Luni, 27 Martie 2017
Conferință de presă
În ziua de 27 martie 2017 europarlamentarul László Tőkés, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania a susţinut în biroul său parlamentar din Oradea o conferinţă de presă în compania lui Zsolt Szilágyi, președintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania și al lui Attila Nagy, referent-documentarist al biroului parlamentar.
Dl. Tőkés, de astă dată în calitate de președinte la CNMT a prezentat strădania organizației al cărui lider este de a face publică manifestările ostile îndreptate împotriva comunității maghiare din România. Prin serviciul de monitorizare inițiat în 2011 Consiliului Național Maghiar din Transilvania dorește să prezinte opiniei publice practicile zilnice ale politicii antimaghiare din România. Își propune ca într-un cadru local – al Românei –, cât și într-unul mai larg – al Bazinului Carpatic – să contribuie la identificarea, estomparea și finalmente la eliminarea hungarofobiei, fenomen comparabil cu antisemitismul și rasismul. Noua ediție a Monitorului Transilvănean (broșură editată în limbile maghiară, română și engleză) este continuarea firească a celor precedente, care face o selecție a manifestărilor antimaghiare relatate în presa anilor 2014-15-16.
.jpg)
Dl. Szilágyi a făcut o scurtă prezentare al recentelor represalii ale puterii îndreptate împotriva celor care au participat la Cluj-Napoca la comemorarea revoluției pașoptiste, fluturând drapelul istoric al Ardealului. Măsurile coercitive ale Jandarmeriei Române s-au îndreptat într-un mod cu totul scandalos împotriva exprimării neîngrădite al identității regionale, comunitare, democratice a cetățenilor. CNTM și PPMT vor protesta la instituțiile de stat competente împotriva acestori abuzuri, dar se vor adresa și forurilor internaționale.
Dl. Tőkés și Szilágyi au luat parte în zilele 23-24 la consfătuire din Budapesta al Forumului Reprezentanților Maghiari din Bazinul Carpatic – un for consultativ al aleșilor naționali, regionali și locali de naționalitate maghiară din Ungaria și din tările vecine – , la care printre altele s-a trecut în revistă și situația comunităților maghiare minoritare, strădaniile lor referitoare la autodeterminare.
noutăţi
Marţi, 22 Decembrie 2020
La a 31-a aniversare a izbucnirii revoltei populare din Timișoara
Vineri, 5 Iunie 2020
László Tőkés: reconcilierea este posibilă, dacă România renunţă la antimaghiarismul ridicat la rang de politică de stat
Joi, 4 Iunie 2020
DECLARAŢIE cu prilejul centenarului semnării Dictatului de Pace de la Trianon
Vineri, 29 Mai 2020
DECLARAŢIE
Vineri, 29 Mai 2020
László Tőkés: timp de o sută de ani am fost nevoiţi să învăţăm să dansăm cu picioarele legate
Vineri, 1 Mai 2020
DECLARAŢIE: Preşedintele României trebuie să demisioneze fără întârziere
Joi, 16 Aprilie 2020
Urare de paști
Duminică, 22 Martie 2020
DECLARAŢIE cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la „Martie Negru” la Târgu Mureş
Joi, 12 Martie 2020
Ziua Libertăţii Secuieşti – Conferinţă de presă susţinută de cei care trebuiau să ia cuvântul la demonstraţia de la Târgu Mureş
Duminică, 23 Februarie 2020
László Tőkés: naţionaliştii români vor râde dacă nu adunăm cele un milion de semnături












