Astfel, ca una din urmările specifice ale realinierilor geopolitice ale secolului XX, într-o parte însemnată a Europei hotarele naţiunilor şi graniţele statelor nu coincid. Acesta a fost motivul pentru care în ultimii o sută de ani în numeroase ţări s-au pus faţă în faţă aspiraţiile de păstrare a identităţii colective a comunităţilor naţionale autohtone aflate în minoritate numerică şi politicile de construire de stat naţional omogen ale majorităţii.

   La mijlocul secolului găsirea unei soluţii mai dreapte pentru Europa Centrală şi de Est şi Balcani a fost împiedicată de faptul că a câştigat teren sfera de interese a Uniunii Sovietice şi doctrina antiminoritară a Internaţionalei Comuniste. În spaţiul nostru membrii comunităţilor naţionale autohtone, consideraţi cetăţeni de rangul doi, au fost supuşi la asimilare forţată, au trăit în discriminare permanentă şi umilitoare, au fost privaţi de drepturile lor lingvistice, li s-a distrus învăţământul în limba maternă, li s-au naţionalizat proprietăţile, au devenit ţinte ale acţiunilor de intimidare abia ascunse ale organizaţiilor de forţă ale statului şi ale poliţiilor secrete comuniste.

   După prăbuşirea Uniunii Sovietice şi a regimurilor dictatoriale conexe, au ieşit la suprafaţă problemele naţionale până atunci suprimate. Ca urmare, o parte din harta Europei s-a redesenat din nou. În timp ce Germania s-a reunificat, Cehoslovacia s-a împărţit în două, Slovenia s-a rupt de Iugoslavia, şi a început şirul conflictelor – armate – balcanice, în toate formele lor reprobabile: s-au schimbat proporţii etnice forţat, prin colonizări, prin izgonirea populaţiei, prin genocide. S-au desprins alte formaţiuni statale, cum sunt Croaţia, Bosnia şi Herţegovina, Macedonia, Muntenegru. Ultimul la rând a fost soluţionarea statutului provinciei Kosovo, unde principiul wilsonian al autodeterminării popoarelor a intrat în divergenţă cu un alt principiu de drept internaţional, cel referitor la integritatea teritorială a statelor.

   Legat de toate acestea atragem în mod repetat atenţia asupra prevederilor referitoare la minorităţi ale planului Ahtisaari, susţinut de majoritatea decisivă a statelor membre ale Uniunii Europene, care consideră că garanţia normalizării relaţiilor dintre majoritate şi minoritate este asigurarea drepturilor colective ale comunităţilor naţionale, iar în speţă autonomia de drept comun la trei niveluri a comunităţii sârbe din Kosovo. Europa nu poate să nu accepte ca practică de urmat pentru statele sale membre ceva ce consideră valabil în afara graniţelor sale.

   Avem convingerea că principiul autodeterminării popoarelor este un principiu de bază al ordinii mondiale, în aceeaşi măsură cu integritatea teritorială şi inviolabilitatea frontierelor statelor. A beneficia în mod responsabil de autodeterminare pe teritoriul Uniunii înseamnă că pentru naţiunile noastre şi comunităţile noastre naţionale trebuie căutate soluţii – care se pot baza pe realităţile politice şi sunt viabile – în zona valorilor şi intereselor comune. Un şir întreg de exemple europene pozitive atestă că autonomia comunităţilor naţionale nu este numai interesul minorităţilor numerice în parte, ci şi interesul naţiunilor majoritare, din moment ce o regiune prosperă este spre binele întregii ţări, precum şi Europei.  

   Noi, comunităţi maghiare autohtone, ajunse prin tratatele de pace care au încheiat războaiele mondiale ale secolului trecut în afara graniţelor Ungariei, dar dornici să ne păstrăm pe meleagurile natale, considerăm că soluţia este sistemul de drept comun al autonomiilor colective – culturale, ale localităţilor cu statut administrativ specific şi teritoriale – bazate pe principiul autodeterminării interne care respectă graniţele de stat. Totodată credem că autonomiile colective obţinute prin mijloace paşnice, democratice pot constitui stâlpi importanţi ai stabilităţii regiunii, pe când lipsa sau nefuncţionalitatea lor poate însemna un risc din punct de vedere al stabilităţii pentru întregul nostru continent.

   Unificare şi dezvoltarea Europei se poate înfăptui şi desăvârşi în mod real numai într-un mediu politic liniştit, fără conflicte. În schimb, orice forţă contrară frânează şi împiedică reînnoirea viitoare a Europei.

 

Bruxelles, 2 martie 2011