplat cu dînsul. Unii m-au chemat pe stradă, mi-am dat seama că aceasta poate fi o provocare. După părerea mea erau mulţi provocatori, agenţi, persoane dubioase, care chiar în mod fizic mi-au periclitat viaţa cînd au vrut să intre în casă, cînd au forţat uşile. Aflam ce se întîmplă în stradă, era o circulaţie din afară înspre mine. Borbely Imre, prieteni şi colegi s-au strecurat în mulţime, au reuşit să intre, era un contact oarecare cu cei din afară, ştiam că au apărut la faţa locului TAB-urile şi tancurile şi pompierii, eram îngroziţi de aceste ştiri şi n-am dat nici o şansă protestatarilor căci nici n-am avut experienţe pozitive. Toată ziua au fost scandări, în ultima fază împotriva lui Ceauşescu, împotriva comunismului, înainte au fost scandări la adresa mea, te iubim, te apărăm.

Eu mi-am propus să ţin predica de duminică, cum am spus tot timpul să păstrăm normalitatea. M-am dus la culcare mai ales că zile întregi nu am dormit şi m-au deşteptat abia zgomotele pătrunderii forţelor represive. Nişte prieteni care au stat de pază ne-au anunţat de pericol şi după aceea în 5 minute mi-am luat haina preoţească şi am fugit în biserică, pe o scară, prin fereastra interioară, în sacristie. Cei care erau cu mine au fost arestaţi de cei care au pătruns în clădire din toate părţile: şi prin gard, din Piaţa Maria, şi prin poartă, prin toate direcţiile ne-au înconjurat. Începînd cu capturarea noastră la fiecare graniţă de judeţ am fost predaţi unei alte escorte. Ne-au transportat cu o dacie şi mobila au încărcat-o într-un camion. La Mineu, mai precis la Sălăţig, centrul comunal, unde eram purtaţi în fiecare zi, nu era nimeni de la Timişoara. Uneori au fost foarte brutali, am crezut că o să ne bată, au ameninţat că ne duc jos în pivniţă. Am fost interogaţi separat, soţia în casa comunei şi eu la miliţie. Ne-am văzut doar seara cînd am fost duşi la parohie. În prima zi au instalat reflectoare în tot jurul parohiei, să nu fugim, [era] înspăimîntător, ca la lagăr. Miliţienii au adus chiar şi cîini de poliţie. Cîteodată a venit şeful securităţii din Zalău, care s-a comportat ca o gazdă, a venit cîteva ore, a plecat. Poliţistul era cît se poate de bun cu noi, soţia poliţistului ne-a dat odată mîncare, carne. Gazda Arpi spune că a dedus că au fost în relaţie continuă cei care au fost cu interogatoriile la Timişoara cu Arpi şi cu alţii şi cei care au fost la noi.

Ne-au cerut reconstituirea evenimentelor amănunţit, de la minut la minut, de la oră la oră, cu vizitatorii, cu cine am fost în relaţii din Elveţia, din Ungaria şi aşa mai departe, toate amănuntele în toată privinţa, dar mesajul principal a fost că noi am fi fost agenţi străini, spioni ai Ungariei, ai Statelor Unite, să recunoaştem vina noastră în faţa ţării, la televizor. Cred că de aceea nu ne-au bătut în prima fază, să nu ne arătăm de a fi bătuţi.

Însă s-au purtat foarte brutal, verbal ne-au umilit foarte mult, ne-au înjurat, am crezut că o să ne bată. La discursul lui Ceauşescu,8 am fost dus într-o cameră unde deja erau înşiraţi poliţişti, peste 10 oameni, cred că şi oamenii gărzii de pază au fost aduşi pentru mărirea efectului. A trebuit să stau în picioare şi să ascult la radio discursul. Soţia a fost luată cu doctorii înainte acasă şi securistul în civil a stat cu dînsa la datorie pînă a urmat programul şi i-a impus să asculte în doi acest discurs a lui Ceauşescu. Ceauşescu m-a pomenit în discurs, spunea de un preot la Timişoara. Atunci eu am fost pierdut, m-am gîndit la moarte, la exterminare, la orice. Dar cred că a fost şi un moment decisiv într-un fel. Ştiam că şi în Ungaria în 1956 de la un astfel de discurs prezidenţial a pornit revoluţia, Gere în ’56 a ţinut un astfel de discurs stupid despre vina poporului şi am avut senzaţia că se repetă acest lucru şi Ceauşescu aruncă ulei pe foc.

MM: Aşa s-a şi întîmplat, după discursul acela revolta a izbucnit în mai multe oraşe.

TO: Aţi fost inclus în prima formaţiune de conducere a ţării din 22 [decembrie 1989]?

LT: Prin televizor am aflat ştirea că am fost inclus alături de doamna Cornea, Ana Blandiana, Pleşu, Dinescu alţi cîţiva dizidenţi. Am fost foarte onorat şi ataşat de cauza comună.

TO: Aţi participat la vreo întrunire?

LT: Da. Un comandant al armatei a venit să mă convingă că sînt aşteptat să mă duc la Bucureşti la şedinţa Consiliului Frontului Salvării Naţionale. Ore întregi nu m-am lăsat convins. Peste tot s-a spus că sînt terorişti, şi pe cerul Mineului a apărut, cel puţin s-a pretins că a apărut un elicopter, au luat lumina, au venit tancuri în apărarea noastră. După ore întregi de dispută m-am lăsat convins şi am pornit cu maşina pînă la Cluj şi de acolo cu trenul. În ziua următoare, 28-29 dacă îmi aduc aminte precis, am fost în Piaţa Victoriei la o şedinţă a FSN în frunte cu Iliescu şi cu cei care au avut rol în prima fază în conducerea ţării, elogiindu-mă ca fiind erou al României. Chiar Iliescu m-a îmbrăţişat şi s-a pronunţat în acest sens. Am mai fost încă de 2 ori la o astfel de şedinţă, dar am fost tot mai deziluzionat, mai ales după retragerea doamnei Doina Cornea. Cred că şi eu atunci ar fi trebuit să mă retrag. Eu încă eram naiv încît nu mi-am dat seama ce se întîmplă după cortine, ba chiar în vizita mea în Statele Unite în februarie-martie peste tot am făcut o propagandă pozitivă lui Iliescu. În neagra martie a Tîrgu Mureşului,9 deodată mi-am dat seama ce se petrece în ţară şi atunci m-am întors împotriva lui Iliescu. Cînd am venit acasă Iliescu m-a ameninţat dacă nu mă voi purta corespunzător asta va însemna daune grave asupra mea şi asupra comunităţii maghiare, ba chiar a trimis pe un reprezentant al FSNului (ulterior deduc că dînşii au trimis), nu-mi aduc aminte numele lui dar acesta e notat pe undeva, care a vrut să mă convingă să ţin partea lui Iliescu. Alt politician care a fost şef de partid a vrut să mă atragă de partea lui promiţînd că mă va ridica în poziţii însemnate, dar ştiam că asta e o tactică de distribuire a puterii între diferitele partide satelit şi nu m-am lăsat convins. De aceea am căzut în dizgraţie. Rînd pe rînd au îndepărtat toţi dizidenţii şi s-a terminat epopeea revoluţiei româneşti cu o astfel de deziluzie.

Din păcate şi a doua oară a avut loc o restauraţie comunistă. Vă pot spune că şi UDMR e grav afectată de restauraţia comunistă şi acele valori democratice şi atitudine politică democratică care ne caracteriza în prima perioadă deja au dispărut, s-au deteriorat.

TO: Avem impresia că dv. regretaţi implicarea într-un partid politic cum este UDMRul.

LT: Cred că nu e expresia potrivită. Regret ceea ce s-a făcut cu UDMRul de altădată. Indiferent de UDMR regret că nu s-a reuşit să se realizeze o conlucrare româno-maghiară.

2 noiembrie 2001 (rezumat pe baza înregistrării video)

[la dialog au participat şi domnii Traian Orban şi Gino Rado, de la Asociaţia "Memorialul Revoluţiei" - asociaţie care a şi asigurat aparatura necesară înregistrării]

1 Sindicatul "Solidaritatea" din Polonia, care s-a opus regimului comunist.
2 realizator al popularului program "Panorama" al TV Budapesta.
3 Clujeanul, în ungureşte.
4 este vorba de accidentul de maşină pe care Tőkés l-a avut prin 1990.
5 ulterior discuţiei mele cu László Tőkés, Csaba Sogor avea să devină vestit prin îndemnul adresat locuitorilor din Miercurea Ciuc să nu participe la festivităţile consacrate aniversării zilei de 1 decembrie 2001.
6 actual preot paroh şi protopop de Timişoara.
7 este vorba de ziua de 16 decembrie 1989, cînd László Tőkés a vorbit manifestanţilor de la fereastra locuinţei.
8 discursul lui Ceauşescu din 20 decembrie 1989
9 e vorba de conflictele interetnice de la Tîrgu Mureş, din martie 1990.

MARIUS MIOC. Revoluţia fără mistere. Începutul revoluţiei române: cazul László Tőkés. http://procesulcomunismului.com

Cronologia cazului László Tőkés

29 mai 1986: Departamentul Cultelor aprobă reîncadrarea lui László Tőkés în rîndul personalului de cult, începînd cu 1 iunie 1986.

1 ianuarie 1987: László Tőkés este numit preot supleant la parohia reformată Timişoara, de către episcopul László Papp. Preotul paroh, Leo Peuker, fusese spitalizat în decembrie 1986.

6 septembrie 1988: La consfătuirea pastorilor din Protopopiatul Reformat de Timişoara, desfăşurată la Arad, se adresează un apel Sinodului Bisericii Reformate din Republica Socialistă România, referitor la programul de sistematizare a satelor. Se cere ca statul să construiască noi biserici în locul celor demolate şi să se evite dispersarea comunităţilor bisericeşti.

12 septembrie 1988: Pentru atitudinea avută la consfătuirea pastorilor din Protopopiatul Reformat Timişoara, László Tőkés primeşte mustrare scrisă de la episcopul László Papp.

6 octombrie 1988: László Tőkés este chemat la Comitetul Judeţean PCR, unde este admonestat de secretarul de partid Robu pentru atitudinea sa.

31 octombrie 1988: De ziua Reformaţiei un grup de studenţi ţin în biserica reformată a lui László Tőkés un recital “necenzurat” din poeziile poetului interbelic Dsida Jenő. Autorităţile încearcă să-i facă pe studenţi să renunţe la al doilea spectacol programat pe 4 decembrie 1988.

4 decembrie 1988: Studenţii nu renunţă la spectacol, şi ca urmare este desfiinţată secţia maghiară a trupei de teatru studenţesc Thalia.

26 ianuarie 1989: Presbiteriul Parohiei Reformate Timişoara hotărăşte să-l roage pe episcop să-l numească pe László Tőkés preot definitiv al parohiei.

4 februarie 1989: Este reînfiinţat Teatrul Studenţesc Thalia, dar cei patru studenţi, (Enikő Horváth, Árpád Gazda, Zsolt Szilágyi si Attila Szenes) care au participat şi a doua oară la recital, sînt excluşi din trupă.

21 februarie 1989: László Tőkés trimite o scrisoare Uniunii Mondiale Reformate în care îşi exprimă acordul faţă de atitudinea acestei organizaţii de apărare a Bisericii Reformate din România şi de criticare a planului ceauşist de sistematizare a satelor.

3 martie 1989: László Tőkés află că episcopul László Papp intenţionează să-l mute din Timişoara.

16 martie 1989: Presbiteriul bisericii (consiliul parohial) ia poziţie în sprijinul lui László Tőkés

1 aprilie 1989: Protopopul din Arad declanşează investigaţii disciplinare în vederea sancţionării lui László Tőkés, şi îl suspendă din funcţia de preot.

2 aprilie 1989: Protopopii de Arad şi Oradea, József Kovács şi Zsigmond Borsi se deplasează la Timişoara pentru a pune în practică decizia de suspendare al lui Tőkés, dar acesta începe cu cîteva minute mai devreme slujba, şi protopopii îl găsesc deja pe amvon ţinându-şi predica. Sînt nevoiţi să plece din sala bisericii.

2 aprilie 1989: La sfârşitul slujbei cca. 250 de enoriaşi semnează un protest împotriva îndepărtării preotului din parohia reformată din Timişoara. [informaţie neconfirmată din surse independente]

3 aprilie 1989: Într-o şedinţă extraordinară presbiteriul comunităţii refuză decizia de suspendare a preotului, şi solicită ca László Tőkés să continue activitatea de preot.

25 aprilie 1989: Episcopul László Papp declară că suspendă sancţiunile stabilite de protopopul din Arad, dar îl mută pe László Tőkés din Timişoara.

1 mai 1989: Conform hotărîrii episcopului Papp, Tőkés trebuia să se mute în satul Mineu, jud. Sălaj.

17 mai 1989: O nouă delegaţie de preoţi conduşi de protopopul József Kovács vine în Timişoara să preia parohia de la Tőkés. Prezintă decizia episcopului László Papp de numire al lui Tőkés în Mineu, jud. Sălaj, valabilă din data de 1 mai 1989. Îi înmânează lui Tőkés scrisorile nedeschise trimise în această problemă din Timişoara episcopului László Papp.

18 mai 1989: László Tőkés refuză efectuarea unui control financiar la parohie.

24 mai 1989: Presbiteriul înaintează recurs la organele competente ale bisericii împotriva deciziei episcopale.

26 mai 1989: Documentele recursului sînt duse la Oradea de către o delegaţie formată din 8 enoriaşi. Nu sunt primiţi de episcopul László Papp.

28 mai 1989: Radio Kossuth din Budapesta prezintă scrisoarea lui László Tőkés adresată episcopului László Papp, în care cere sprijinul episcopului pentru studenţii excluşi din Teatrul Studenţesc Thalia. Postul prezintă deasemeni răspunsul dat de episcop în care refuză acest lucru.

30 mai 1989: Studenţii excluşi sunt reprimiţi în trupa de teatru Thalia.

13 iunie 1989: Protopopul József Kovács reţine salariul lui László Tőkés. Preotul însă, sprijinit de presbiteriu îşi ridică şi după această dată retribuţia din fondurile bisericii.

20 iunie 1989: Protopopiatul refuză să emită bisericii din Timişoara un nou chitanţier în locul celui terminat. Biserica ajunge în imposibilitatea de a emite chitanţe autorizate pentru contabilizarea veniturilor.

21 iunie 1989: Printr-o "scrisoare deschisă" adresată episcopului László Papp, László Tőkés îi cere acestuia demisia.

23 iunie 1989: Este blocat contul bancar al Bisericii Reformate din Timişoara. Prin această hotărîre biserica ajunge în imposibilitatea de a plăti impozit, şi a continua în cadrul legal lucrările de renovare a clădirii bisericii. [informaţie neconfirmată din surse independente]

30 iunie 1989: Oficiul parohial face recurs la decizia de blocare a contului. [informaţie neconfirmată din surse independente]

24 iulie 1989: Televiziunea maghiară difuzează un interviu cu László Tőkés.

26 iulie 1989: Este deconectat telefonul locuinţei familiei Tőkés, care pînă în decembrie va suna numai în cazul unor apeluri anonime de ameninţare, sau în cazurile în care la capătul celălalt al firului sunt organele de Securitate.

7 august 1989: László Tőkés este citat la procuratură. Este acuzat de difuzare de informaţii false referitor la cele spuse de radio Budapesta despre grupul studenţesc Thalia.

7 august 1989: Membrii presbiteriului sînt citaţi la o şedinţă extraordinară la protopopul de Arad pentru data de 13 august.

8 august 1989: László Tőkés, prezent la Arad la şedinţa protopopială, este chemat şi el la Arad de către vicarul Zsigmond József, tot pentru 13 august la aceeaşi oră la care fuseseră convocaţi membrii presbiteriului.

9 august 1989: László Tőkés convoacă o şedinţă extraordinară a presbiteriului la Timişoara. Consiliul bisericesc salută iniţiativa de dialog venită din partea protopopiatului, dar declară că şedinţa poate avea loc numai la Timişoara.

12 august 1989: Într-o telegramă adresată domnului Tibor Unterweger, conducătorul laic al bisericii din Timişoara, protopopul József Kovács anunţă dizolvarea presbiteriului în cazul în care membrii acestui for nu s-ar prezenta la Arad.

13 august 1989: Membri presbiteriului nu se duc la şedinţa din Arad, şi nici delegaţii episcopului nu se prezintă la şedinţa din Timişoara. Consiliul parohial declară îngrijorarea faţă de deciziile nestatutare ale episcopului.

14 august 1989: Episcopii reformaţi din România László Papp (Oradea) şi Gyula Nagy (Cluj) trimit o scrisoare tuturor preoţilor reformaţi din România, în care declară că László Tőkés este exclus atât din rândul preoţilor, cât şi din biserica reformată.

15 august 1989: Sándor Halász, preotul din Chişoda îl caută pe László Tőkés cu scrisoarea episcopului László Papp, în care aceasta comunică, că a fost numit preot de Timişoara Botond Makay, preotul din Reşiţa, iar slujba din data de 20 august 1989 va fi ţinută de Halász.

18 august 1989: Tibor Unterwéger şi Gusztáv Szalay, conducătorii laici ai bisericii, refuză să se deplaseze la Oradea, la chemarea episcopului László Papp. [informaţie neconfirmată de surse independente]

20 august 1989: Slujba de duminică este ţinută de László Tőkés.

din august 1989: Emisiunea “Vasárnapi Újság” (Jurnal de Duminică) al postului de Radio Kossuth Budapesta prezintă săptămînal evoluţia evenimentelor din jurul bisericii reformate din Timişoara.

20 august 1989: Eparhia Reformată Oradea hotăreşte înlocuirea lui László Tőkés cu Botond Makay în funcţia de preot supleant al Parohiei Reformate Timişoara.

28 august 1989: Departamentul Cultelor din Bucureşti retrage autorizaţia de profesare a preotului László Tőkés.

31 august 1989: Sectoristul străzii Timotei Cipariu (stradă în care se află biserica) cere buletinul de identitate al lui Tőkés pentru o verificare de rutină. László Tőkés temîndu-se de retragerea actului, refuză să-i înmîneze buletinul. [informaţie neconfirmată de surse independente]

1 septembrie 1989: Eparhia Reformată Oradea îl somează pe László Tőkés să elibereze locuinţa de serviciu pe care o ocupă pînă la data de 15 septembrie 1989

4 septembrie 1989: László Tőkés anunţă presbiteriul despre primirea unei donaţii de 30000 franci elveţieni de la organizaţia elveţiană HEKS.

4 septembrie 1989: Presbiteriul îl declară pe László Tőkés preot cu statut definitiv în Timişoara. 6–12 septembrie 1989: Membrii presbiteriului şi familiile lor sînt interogaţi şi avertizaţi la locurile de muncă respectiv la Securitate.

8 septembrie 1989: Un grup de preoţi din Transilvania se declară solidari cu László Tőkés, şi se dezice de poziţia episcopilor. [informaţie neconfirmată de surse independente]

11 septembrie 1989: Emisiunea Panorama al Televiziunii Ungare tratează pe larg cazul Tőkés.

12 septembrie 1989: Dispare de la domiciliu inginerul constructor Ernő Újvárossy, un apropiat al lui László Tőkés, şeful lucrărilor de renovare al bisericii. Cadavrul lui prezentând urme de violenţă este găsit peste două zile în Pădurea Verde.

15 septembrie 1989: László Tőkés trimite episcopului László Papp o scrisoare referitoare la dispariţia lui Ernő Újvárossy. [informaţie neconfirmată din surse independente]

17 septembrie 1989: Mátyás Szűrös, şeful Parlamentului Ungar – care se află în vizită oficială în SUA – îi informează pe partenerii de dialog despre cazul Tőkés, respectiv despre moartea lui Ernő Újvárossy. [Această informaţie, interesantă fiindcă arată rapiditatea cu care circulau informaţiile din anturajul lui László Tőkés pînă la Mátyás Szűrös, am preluat-o din ziarul clujean "Kronika" din 18 decembrie 1999, dar n-am putut găsi o confirmare independentă a veridicităţii ei. Am discutat cu redactorul şef de la "Kronika", domnul Árpád Gazda - o persoană bine informată cînd e vorba de subiectul László Tőkés - şi l-am rugat să-mi ofere o dovadă a faptului că într-adevăr Mátyás Szűrös a vorbit în SUA despre cazul Újvárossy, de pildă un ziar din Ungaria sau SUA apărut în 1989 în care să se relateze aceasta. Árpád Gazda mi-a spus că nu ştie dacă a existat vreo relatare de presă a acestui caz, însă informaţia este sigură, căci a aflat-o direct de la persoana - cetăţean maghiar - care i-a transmis lui Mátyás Szűrös informaţiile despre cazul Újvárossy].

18 septembrie 1989: Funeraliile lui Ernő Újvárossy se transformă într-un protest tăcut al comunităţii reformate din Timişoara. În predica din cimitirul din Elisabetin László Tőkés spune răspicat: “asasinii lui Ernő Újvárossy se ascund printre noi, în mulţime.”

21 septembrie 1989: Eparhia Reformată Oradea îl cheamă în judecată pe preotul László Tőkés în faţa Judecătoriei Timişoara, cerînd evacuarea acestuia din locuinţa de serviciu, proprietate a Bisericii Reformate Timişoara.

25 septembrie 1989: Presbiteriul Parohiei Reformate Timişoara, întrunit sub conducerea lui László Tőkés, ia hotărîrea să intervină în proces în favoarea lui László Tőkés.

3 octombrie 1989: Miliţia Municipiului Timişoara refuză să prelungească viza de flotant al familiei Tőkés.

Începutul lui octombrie: Cei mai apropiaţi prieteni ai familiei Tőkés sunt detaşaţi din Timişoara pe cale profesională. Zoltán Balaton şi Lajos Károly Varga sunt detaşaţi la Cernavodă, Sándor Tóth în Bucureşti, iar Árpád Gazda în Lugoj.

10 octombrie 1989: La şedinţa protopopială din Arad este condamnat comportamentul lui László Tőkés. Acesta nu este prezent la şedinţă.

12 octombrie 1989: Securitatea opreşte desfăşurarea unei şedinţe a presbiteriului reformat din Timişoara

13 octombrie 1989: László Tőkés este informat de intenţia autorităţilor de a organiza o şedinţă prezbiterială şi trimite vorbă presbiterilor ca aceştia să nu participe.

14 octombrie 1989: Autorităţile organizează o şedinţă prezbiterială cu o parte din prezbiteri în care forţează o hotărîre potrivnică lui László Tőkés.

14 octombrie 1989: Poşta Română refuză să transmită o telegramă de protest a lui László Tőkés adresată episcopului László Papp. [informaţie neconfirmată din surse independente]

15 octombrie 1989: László Tőkés îi scrie lui Nicolae Ceauşescu, rugîndu-l să îl apere împotriva încercărilor "ilegale" ale episcopului Papp de a-l îndepărta din Timişoara.

15 octombrie 1989: László Tőkés îl împiedică pe protopopul de Arad, Iosif Kovács, să efectueze serviciul divin în biserica din Timişoara.

19 octombrie 1989: Securitatea face percheziţie la locul de muncă al lui Béla Sepssy (apropiat al familiei Tőkés) şi găseşte 300 de mărci germane. În urma acţiunii Sepssy este transportat la spital.

19 octombrie 1989: La propunerea deputatului Ernő Raffay (din Seghedin - judeţul Csongrad), parlamentul ungar adoptă o declaraţie de solidaritate cu László Tőkés [informaţie cuprinsă într-un raport al ambasadei române din Budapesta; neconfirmată din surse independente]

20 octombrie 1989: Prin Sentinţa civilă 7190 / 20.10.1989, Judecătoria Timişoara admite cererea Eparhiei Reformate şi ordonă evacuarea lui László Tőkés.

28 octombrie 1989: În gara Timişoara Nord este reţinut, iar apoi întors la Cluj dr. István Tőkés, tatăl lui Tőkés László şi o nepoată a preotului. La miliţia economică sunt suspectaţi de comerţ ilegal.

31 octombrie 1989: De ziua reformaţiei actorii Illyés Kinga şi Péterffy Lajos ţin un recital de poezii în biserică. În timpul recitalului este întrerupt curentul electric.

2 noiembrie 1989: În jurul orelor 20:30 patru indivizi mascaţi cu cuţite în mînă pătrund în locuinţa preotului prin forţarea uşii. Spre suprinderea lor nu găsesc singură familia Tőkés. Musafirii preotului – o familie mai în vîrstă – sar în ajutorul preotului, se apără cu scaune în mînă. În lupta de scurtă durată unul din atacatori este rănit, iar Tőkés László este zgîrîiat pe frunte cu cuţitul. Atacatorii se retrag. Miliţienii care vin să investigheze cazul îl suspectează pe Tőkés de organizarea atacului.

3 noiembrie 1989: Prietenii familiei Tőkés montează sisteme sofisticate de închidere pe uşa parohiei.

7 noiembrie 1989: László Tőkés face recurs la hotărîrea judecătoriei.

8 noiembrie 1989: Radio Europa Liberă transmite că ambasadorul român la Budapesta a fost convocat la Ministerul de Externe ungar, pentru a i se prezenta un protest verbal referitor la atacarea lui László Tőkés în locuinţă. (este citată Arhiva SRI) [informaţie neconfirmată din surse independente - ar fi fost de aşteptat să se găsească confirmare în, lucrare ce prezintă şi rapoartele Ambasadei Române din Ungaria]

12 noiembrie 1989: Autori necunoscuţi sparg geamurile stradale ale parohiei, şi pornesc în trombă cu maşina. [Observaţie: În "Reportaj cu sufletul la gură" de Titus Suciu, data este 9 noiembrie]. 15 Noiembrie 1989: Este retras permisul de conducere al persoanelor care îl transportă pe László Tőkés la înmormîntări.

Mijlocul lunii noiembrie 1989: Interviu cu László Tőkés în emisiunea Panorama a Televiziunii Ungare. noiembrie 1989: László Tőkés primeşte un ajutor financiar de 20000 lei.

20 noiembrie 1989: László Tőkés este condus de doi miliţieni la Miliţia economică. Căpitanul Viorel Bucur îi prezintă chitanţa scrisă de Tőkés despre preluarea sumei de 20.000 lei, care ar fi fost confiscată la graniţa cu Ungaria de autorităţile vamale. I se propune lui Tőkés să aleagă între două variante: 1. În cazul în care a primit personal suma, aceasta reprezintă contravaloarea unei activităţii de spionaj retribuită din străinătate, pentru care pedeapsa poate fi de 15 ani de închisoare. 2. În cazul în care banii au fost donaţi bisericii, este vorba de o delapidare, care poate fi pedepsită cu şapte ani închisoare. Tőkés respinge amîndouă acuzele.

Din 20 noiembrie 1989: Securiştii civili din poarta bisericii sînt dublaţi cu miliţieni, care legitimează orice persoană care intră în clădire. Mulţi dintre vizitatori sunt împiedicaţi să intre.

28 noiembrie 1989: Tribunalul Judeţean Timiş respinge recursurile formulate de László Tőkés (în nume propriu şi în numele Parohiei Reformate Timişoara).

29 noiembrie 1989: Eparhia Reformată Oradea formulează cerere de executare a Sentinţei de evacuare a lui László Tőkés.

Începutul lunii decembrie 1989: Parohia ajunge sub blocadă totală. Chiar şi medicul care a dorit s-o consulte pe doamna Edit Tőkés, gravidă în luna a şaptea, a fost împiedicat să intre în locuinţă. Enoriaşii pot intra la slujba de duminică printre cordoane de miliţieni.

6 decembrie 1989: Cererea Eparhiei Reformate Oradea este înregistrată la executorul judecătoresc al Judecătoriei Timişoara, alături de o adresă a Eparhiei prin care se certifică faptul că există o locuinţă disponibilă pentru László Tőkés în localitatea Mineu, judeţul Sălaj.

6 decembrie 1989: Executorul judecătoresc Tomi Ioan emite Somaţia nr. 2169 prin care i se pune în vedere lui László Tőkés să elibereze locuinţa în termen de 8 zile de la primirea somaţiei.

7 decembrie 1989: dovada de primire a somaţiei, de către Edit Tőkés, nevasta lui László Tőkés.

10 decembrie 1989: La slujba duminicală, László Tőkés anunţă enoriaşii că urmează să fie evacuat.

13 decembrie 1989: Eparhia Reformată Timişoara înregistrează la Judecătoria Timişoara o cerere de ordonanţă preşedinţială prin care să se dispună şi evacuarea lui Edit Tőkés, nevasta lui László Tőkés (aceasta nu figura în sentinţa Judecătoriei Timişoara, iar Tőkés comentase în slujba de duminică ilegalitatea evacuării soţiei sale).

15 decembrie 1989: Grupuri de simpatizanţi ai pastorului Tőkés se adună în faţa locuinţei acestuia pentru a împiedica evacuarea.

15 decembrie 1989: Judecătoria Timişoara suspendă judecarea cererii de ordonanţă preşedinţială referitoare la Edit Tőkés, pe motiv că nici una din părţi nu s-a prezentat la proces.

15 decembrie 1989, seara: Primarul Timişoarei, Petre Moţ, împreună cu Rotărescu, şeful timişean al FDUS, discută cu László Tőkés la locuinţa acestuia, cerîndu-i să potolească mulţimea şi făgăduindu-i îmbunătăţirea situaţiei personale. La discuţie asistă şi reprezentanţi ai demonstranţilor adunaţi în stradă.

16 decembrie 1989: Preşedinta Tribunalului Timiş, judecătoarea Topală, notează în dosarul execuţional al cazului Tőkés o "notă telefonică" cu privire la ordinul tov. M. Bobu de a se executa "în orice condiţii şi la orice oră" sentinţa de evacuare a lui László Tőkés.

16 decembrie 1989: Manifestaţiile de protest împotriva regimului Ceauşescu cuprind întreaga Timişoară. Familia Tőkés este evacuată în satul Mineu, judeţul Sălaj.

22 decembrie 1989: Regimul Ceauşescu este răsturnat.

24 ianuarie 1990: Procurorul general Gheorghe Robu introduce la Curtea Supremă recurs extraordinar în procesul lui László Tőkés.

31 ianuarie 1990: Episcopia Reformată Oradea (în fruntea căreia ajunsese László Tőkés) adresează Curţii Supreme o scrisoare prin care arată că înţelege să renunţe la drept în procesul pe care-l are cu László Tőkés.

22 februarie 1990: Curtea Supremă anulează hotărîrile Judecătoriei Timişoara şi Tribunalului Timiş în procesul privindu-l pe László Tőkés.

MARIUS MIOC. Revoluţia fără mistere. Începutul revoluţiei române: cazul László Tőkés. http://procesulcomunismului.com