Marţi, 7 Iunie 2016
Comunicat privind procesele steagurilor
Judecarea măsurilor contravenționale intreprinse de autoritățile orădene în cazul steagului secuiesc arborat pe balconul biroului parlamentar al deputatului Tőkés László în data de 18 iunie 2014 a părăsit Oradea și România la 1 februarie 2016, ajungând la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg, de unde se așteaptă un deznodământ favorabil libertății de exprimare.
Aici se va decide dacă drapelul ce flutură și astăzi pe balconul biroului parlamentar este un mijloc publicitar, cum susțin autoritățile locale, având sprijinul organelor de justiție din orașul Oradea și din județul Bihor, sau este un simbol național și istoric, așa cum gândesc și simt maghiarii de pretutindeni, folosirea căruia fiind garantată chiar și de Constituția României. Cazul a ajuns la acest for internațional după ce în România au fost parcurse toate căile legale, sentința definitivă obligându-l pe Tőkés László să înlăture de pe balconul biroului acest simbol comunitar al locuitorilor Ținutului Secuiesc.
Există noutate și în privința celuilalt steag, arborat pe același balcon în data de 9 decembie 2015, adică steagul regiunii Partium, care exprimă identitatea regională și tradițiile istorice comunitare al acestui teritoriu. În data de 25 aprilie 2016 sentința civilă a Judecătoriei Oradea menține și în acest caz calificarea de steag publicitar, așa cum a procedat și Poliția Locală Oradea atunci când a încheiat procesul verbal de contravenție. Rămâne deci valabil avertismentul dat lui Tőkés László și obligația sa de a îndepărta steagul respectiv de pe balconul biroului său. Trebuie remarcat, că cei care au redactat, mai bine spus au copiat motivarea sentinței, au dat dovadă de o superficialitate crasă când au omis înlocuirea denumirii ”steag secuiesc” cu cel de ”steagul regiunii Partium” – obiectul acestui proces nefiind cel dintîi drapel, ci cel din urmă…
Fără să ne adâncim în ”scamatoriile juridice” prezente în materialele redactate de instanțe în aceste două litigii, nu se poate să nu remarcăm, că ambele instanțe au omis în totalitate dovezile invocate de către reprezentantul juridic al europarlamentarului Tőkés László în legătură cu caracterul de simbol național, comunitar, istoric al steagului secuiesc, respectiv al steagului regiunii Partium. Totodată trebuie să cităm un pasaj grăitor prin ilaritatea lui din motivația judecătorilor: ”Prin arborarea steagului secuiesc petentul (Tőkés László) a urmărit să atragă atenția publicului și să-l informeze cu privire la activitățile, evenimentele pe care dorește să le inițieze, astfel, că amplasarea steagului s-a făcut în scop publicitar”.
În cele ce urmează cele două procesele în care au fost atrase aceste steaguri vor continua paralel, cel al streagului secuiesc la Strasbourg, cel al regiunii Partium la Tribunalul Bihor, pe calea recursului. În cazul în care procesul de la CEDO se finalizează mai repede, s-ar putea ca steagul Partium să nu mai fie nevoit să ia aceeași cale.
noutăţi
Marţi, 22 Decembrie 2020
La a 31-a aniversare a izbucnirii revoltei populare din Timișoara
Vineri, 5 Iunie 2020
László Tőkés: reconcilierea este posibilă, dacă România renunţă la antimaghiarismul ridicat la rang de politică de stat
Joi, 4 Iunie 2020
DECLARAŢIE cu prilejul centenarului semnării Dictatului de Pace de la Trianon
Vineri, 29 Mai 2020
DECLARAŢIE
Vineri, 29 Mai 2020
László Tőkés: timp de o sută de ani am fost nevoiţi să învăţăm să dansăm cu picioarele legate
Vineri, 1 Mai 2020
DECLARAŢIE: Preşedintele României trebuie să demisioneze fără întârziere
Joi, 16 Aprilie 2020
Urare de paști
Duminică, 22 Martie 2020
DECLARAŢIE cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la „Martie Negru” la Târgu Mureş
Joi, 12 Martie 2020
Ziua Libertăţii Secuieşti – Conferinţă de presă susţinută de cei care trebuiau să ia cuvântul la demonstraţia de la Târgu Mureş
Duminică, 23 Februarie 2020
László Tőkés: naţionaliştii români vor râde dacă nu adunăm cele un milion de semnături












