Miercuri, 18 Mai 2016
Send this article Print this article

Declarație politică

În data de 17 mai 2016 europarlamentarul Tőkés László, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania a susţinut o conferinţă de presă în biroul său parlamentar din Oradea, pe teme politice și comunitare, în prisma alegerilor apropiate, în compania lui Szilágyi Zsolt, președintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania și a lui Csomortányi István, liderul din Bihor al PPMT.



 Fostul episcop al Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului, actualmente membru al Parlamentului European, având domiciliul stabil în Oradea, județul Bihor, România, a prezentat o declarație politică cu această ocazie.

DECLARAȚIE
 
cu privire la consultările electorale din acest an
 
 
În anul 2016 maghiarii din Transilvania vor participa le trei alegeri. Pe lângă alegerile locale din 5 iunie și cele parlamentare din toamnă, toți cetățenii români care dețin cetățenia maghiară vor putea participa la referendumul organizat de Ungaria privind cotele obligatorii de imigranți. Dincolo de acestea orădenii sunt invitați să ia parte la un referendum local privind înghițirea comunei Sânmartin de către reședința județului Bihor, municipiul Oradea.
Consiliul Național Maghiar din Transilvania și Partidul Popular Maghiar din Transilvania în calitate de susținători ai principiilor adoptate de comunitatea maghiară din Transilvania în urma schimbării de regim politic din 1989, continuă fără compromisuri activitatea și lupta pentru dobândirea libertății și a drepturilor maghiarilor din România, precum și pentru susținerea intereselor naționale ale comunității. În acest spirit se pregătesc în strânsă alianță pentru alegerile și referendumurile ce urmează.
În ce privește referendumul din Ungaria, ne exprimăm asentimentul total cu coaliția de la guvernare, Fidesz-KDNP, îndemnându-i pe conaționalii noștri cu drept de vot să participe la acesta și să refuze sistemul cotelor obligatorii de colonizare inițiată de Comisia Europeană, care lezează interesele naționale.
La rândul lui, proiectul politic de alipirea comunei Sânmartin la Oradea este greșit din capul locului, iar forțarea referendumului este un abuz antidemocratic, sprijinit din păcate de însuși guvernul actual al României. Nu slujește interesele generale ale celor două localități, iar schimbarea artificială a raportului etnic din municipiueste inacceptabilă pentru noi, încălcând grav interesele comunității maghiare. Pentru stoparea acestei unificări silite considerăm necesară colaborarea alegătorilor români și maghiari.
Politica pseudodemocratică a majorității românești aflată la  conducerea municipiului și a județului, de îngrădire a drepturilor minoritare, este considerabil amplificată de practica totalmente greșită a UDMR, care acordă prioritate intereselor înguste de partid, față de cele naționale ale comunității noastre.  În ciuda faptului că acest partid la ultimul său congres promitea ”reproiectare” și schimbări de atitudine, în realitate situația a rămas neschimbată, constatare valabilă pentru Oradea, respectiv județul Bihor în măsură accentuată. Deși  organizația UDMR din Bihor – de teama rezultatelor proaste la alegeri – a inclus pe lista de candidați  ”fețe noi”, figurierodate într-o mai mică măsură, nu pot schimba imaginea generală a partidului, din moment ce în spatele acestor fețe se află vechiul ”stat major” corupt, mânjit, în frunte cu președinții județeni, penalul Kiss Sándor și suspectul  Szabó Ödön. Dar nici Biró Rozália – care a fost pusă să conducă politica de femei a UDMR, ”relansată” nu demult – nu poate mușamaliza parteneriatului ei în afacerile lui Kiss doarprin lansarea noului ei slogan, ”femeile reprezintă cheia schimbărilor în politică”. Nu inspiră prea mare încredere nici relațiile de rudenie Biró–Kiss, dar nici cele dintre senatoarea Biró Rozália și Biró Zsolt, președintele Partidului Civic Maghiar (proaspătul partener de nădejde a UDMR-lui).
 
 

Fotografia alăturată vizualizează corelațiile: Kelemen Hunor și Szabó Ödön în compania noilor ”candidați la județ și la primărie”, Pásztor Sándor și Huszár István. Ceea ce demonstrează legăturile strânse dintre conducerea centrală a UDMR-lui și cei din județul Bihor, aceștia din urmă implicați în felurite cazuri de corupție, iar ”fețele noi” având menirea să mascheze ”fețele vechi” ai implicaților în diferite dosare penale.
Aproprierea peste măsură a Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului deUDMR are aceiași semnificație. Eparhia noastră a stat în fruntea schimbării de regim politic din 1989 și o perioadă îndelungată a constituit sprijinul moral cel mai puternic pentru politica creștină și națională – noii ei conducători însă au devenit în scurt timp acoliții adversarilor corupți de dinainte. Astfel a sărit eparhia noastră– care merită o soartă mai bună – peste cal, devenind ”biserica partidului”, al cărui episcop-vicar este consilier județean, iar la „ședința bisericească de partid” optează pentru vânzarea în ”angro” a voturilor enoriașilor săi oaspeților de onoare: președintelui UDMR Kelemen Hunor și președintelui Consiliului Reprezentanților Unionali, Biró Rozália. (Până și episcopul ceaușist de odinioară, Papp László poate fi mulțumit de ”urmașii lui de astăzi”…).
Dar nici toate astea nu ar fi suficiente pentru menținerea hegemoniei UDMR asupra maghiarilor – fără finanțarea ei din bugetul statului de către regimul postcomunist român,  care a declarat-o unilateral drept aliat etnic de nădejde la vremea respectivă.Raportul românesc privind îndeplinirea prevederilor cuprinse în  Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare constată cu autosatisfacție, că guvernul ”în ciuda crizei economice a asigurat an de an sume crescânde minorităților”. Suma ce revine comunității maghiare din România  se ridică în prezent la cca. 4–4,5 milioane euro anual – dar este virată exclusiv în contul UDMR. De la 2009 încoace acest partid a cheltuit din banii contribuabililor în jur de 30 milioane euro pentru nevoi proprii, pentru șperțuiala societății civile și confesionale, pentru campanii sale electorale, eliminând însă tocmai destinatarul de drept al acestui ajutor: comunitatea maghiară. Beneficiul ”firesc” al acestei corupții mascate, completată de corupția de zi cu zi și participarea frecventă la guvernare, toate la un loc au fost suficiente pentru a institui hegemonia UDMR-lui peste întreaga minoritate maghiară, ca reprezentant politic unic al acestei comunități numeroase din România. Astfel a devenit posibil, ca la 26 ani de la căderea dictaturii comuniste, nomenclatura centrală și baronii locali să pună stăpânire pe comunitatea maghiară în întregime, datorită și complicității puterii de la București. ”De fapt nu este de mirare, dacă avem în vedere că UDMR-ul, ca și Partidul Socialist Ungar, se hrănesc din aceleiași rădăcini bolșevice, moravul, mentalitatea, precum și interesele lor sunt identice”, menționa nu demult Kövér László, președintele Parlamentului de la Budapesta.
În actuala situație alarmantă de pauperizare, disoluție și împuținare a comunității maghiare din România, ar fi necesară o conlucrare cât mai strânsă între membrii ei. Profitând însă pe mai departe de poziția privilegiată pe care o deține, UDMR-ul refuză în continuare colaborarea cu ceilalți reprezentanți legitimi ai comunității, așezând interesul de partid deasupra interesului general. Astfel nouă nu ne rămâne altă posibilitate, decât competiția la alegerile democratice. Dreptul de a alege, de a decide este însă mult îngrădit de inegalitatea șanselor și de puterea banului.
Nu avem însă altă cale. Trebuie să încercăm și imposibilul. Susținând adevăratele noastre interese și valori, trebuie să convingem alegătorii să nu se lase induși în eroare, să nu se lase cumpărați și păcăliți. Îi îndemnăm să-și dea votul Partidului Popular Maghiar din Transilvania, o formațiune curată.
Suntem relativ puțini, dar avem dreptate! Suntem încrezători, că beneficiind de voturile maghiarilor  decepționați de UDMR sau de politică în general, candidații noștri vor ajunge în consiliile locale și județene, primind șansa și însărcinarea să susțină adevăratele interese ale comunității maghiare din România.