Laudatio rostită de Tőkés László despre Gabriel Andreescu cu ocazia primirii Premiul Petőfi

Terror House, Budapesta 17 decembrie 2009

LAUDATIO
în cinstea renumitului luptător pentru drepturile omului, Gabriel Andreescu

Gabriel Andreescu este poate unul dintre ultimii intelectuali adevăraţi, în cel mai nobil sens al cuvântului. Este pe cale de dispariţie acest gen de om care nu se teme să spună tot ceea ce crede adevărat, şi are şi curajul de a reconsidera în mod critic propriile afirmaţii.

Gândeşte.

Poartă dialoguri.

Disidentul de odinioară devine astfel pe astăzi un renumit militant pentru drepturile omului şi minorităţilor, un publicist român care, cu toate că are o diplomă de fizician, îşi desfăşoară activitatea de cercetare în tematica minorităţilor etnice. Ca şi publicist al cotidianului Ziua lucrează la fel de eficient ca şi în calitate de profesor al Facultăţii de Ştiinţe Politice a SNSPA din Bucureşti. Născut la Buzău, în colaborare cu filozoful ardelean Gusztáv Molnár scrie o carte despre „problema transilvană”. Participă Participă regulat la Universitatea de Vară de la Bálványos, dar nu este un hungarofil legat la ochi – observă şi ne arată şi lipsurile noastre.

Membru al Consiliului Stiintific al Institutului Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, precum şi al Corpului de Consilieri al revistei Altera şi al Comisiei Helsinki, este fondatorul mai multor fundaţii şi asociaţii din România.

Probabil termenul „viu” ar putea caracteriza cel mai bine activitatea civică şi ştiinţifică a lui Gabriel Andreescu. Scrierile sale sunt pline de viaţă, căci el chiar trăieşte ceea ce gândeşte: literele neînsufleţite prind viaţă trecând prin filtrul personalităţii lui Gabriel Andreescu.

Amintindu-şi de o masă rotundă din 1992 a Grupului pentru Dialog Social, îl citează pe renumitul filozof Richard Rorty: „Drepturile omului cer pasiune şi curaj, nu raţiune şi teorie.”

Această pasiune şi curaj ţine în viaţă toată activitatea sa. Şi această „pasiune” nu este altceva, decât ceea ce a formulat un alt filozof de seamă, Leo Strauss, încă în 1956, referindu-se la filozofia politică, dar valabil şi în cazul nostru: la baza reflexiei pure a cugetului stă ceva absolut pasionat: dragostea pentru adevăr.

Acest soi de dragoste pentru adevăr defineşte poziţia de bază şi întreaga mentalitate a lui Gabriel Andreescu. Nu se teme să înfrunte sincer trecutul, ceea ce acum, la cea de-a 20-a aniversare a schimbării de regim din Romţnia, este un exemplu de urmat pentru noi toţi.

Rosteşte adevăruri stingheritoare, spre exemplu despre fundalul istoriei etnopolitice a ţării noastre comune, România. Să cităm mai larg din jurnalul său tematic apărut la schimbarea de mileniu cu titlul „Ruleta: Români şi maghiari 1990–2000”: „Mentalitatea omogenizantă a lovit diversitatea etnică şi a adus prejudicii gândirii, lucidităţii şi atitudinii populaţiei româneşti. Toată perioada interbelică, invocată ca model al democraţiei româneşti, a constituit un afront la adresa multietnicităţii. Fie că era vorba despre politicile administrative, fie că era vorba despre opera vedetelor intelectuale – de genul lui Nae Ionescu, pa cere-l numesc întrucât reprezintă paradigma genului –, acestea au încercat mai curând să renege spiritul multicultural. Naţional-comunismul crescut prin anii ’60 nu a făcut decât să adauge, timp de trei decenii, vulgaritatea şi agresivitatea unei gândiri definite pe ideea de control şi unicitate.”

Rostirea adevărului oferă totodată şi posibilitatea de a schimba realităţile societăţii noastre. Dacă inventariem problemele noastre comune, dacă nu ne mistificăm, minţind, istoria, dacă parcurgem cu o rigurozitate neînduplecată lanţurile logice – atunci „ne putem soluţiona în sfârşit probleme comune”. Astăzi, când aşezăm în prim-plan „multiculturalismul” şi multilingvismul ca valori de bază ale Europei aflate pe cale de unificare, Gabriel Andreescu, această personalitate marcantă a vieţii publice româneşti în Ungaria, în Casa Terorii din Budapesta, ce evocă trecutul pătimaş, este laureat cu Premiul Petőfi.

Aceasta este Europa. Pentru această Europă şi-a sacrificat viaţa la înăbuşirea sângeroasă a revoluţiei din 1848-49 cel de la care se trage denumirea premiului.

Aceasta este moştenirea noastră: dragostea pentru adevăr şi dragostea pentru libertate.

Şi acesta este şi mesajul Timişoarei eliberate din tăcere şi robia uitării. Acesta este mesajul pe care îl dă mai departe cu glas încet, cu puterea cuvântului drept rostit, cu consecvenţă necontenită Gabriel Andreescu.

Budapesta, 17 decembrie 2009