Vineri, 5 Martie 2010
Send this article Print this article

Interpelarea scrisă, iniţiată de europarlamentarii Áder János şi Tőkés László

Fracţiunea Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European (PE) a discutat miercuri, 3 martie, interpelarea scrisă, iniţiată de europarlamentarii Áder János şi Tőkés László, prin care se propune interzicerea, la nivel european, a exploatărilor miniere pe bază de cianură. Documentul poate intra pe ordinea de zi a PE, dacă va fi sprijinit de suficiente grupuri politice ale legislativului european, însă discuţiile în cadrul facţiunii PPE au fost anevoioase, în primul rând din cauza opoziţiei manifestată de PDL.





Delegaţia României în PPE (PDL şi UDMR) nu au reuşit să ajungă la o poziţie comună pe această temă, în şedinţa din 2 martie 2010 a grupului de lucru al facţiunii. În cadrul acestei întâlniri s-a făcut auzită mai mult opinia europarlamentarului PDL Marian-Jean Marinescu, care se opune vehement punerii pe ordinea de zi a PE a unei atfel de iniţiative. Reprezentanţii PDL, fireşte, nu pot conta pe sprijinul lui Tőkés László şi al UDMR, dacă vor continua să aibă această atitudine de refuz a iniţiativei de interzicere a cianurii în mineritul european.

Marian-Jean Marinescu, fostul şef al delegaţiei româneşti în PPE, a ţinut să sublinieze în cadrul şedinţei din data de 2 martie, că nu este de acord ca popularii europeni să sprijine o iniţiativă care urmăreşte interzicerea cianurii în minerit. Grupul de lucru a decis însă, aproape în unanimitate, sprjinirea iniţiativei. Opoziţia europarlamentarilor PDL a dus însă la opinii divergente în rândul conducerii facţiunii PPE.

Tot în contextul mineritului la nivel european, în după-amiaza zilei de 2 martie, eurodeputatul Áder János, fostul preşedinte al Parlamentului Ungariei, a inaugurat, alături de eurodeputatul Jo Leinen, preşedintele Comisiei de Protecţie a Mediului a PE, o expoziţie despre catastrofa ecologică de pe Tisa, petrecută în urmă cu 10 ani, din cauza poluării cu cianură.

Acestea au fost premisele desfăşurării şedinţei facţiunii PPE din 3 martie. În cadrul acesteia, eurodeputatul olandez Corinne Wortman-Kool a definit problema cianurii drept „un subiect sensibil” în ceea ce priveşte relaţiile româno-ungare şi a sugerat evaluarea ei cu prudenţă de către facţiunea populară.

În luarea sa de poziţie, Tőkés László a negat că problema cianurii ar fi un subiect „sensibil” în relaţiile bilaterale dintre România şi Ungaria, subliniind că folosirea acestei substanţe în exploatarea minieră nu este o problemă etnică, ci una europeană.

„Vorbim aici de un aspect major al protecţiei mediului înconjurător. Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania, pe care îl conduc, a ajuns la un consens cu UDMR, membru PPE, în ceea ce priveşte interzicerea cianurii în mineritul de la nivel european. În acelaşi context, ministrul mediului din România, Borbély László (UDMR), a avut poziţii potrivnice proiectului de minerit de la Roşia Montană, care va polua mediul înconjurător”, a subliniat Tőkés.

Áder János, celălalt iniţiator al interpelării scrise, a respins, de asemenea, ideea de a duce în zona etnică problema cianurii. Drept exemplu pozitiv, în ceea ce priveşte subiectul cianurii, eurodeputatul ungar a amintit Cehia, care interzice folosirea cianurii în minerit încă din 2000, iar Parlamentul Ungariei a luat aceaşi decizie anul trecut – cu votul aproape unanim al socialiştilor şi al partidelor de dreapta.

Mai mulţi europarlamentari şi-au arătat susţinerea pentru iniţiativa Áder–Tőkés.
Salvatore Tatarella, europarlamentar italian, a subliniat că folosirea cianurii în minerit nu este o dispută între România şi Ungaria. „Problema este una comună, europeană, şi ea se referă la protecţia mediului. Nu ne opunem mineritului aurifer, ci tehnologiei dăunătoare pe care o poate folosi”, a spus eurodeputatul.

Zuzana Roithová, europarlamentar ceh, a fost şi ea de părere că iniţiativa Áder–Tőkés trebuie să primească sprijin politic şi nicidecum să fie retrasă.

Richard Seeber, eurodeputat austriac, a ţinut să precizeze că atunci când se opune mineritului periculos, pe bază de cianuri, nu este împotriva României, ci se constituie într-un susţinător al protejării mediului înconjurător, la nivel european.
Joseph Daul, preşedintele facţiunii PPE, s-a opus urgentării punerii pe ordinea de zi a interpelării, însă s-a arătat dispus să o susţină în cazul în care ea va beneficia şi de sprijinul altor grupuri politice din PE.

Theodoros Skylakakis, eurodeputat grec, a precizat, în schimb, că susţine urgentarea dezbaterii iniţiativei în plenul PE, având în vedere că în România proiectul de minerit de la Roşia Montană, care îşi propune să folosească cianura, se află în stadiu avansat.

De faţă cu mai mulţi vorbitori, Marian-Jean Marinescu, a încercat să introducă ideea că opoziţia privind folosirea cianurii în minerit nu constituie decât o temă de campanie, în contextul iminentelor alegeri parlamentare din Ungaria. Totodată, eurodeputatul PDL, a precizat că subiectul exploatării miniere din România este unul „închis”, iar iniţiativa Áder–Tőkés este o imixtiune în afacerile interne ale României.

În încheierea şedinţei facţiunii, Joseph Daul a direcţionat problema către corpul vicepreşedinţilor PPE, soarta interpelării scrise urmând a fi decisă, cel mai probabil, după o serie de negocieri în cadrul facţiunii, dar şi în cadrul grupurilor politice din PE.

Bruxelles, 3 martie 2010.

Tőkés László
europarlamentar
Biroul de presă