Comunicat de presă

Asistăm în aceste zile în România la o diversiune mediatică prelungită, pronunţat antimaghiară, fiindu-mi repartizat - fără voia mea - rolul de ţap ispăşitor. Nu este nici prima, şi cu siguranţă, nici ultima diversiune de acest gen. Trebuie să constat un adevăr trist: jocul „cărţii maghiare” în România continuă să fie tentantă, căci ea aduce foloase politice sigure fără nevoia vreunei investiţii.

Este o realitate regretabilă a prezentului, că în timp ce standardul de viaţă în România şi Ungaria este în continuare mult inferior celuia din ţările occidentale, fenomenele poluante ale vieţii publice - cum ar fi diversiunea mediatică, manipularea politică în masă etc. - sunt incomparabil mai frecvente şi mai grave decât în Occident.

Asistăm în aceste zile în România la o diversiune mediatică prelungită, pronunţat antimaghiară, fiindu-mi repartizat - fără voia mea - rolul de ţap ispăşitor. Nu este nici prima, şi cu siguranţă, nici ultima diversiune de acest gen. Trebuie să constat un adevăr trist: jocul „cărţii maghiare” în România continuă să fie tentantă, căci ea aduce foloase politice sigure fără nevoia vreunei investiţii.

Diversiunea antimaghiară în derulare este totuşi una aparte, fiindcă domnul preşedinte Traian Băsescu s-a implicat personal şi în mod direct, învinuindu-mă în intervenţiile sale de la Izvorul Mureşului şi Oarba de Mureş că am cerut protectoratul Ungariei asupra Transilvaniei, iar ulterior, că vreau dictat asupra Tansilvaniei. Nu este de competenţa mea să comentez sau să calific spusele preşedintelui României, dar fiind vorba de niște acuzații grave, neadevărate, formulate în public şi în mod repetat, nimeni nu se poate aștepta din partea mea să renunț la autoapărare după ce am stat pasiv atâtea zile, sperând - pare-se că în zadar - ca cei care au tulburat apele să le și limpezească. Ce s-a întâmplat în fond?

În data de 27 iulie, în cadrul Universitatăţii de Vară de la Băile Tuşnad, în calitate de invitat de onoare, Orbán Viktor, premierul Ungariei a ţinut un discurs, în principal despre diverse probleme europene. În calitate de gazdă, am avut onoarea să mă adresez și eu mulțimii. Nici discursul premierului Orbán Viktor, nici discursul meu nu a suscitat un ecou semnificativ în presa românească. Spre surprindere însă, o intervenție scurtă de-a mea - formulată ca răspuns la mai multe întrebări venite din partea publicului - a fost urmată de o reacție neaşteptat de promtă, dar din nefericire adversă. Intrucât timpul înaintase, răspunsul trebuia să fie cât se poate de scurt. Prin urmare, din grupajul de 6-7 întrebări m-am rezumat doar la acelea, care se refereau la autonomie. Am considerat oportun să evit aspectele teoretice şi mă rezum la un exemplu concret, la o autonomie implementată în practică, funcţională. Am ales - în mod instantaneu - cazul Tirolului de Sud din Italia: o autonomie teritorială funcţională, unanim apreciată, care din punct de vedere geografic se află destul de aproape de noi şi se aseamănă în anumite privinţe cu Ţinutul Secuiesc. Istoricul acestei autonomii, procesul ei de formare şi consolidare este deosebit de instructiv. O semnificație deosebită poartă, în primul rând, rolul decisiv pe care l-a jucat dialogul constructiv dintre Italia şi Austria, recunoaşterea de către Austria a frontierelor impuse de către puterile ieşite învingătoare din cele două războaie mondiale, dar şi recunoaşterea de către Italia a dreptului Austriei de a supraveghea discret tot ceea ce se întâmplă în Tirolul de Sud(, evitând astfel suspiciunile). Avându-l lângă mine pe Orbán Viktor, premierul Ungariei, căruia i se potriveşte zicala nemţească „ein Mann, ein Wort”, mi s-a părut firesc să-i sugerez, să-l rog (nu pentru prima dată de altfel), să încerce construirea unui mecanism similar sau asemănător cu cel al Tirolulului de Sud - evident împreună cu România, în interesul ambelor țări, inclusiv al maghiarilor din România. Dacă Franţa şi Germania, Italia şi Austria au reuşit performanţa istorică de a trece peste controversele lor anterioare, de ce să nu reuşească şi Ungaria cu România? Mai ales prin această modalitate: prin adaptarea la condiţiile româno-maghiare a unui model experimentat şi verificat, apreciat în mod unanim. Astfel am fi scutiţi de truda pe care o presupune orice inovație şi am economisi cheltuielile parcurgerii unui drum necunoscut, anevoios.

„Unde dai și unde crapă” - zice românul. În decurs de câteva ore, Tirolul de Sud al zilelor noastre, la care m-am referit, a fost răstălmăcit aproape fără drept la replică sub forma protectoratelor lui Hitler şi a protectoratelor fostelor imperii coloniale. Nu-mi pot explica ce fel de metamorfoză ciudată, instantanee s-a produs pentru ca românul de rând să audă la radio, să vadă la televizor nu adevărul, şi anume că László Tőkés a propus spre adaptare o realizare italiano-austriacă de excepție, cu valoare de model, care poate fi observată, studiată şi verificată la fața locului de către oricine, şi care - în caz de implementare - ar servi atât binele României, cât și cel al Ungariei; ci ceva total diferit sau chiar opus spuselor mele: că László Tőkés vrea să rupă Transilvania de România, că vrea dictatul Ungariei, că vrea ca Transilvania să devină din pământ românesc protectorat al ungurilor. Ar fi de mirare oare, dacă românul de rând auzind de atâta rău, ar uita pentru moment de grijile zilei și ar exclama revoltat: „Nu este suficient să-i retragem cetăţenia, nu este suficient să-i retragem distincţia! Acest om trebuie pus la zid!”

Să admitem prin absurd că în centrele media din Bucureşti nu s-a auzit despre modelul Tirolului de Sud (în pofida faptului că există numeroase studii, cercetări şi analize pe această temă - în Anexa nr. 2 putând fi citite concluziile unui studiu românesc). Să admitem deci prin absurd, că a fost posibilă o asemenea confuzie colosală pe care să o comită cei în cauză fără excepţie, în mod simultan şi identic. Dar este cu totul imposibil ca cei din aparatul prezidenţial să nu cunoască modelul Tirolului de Sud şi să nu ştie că nu are nimic în comun cu protectoratele lui Hitler sau cu protectoratele practicate în cazul fostelor colonii, ori cu dictatul ungurilor. Este posibil să nu fi fost informat președintele statului? Este imposibil! Fără îndoială, cele spuse de mine la Tuşnad au fost denaturate într-o manieră inimaginabilă, în mod conştient şi premeditat. S-a căutat şi s-a găsit un pretext pentru declanşarea unui nou episod antimaghiar, mie revenindu-mi rolul ingrat de ţap ispăşitor. Se ştie că politică fără manipulare nu există. Dar aici avem de a face cu o denaturare crasă, de nepermis în secolul al XXI-lea, în special în cazul unui stat membru al Uniunii Europene.

Nu cred că ieşirile antimaghiare nefondate ale domnului preşedinte Traian Băsescu sunt benefice reputaţiei politice a Excelenţei Sale, dar cu toate acestea Excelenţa Sa rămâne pentru mine acel preşedinte, care mi-a acordat o înaltă distincţie a statului român, dar mai ales, acel președinte, care a avut clarviziunea de a enunţa - în anul 2010 - următoarele fraze de la tribuna de la Tuşnad: „Europa Centrală este o regiune care se consolidează, iar reconcilierea româno-maghiară este unul din pilonii acestei regiuni. În mod indiscutabil, ceea ce au reuşit popoarele şi politicienii celor două ţări este cel mai mare succes al nostru în ultimii 20 ani. O reconciliere, care ne permite să privim viitorul cu încredere şi care trebuie să fie baza evoluţiei relaţiilor dintre cele două popoare, dintre majorităţile şi minorităţile celor două state”.

Am convingerea, că derapajul care s-a produs în relaţiile româno-maghiare în ultimele două săptămâni este unul tranzitoriu, că valabilitatea citatului de mai sus va obliga factorii responsabili să revină la cursul normal al lucrurilor, adică la continuarea construcţiei româno-maghiare, a parteneriatului strategic, acestea fiind interesul major al celor două popoare şi al comunităţii maghiare din România.