La a 31-a aniversare a izbucnirii revoltei populare din Timișoara

Consiliul Național Maghiar din Transilvania (CNMT) și Platforma Memoriei și Conștiinței Europene (Platform of European Memory and Conscience, PEMC) a organizat o comemorare online a revoltei populare din Timișoara și a revoluției române anticomuniste.

 

Videoconferinţă comemorativă cu ocazia aniversării a 31 de ani de la revolta populară de la Timişoara
Timişoara, 15 decembrie 2020

Cuvânt de deschidere

 Adresez ‒ în conformitate cu spiritul locului ‒ tuturor vorbitorilor şi participanţilor videoconferinţei şi lansării de carte de astăzi un salut respectuos şi călduros de aici, din Biserica Reformată Timişoara-Cetate. Cu ocazia aniversării a 31 de ani de la revolta populară de la Timişoara, mă opresc cuprins de emoţie în acest loc sfinţit; unde au izbucnit la vremea respectivă evenimentele revoluţionare; unde cuvântul lui Dumnezeu a răsunat liber, umplând sufletul membrilor comunităţii noastre religioase cu credinţă şi curaj pentru a înfrunta aidoma lui David cel mărunt Goliatul regimului comunist aparent invincibil şi pentru a împlini soarta criminalei dictaturi ceauşiste.
Binecuvântată să fie memoria eroilor şi victimelor revoltei de la Timişoara! Membrii comunităţii reformate din Timişoara şi toţi cei care au participat la lupta dusă pentru libertate în această urbe să aibă parte de numai gratitudine şi recunoaştere! Îmi salut cu mult drag foştii camarazi, care participă alături de noi la această comemorare.
În numele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania îi salut cu deosebită consideraţie pe reprezentanţii proiectului educaţional intitulat Platforma Memoriei şi Conştiinţei Europene în frunte cu domnul preşedinte Łukasz KAMIŃSKI. În calitate de organizaţie parteneră la coordonarea acestei conferinţe memoriale, ne achităm de o veche datorie incluzând în agenda consfătuirii noastre oprimarea minorităţilor naţionale şi comunităţilor religioase de către dictatura comunistă.
Probabil că nu am putea găsi o locaţie şi un moment mai potrivite pentru discutarea acestei problematici, decât Timişoara şi aniversarea revoltei populare. Căci poziţia curajoasă pe care a adoptat-o aici, cu trei decenii în urmă comunitatea noastră de enoriaşi ‒ în calitatea ei de minoritate religiosă şi deopotrivă etnică ‒ a condus la căderea dictaturii ateiste şi comuniste.
Se poate afirma cu certitudine că oprimarea ca minoritate a comunităţii noastre maghiare din România şi a bisericilor acesteia a jucat un rol determinant în revolta împotriva regimului naţionalist şi comunist al lui Ceauşescu. Concomitent cu asimilarea forţată, timp de mai multe decenii, a comunităţii naţionale maghiare; bisericele noastre istorice maghiare – cea catolică, cea reformată, cea evanghelică luterană şi cea unitariană – au suferit şi ele enorm datorită dictaturii ateiste. Cartea mea apărută recent şi intitulată Căutând scăparea din universul minciunii (Kiútkeresés a hazugság világából) documentează fidel situaţia intolerabilă în care se afla biserica reformată la vremea respectivă, privarea de drepturi şi lipsa totală a libertăţii religioase. Chiar şi Raportul TISMĂNEANU, prezentat în Parlamentul României în anul 2007, recunoaşte că dictatura comunistă din România ‒ calificată drept „ilegitimă şi criminală” de fostul preşedinte Traian BĂSESCU ‒ a comis crime odioase împotriva comunităţii maghiare din Transilvania. În plus, trebuie amintită şi interzicerea bisericii minoritare greco-catolice din România în anul 1948, urmată de persecutarea brutală a acesteia; alături de izgonirea din ţară şi eliminarea aproape totală a comunităţii naţionale germane (compuse din saşi şi şvabi). Toate acestea au culminat la finele anilor ’80 cu planul diabolic de demolare a satelor şi de urbanizare forţată iniţiat de Nicolae CEAUŞESCU, supranumit Conducătorul de către presa contemporană. Proiectul ameninţa comunităţile şi bisericile minoritare din Transilvania cu anihilarea totală; punând totodată în pericol patrimoniul naţional, civic şi cultural al societăţii majoritare româneşti.
 În acestă situaţie tensionată şi în condiţiile în care România se afla într-o criză economică acută la un pas de a intra în faliment, Dictatorul a încercat să combată nemulţumirea crescândă a populaţiei şi să distragă atenţia acesteia de la problemele cu care se contrunta ţara prin diversiuni, precum şi o propagandă agresivă îndreptată împotriva maghiarilor şi a Occidentului. Dar tentativa sa de a feri România de procesul tranziţiilor politice petrecute asemeni unei reacţii în lanţ în ţările Europei Centrale şi de Est nu a reuşit. Revoluţia a izbucnit la Timişoara în zilele de 15 şi 16 decembrie. Peste câteva zile, mai multe oraşe din Transilvania şi Bucureştiul au urmat exemplul Timişoarei.
Deşi Ceauşescu şi serviciul secret român de tristă amintire, Securitatea, s-au străduit din răsputeri să împiedice acest lucru, majoritarii români şi minorităţile naţionale nu au cedat în faţa diversiunii naţionaliste şi s-au unit într-o manieră exemplară împotriva inamicului comun: dictatura naţionalist-comunistă şi ateistă. Graţie solidarităţii religioase şi politice manifestate de aproximativ zece comunităţi etnice şi de un număr egal de comunităţi religioase formate din enoriaşi, Timişoara a putut deveni în data de 20 decembrie 1989 primul oraş liber din România. Această solidaritate, care a echivalat la vremea respectivă cu promisiunea şi şansa reconcilierii istorice româno‒maghiare, constituie spiritul Timişoarei. Şi Proclamaţia de la Timişoara, adoptată în luna martie a anului 1990, a formulat această idee: punctul 4 al documentului constituie o declaraţie de credinţă în ceea ce priveşte toleranţa şi respectul reciproc dintre români şi celelalte comunităţi naţionale.
După treizeci de ani, ne punem întrebarea: „Ce s-a întâmplat între timp şi în ce stadiu ne află acum?”
La început, comunitatea maghiară şi bisericile noastre au fost foarte entuziaste în privinţa tranziţiei democratice, dar miracolul de la Timişoara nu a durat mult. Tentativa de pogrom antimaghiar organizată la Târgu Mureş de către regimul Iliescu şi fosta Securitate i-a plasat din nou pe poziţii diametral opuse pe români şi pe maghiari. În plus, datorită restaurării de factură postcomunistă a structurilor şi relaţiilor din vechiul regim, politica faţă de minorităţile din România a fost şi continuă să fie marcată încă de atunci de cultivarea sentimentelor antimaghiare la nivelul naţionalismului statal. Referitor la acest fapt, este suficient să reamintim următoarele: în persoanele lui István BEKE şi Zoltán SZŐCS sunt întemniţaţi şi în prezent deţinuţi politici de etnie maghiară; proceduri legale şi administrative cu caracter discriminatoriu ridică piedici în calea utilizării limbii şi a simbolurilor naţionale maghiare; universitatea de stat de medicină şi farmacie cu predare în limba maghiară ‒ care a funcţionat la Târgu Mureş ‒ a fost desfiinţată în urma unor măsuri arbitrare; Parlamentul României adoptă legi antimaghiare; treizeci de ani nu au fost suficienţi pentru retrocedarea bunurilor bisericeşti şi comunitare maghiare confiscate în timpul dictaturii comuniste; ultranaţionalişti români profanează şi ocupă în mod abuziv Cimitirului Eroilor din Valea Uzului, unde se odihnesc cu preponderenţă ostaşi maghiari; preşedintele Klaus IOHANNIS şi alţi lideri politici incită public împotriva comunităţii maghiare. Nu în ultimul rând, investigarea agresiunii antimaghiare (supranumite Martie Negru) ce a avut loc la Târgu Mureş în anul 1990 şi tragerea la răspundere a vinovaţilor se lasă aşteptată de treizeci de ani.
În luna decembrie a anului trecut, cu ocazia aniversării de 30 de ani a Revoluţiei din România, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie comemorativă prin care a solicitat statului român „să îşi intensifice eforturile de aflare a adevărului în legătură cu evenimentele din timpul revoluţiei”. Aceasta este o datorie imensă a României de care trebuie să se achite faţă de eroii şi victimele nevinovate ale Revoluţiei din 1989, printre care se numără şi cei din Timişoara.
Dar statul român are datorii similare faţă de comunitatea naţională maghiară şi bisericile istorice ale acesteia. Să se cerceteze nedreptăţile şi abuzurile comise pe seama noastră şi să beneficiem de reparaţiile ce ni se cuvin!