Miercuri, 14 Martie 2018
Send this article Print this article

Măsură restrictivă antimaghiară și nelegală la granița română

Organizatorii și participanții Zilei Libertăţii Secuilor din 10 martie au constatat cu satisfacție dătătoare de speranță faptul, că față de măsurile restrictive și arbitrare ale autorităților românești practicate în anii precedenți, în acest an demonstrația de comemorare și protest din Târgu Mureș s-a desfășurat într-un cadru legal și normal.



Însă, după cum s-a aflat, autoritățile române s-au dedus și de această dată la o bine orientată faptă înfiorătoare. Attila Dabis, împuternicitul cu reprezentarea externă al Consiliului Naţional Secuiesc a fost oprit în data de 9 maritie la trecerea de frontieră Borș, primind interdicţie de intrare în România. 
Venind la Strasbourg tocmai de la manifestarea din Târgu-Mureș, eurodeputatul László Tőkés, în seara zilei de luni a prezentat cazul scandalos într-o intervenție în fața Parlamentului European întrunit în plen (vezi textul mai jos). În alocuțiunea sa a scos în evidență că procedura de expulzarea al domnului Attila Dabis – ce ne amintește de practica epocii ceaușiste – nu este un caz izolat. Europarlamentarul transivănean și în anul 2015 a interpelat Comisia Europeană, protestând și solicitând sprijin, întrucât în România, la Târgu-Mureș reprezentanții mișcării autonomiste secuiești sunt supuse hărțuirii, represiunilor și sancțiunilor din partea autorităților.
La granița româno-maghiară domnului Attila Dabis i s-a înmânat un document în care, fără o justificare concretă, referindu-se doar la ordonanța de urgență al guvernului nr. 102 din 2005, era informat că i se retrage dreptul de a intra în România. Norma juridică în speță se referă doar la declararea unui cetățean al Uniunii Europene ca fiind „persoană indezirabilă” numai din raţiuni de „ordine publică, securitate naţională ori sănătate publică”. În acest caz însă niciuna dintre aceste cauze nu se justifică, putem da doar cu presupusul ce i se impută domnului Dabis.
Eurodeputatul comunității maghiare din Transilvania, dl. Tőkés a catalogat măsura autorităților ca fiind de natură să îngrădească drepturile fundamentale, deoarece ea contravine legilor României, ba chiar acelei ordonanțe de urgență, căci acesta condiționeză expulzarea persoanelor vizate doar pe baza unei hotărâri judecătorești. Măsura lezează totodată una dintre cele patru principii de bază a libertăților fundamentale ale Uniunii Europene, și anume cea care garantează dreptul la liberă circulație a cetățenilor Uniunii Europene pe teritoriul ei.
Attila Dabis „nu a comis nicio ilegalitate, ci doar apără drepturile și interesele comunității maghiare din România.” – și-a încheiat lauarea de cuvânt László Tőkés. Se presupune deci, că singura „vină” al lui Dabis a fost că în calitatea sa de „ambasador” al ideii autonomiei teritoritale al Ținutului Secuiesc reprezintă această cauză la nivel internațional; dealtfel el s-a numărat printre cei care au formulat rapoartele alternative comune ale Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania şi al Consiliului Naţional Secuiesc, în urma cărora un organism al Consiliului Europei, și anume Comitetul Consultativ al Convenţiei-cadru despre situaţia drepturilor minorităţilor naționale a somat România – printre altele – la respectarea drepturilor comunității maghiare din Transilvania.
Expulzarea samavolnică al domnului Attila Dabis reprezintă de fapt o măsură represivă îndreptată împotriva autonomiei Ținutului Secuiesc precum și împotriva principiilor legale de apărare a drepturilor comunității maghiare – față de care, în concepția eurodeputatului László Tőkés, se impune formularea unui protest categoric către forurile europene.

 
 
LUARE DE CUVÂNT
privind măsurile de retorsiune antimaghiare ai autorităților române
 
 
În România de la bun început sunt supuse hărțuirii, retorsiunii și sancțiunilor reprezentanții mișcării autonomiste a secuilor, precum și organizatorii și participanții la evenimentele dedicate Zilei Libertății Secuiești, organizate de către Consiliul Național Secuiesc.
Un exemplu recent și strigător la cer a fost interdicția de a intra în România, impusă lui Attila Dabis, însărcinat cu reprezentarea externă al Consiliul Național Secuiesc, măsură luată fără nicio motivare. Această privare de drepturi ce reamintește de epoca ceaușistă contravine chiar legilor României și încalcă principiul fundamental al libertății de mișcare și deplasare al cetățenilor.
Protestez împotriva acestei decizii nefundamentată pe vreo hotărâre judecătorească, adică împotriva declarării lui Dabis Attila ca fiind persona non grata, întrucât dumnealui nu a comis nicio ilegalitate, ci doar apără drepturile și interesele comunității maghiare din România.
 
Strasbourg, 12 martie 2018
                                                                                                  
László Tőkés
europarlamentar