Miercuri, 19 Ianuarie 2011
Declaraţie privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen
Cooperarea în domeniul afacerilor interne şi a justiţiei are o importanţă deosebită. În urma acestei cooperări s-a format spaţiul Schengen, în care cetăţenii beneficiază de mişcare liberă cu ocazia călătoriilor de toate zilele.
Procesul integrării europene trebuie să continue spre Balcanii de Vest.
Închiderea capitolelor de negociere cu Croaţia, includerea Serbiei în procesele europene, respectiv fixarea datei de începere a negocierilor cu Macedonia (FYROM) sunt de interes european, nu doar regional. La fel, aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen reprezintă interes comun european.
Este regretabil faptul, că acum, la începerea preşedinţiei maghiare, când aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen a ajuns în faza finală, opunerea unor state membre pare să amâne aderarea ţării noastre.
După ce în anii precedenţi România s-a pregătit cu succes pentru îndeplinirea condiţiilor tehnice, aderarea la spaţiul Schengen ar contribui în mare măsură la creşterea simpatiei faţă de organismele europene, în primul rând prin faptul că ar influenţa pozitiv viaţa de zi de zi a oamenilor de rând. În contextul crizei economice interne şi a celei europene, a euroscepticismului crescânde, o asemenea întărire şi extindere a coeziunii interne a Uniunii ar reprezenta o veritabilă importanţă europeană.
În interesul cetăţenilor României, propunem şi urgentăm reluarea dialogului de fond cu reprezentanţii ministerelor de externe ale Germaniei şi Franţei. Propunem totodată ca prin eforturi comune deputaţii României în Parlamentul European să faciliteze aderarea României la spaţiul Schengen.
Avem convingerea, că în conformitate cu declaraţia preşedintelui UE, domnul prim ministru Viktor Orbán, preşedinţia ungară va contribui eficient la aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen.
Strasbourg, 19 ianuarie 2011
Tőkés László
vicepreşedintele Parlamentului European
noutăţi
Marţi, 22 Decembrie 2020
La a 31-a aniversare a izbucnirii revoltei populare din Timișoara
Vineri, 5 Iunie 2020
László Tőkés: reconcilierea este posibilă, dacă România renunţă la antimaghiarismul ridicat la rang de politică de stat
Joi, 4 Iunie 2020
DECLARAŢIE cu prilejul centenarului semnării Dictatului de Pace de la Trianon
Vineri, 29 Mai 2020
DECLARAŢIE
Vineri, 29 Mai 2020
László Tőkés: timp de o sută de ani am fost nevoiţi să învăţăm să dansăm cu picioarele legate
Vineri, 1 Mai 2020
DECLARAŢIE: Preşedintele României trebuie să demisioneze fără întârziere
Joi, 16 Aprilie 2020
Urare de paști
Duminică, 22 Martie 2020
DECLARAŢIE cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la „Martie Negru” la Târgu Mureş
Joi, 12 Martie 2020
Ziua Libertăţii Secuieşti – Conferinţă de presă susţinută de cei care trebuiau să ia cuvântul la demonstraţia de la Târgu Mureş
Duminică, 23 Februarie 2020
László Tőkés: naţionaliştii români vor râde dacă nu adunăm cele un milion de semnături












