Vineri, 18 Decembrie 2009
Send this article Print this article

Declarație politică privind crearea unei instante internaționale pentru judecarea efectivă a crimelor comunismului

Azi, 15 decembrie 2009, la Timişoara, cu ocazia aniversării revoluţiei anticomuniste din decembrie 1989, episcopul László Tőkés, deputat în Parlamentul European a dat o declaraţie politică privind crearea unei instante internaţionale pentru judecarea efectivă a crimelor comunismului prin “procesul de la Timişoara”:





“Cerem Uniunii Europene, ca reprezentant instituţional al voinţei a 500 de milioane de oameni, să intreprindă demersurile necesare pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite, pentru crearea unui sistem jurisdicţional internaţional care să permită sancţionarea crimelor comise în timpul regimurilor comuniste din Europa de la instaurarea lor până la căderea lor. Funţionarea acestui sistem se bazează pe utilizarea elementelor de probă furnizate de institutele de investigare din statele în care asemenea instituţii există. Statele care nu au creat asemenea instituţii, să fie obligate să le creeze, ori să fie create instituţii chiar sub egida ONU, cu aceleaşi competenţe.

Competenţa materială, teritorială şi temporală a acestei instante internaţionale, ca şi definirea noţiunilor, urmează a fi stabilită printr-un statut al acestui organism jurisdicţional, care să constituie temeiul de drept al judecăţii efectuate de această instanţă.”

Timişoara, 15 decembrie 2009

Biroul de Presă
MEP László Tőkés