Sâmbătă, 23 Martie 2019
Send this article Print this article

Atacurile unui europarlamentar român împotriva lui László Tőkés

Membrul independent al Parlamentului European, Cătălin Sorin Ivan, care își desfășoară acitivitatea în rândul neafiliaților politici (fr: Non-Inscrits, NI; engl: Non-Attached Members, NA), s-a dedat zilele trecute la un atac grosolan împotriva colegului său, europarlamentarul László Tőkés, nimeni altul decât cel căruia însuși dumnealui îi datorează într-un fel șansa de a participa la viața democratică din România și de a deveni un actor pe scena politică europeană.



 Este astăzi notorie rolul hotărâtor jucat de fostul preot reformat al Timișoareiîn dezintegrarea regimului dictatorial comunist și în deschiderea căii spre integrarea României în sructurile europene.
Dl. Ivan, tovarăș al rău famatului ungarofob Dan Tănasă, l-a atacat deja pe László Tőkés cu o lună în urmă, denigrându-l în fața președintelui Parlamentului European și a celor 750 de deputați, după ce europarlamentarul transilvănean a luat cuvântul în plen în apărarea instrucției în limba maghiară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Târgu-Mureș și împotriva desființării acestei prestigioase instituții – fapt ce s-a și realizat între timp. Recent politicianul român a ținut să atace și să calomnieze un eveniment organizat de biroul parlamentar al d-lui Tőkés și găzduit de legislativul european, adică dezbaterea publică intitulată „Transylvania and the EU”, catalogându-l drept un „eveniment revizionist și separatist”. De notat că la această conferință din 19 martie 2019, organizată în incinta parlamentului, au participat personalități importante, precum și vizitatori ai instituțiilor unionali din Bruxelles, veniți din România și Ungaria.
Dl. episcop László Tőkés a ținut să reacționeze la atacurile deputatului Ivan printr-o scurtă informare trimisă tuturor membrilor PE, în care a atras atenția colegilor săi că politicianul român, fost în grupul socialist, nu mai are loc în vreunul dintre grupurile politice europarlamentare recunoscute, și este cunoscut în țara lui ca un ultranaționalist, făcând parte din cercul acelor extremiști care instigă permanent împotriva comunității autohtone maghiare și secuiești din România.