Marţi, 12 Decembrie 2017
În ajunul aniversării revoluției din 1989
Revolta populară din 1989 de la Timișoara a dus nemijlocit la izbucnirea revoluției anticomuniste din România și la prăbușirea odioasei dictaturi ceaușiste.
Acest eveniment a fost evocat în Parlamentul European de către László Tőkés, fostul preot reformat din Timișoara – membru de un deceniu al legislativului Uniunii Europene – în luarea sa de cuvânt de ieri seara.
A evocat în rândul aniversărilor din luna decembrie și preluarea în urmă cu 70 de ani a puterii totale de către comuniști, odată cu detronizarea și alungare din țară a regelui Mihai.
În anul centenarului puciului de la Sankt Petersburg, elogiat în epoca dominației comuniste ca fiind „Marea Revoluție Socialistă din Octombrie”, a ținut să atragă atenția asupra pericolului „furtului revoluției” – conform vorbei populare – de către neocomuniștii și securiștii mereu revenând la putere. Aniversările menționate servesc ca mementouri, atenționându-ne să nu lăsăm de izbeliște jertfa revoluționarilor din România, să susținem cauza libertății împreună cu sutele de mii de protestatari ieșiți din nou și din nou în stradă.
În luarea sa de cuvânt în plenului Parlamentului, deputatul din Transilvania a dat glas în numele comunității naționale maghiare din România compasiunii față de poporul român, îndoliat de dispariția regelui Mihai I. Imediat după prăbușirea dictaturii, László Tőkés a fost primit de Majestatea Sa la reședința acestuia din Elveția, putând atunci personal constata dragostea de țară a fostului suveran, forțat să ia calea exilului, precum și atașamentul său față de libertatea poporului român, față de schimbările democratice ale societății românești. Mulți au văzut în persoana regelui Mihai alternativă la forma statală de republică, ajunsă la cheremul neocomuniștilor – cum se exprima un adept al domniei sale. Europarlamentarul nostru a evocat memoria celui care a fost un înruchipător al monarhiei constituționale.
Strasbourg, 12 decembrie 2017
Biroul de presă al europarlamentarului László Tőkés
noutăţi
Marţi, 22 Decembrie 2020
La a 31-a aniversare a izbucnirii revoltei populare din Timișoara
Vineri, 5 Iunie 2020
László Tőkés: reconcilierea este posibilă, dacă România renunţă la antimaghiarismul ridicat la rang de politică de stat
Joi, 4 Iunie 2020
DECLARAŢIE cu prilejul centenarului semnării Dictatului de Pace de la Trianon
Vineri, 29 Mai 2020
DECLARAŢIE
Vineri, 29 Mai 2020
László Tőkés: timp de o sută de ani am fost nevoiţi să învăţăm să dansăm cu picioarele legate
Vineri, 1 Mai 2020
DECLARAŢIE: Preşedintele României trebuie să demisioneze fără întârziere
Joi, 16 Aprilie 2020
Urare de paști
Duminică, 22 Martie 2020
DECLARAŢIE cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la „Martie Negru” la Târgu Mureş
Joi, 12 Martie 2020
Ziua Libertăţii Secuieşti – Conferinţă de presă susţinută de cei care trebuiau să ia cuvântul la demonstraţia de la Târgu Mureş
Duminică, 23 Februarie 2020
László Tőkés: naţionaliştii români vor râde dacă nu adunăm cele un milion de semnături












