Cuvântul de deschidere al domnului profesor Jerzy Buzek

„1989-2009, douăzeci de ani de libertate
În organizare delegaţiei române  PPE
Strasbourg, 16 decembrie 1009

Bună ziua!

Dragi colegi şi dragi prieteni!

O mare bucurie şi recunoştinţă mă cuprinde fiind alături de Dumneavoastră în această zi atât de importantă pentru poporul român, în 16 decembrie, ziua în care în urmă cu douăzeci de ani a început revoluţia din România.

În acea zi, la Timişoara s-a declanşat o demonstraţie de protest faţă de încercarea autorităţilor de a evacua un preot, pe colegul nostru Tőkés László, care astăzi se află printre noi.

Enoriaşii lui s-au adunat în jurul parohiei să-l protejeze de hărţuire şi de avacuare. Mulţi trecători li s-au alăturat spontan. Locuitorii Timişorii au fost scânteia revoluţiei.

În zilele ce au urmat alţi oameni în alte oraşe s-au luptat şi ei cu unul dintre cele mai despotice regimuri comuniste aflate la putere.

Poporul pe de-o parte, iar întreaga putere al regimului pe cealaltă parte. Arestările, bătăile, crimele nu i-au descurajat pe oameni, nu i-au stins dorinţa de libertate.

Au fost omorâţi peste o mie de oameni, aproape patru mii fiind bătuţi. Dar poporul a învins!

În 1980 la Gdansk generaţia mea şi-a început lupta pentru libertate. Am fost conştienţi că oricare dintre zile poate fi şi ultima pentru noi. Nu ne-a fost uşor, dar ne-am simţit obligaţi de a o face, deoarece asta ne-a fost menirea. N-am făcut-o pentru noi, ci pentru copiii noştri, pentru copiii copiilor noştri.

Aşa cum locuitorii Budapestei, mai apoi ai Pragăi şi Berlinului şi a Timişorii şi a Bucureştiului,  am crezut şi noi că suntem puţini, suntem sortiţi eşecului.

Încetul cu încetul însă ne-am dat seama că suntem mulţi, şi ne este fost sortit să fim cei care deschid închisoarea a sute de milioane de oameni. Primele sloganui scandate de mulţime la Timişoara şi Bucureşti au fost: „Nu vă fie frică! Comunismul pică!” Şi aşa a fost să fie.

Tocmai astăzi am decernat premiul Sakharov Pentru Libertarea Gândirii organizaţiei pentru drepturile omului Memorial din Rusia, nu ştiu însă să mă mândresc sau să mă întristez când după douăzeci de ani acest premiu se întoarce iarăşi în Rusia

Uniunea Europeană ne dă speranţa ca generaţiile viitoare să nu mai treacă prin cele ce am fost nevoiţi noi a trece. Trebuie să ne amintim de cele petrecute, pentru ei şi pentru noi, pentru ca imaginile pe care le vedem aici să nu se mai repete nicioadată în Europa.