Luni, 27 Martie 2017
Manifestări antimaghiare în România în perioada 2014–2016
Prezenta ediție a Monitorului Transilvănean este continuarea firească a celor precedente, care – conform sarcinilor asumate de Consiliul Național Maghiar din Transilvania (CNMT) – și-a propus să urmărească îndeaproape manifestările și acțiunile de orice fel îndreptate împotriva comunității maghiare din România.
Trecând în revistă manifestările antimaghiare – de această dată cele petrecute în perioada 2014–2016 – devine clar că politica de stat din România față de minoritatea maghiară – bazată pe o tradiție înrădăcinată de aproape un secol – urmărește insistent și consecvent asimilarea prin diferite metode a minorității maghiare din Transilvania.
În procesul ducerii la îndeplinire a acestui plan strategic antimaghiar sunt antrenate atât organele de stat, cât și aproape toate instituțiile concentrate și deconcentrate, partidele politice, întregul eșichier al mass mediei, numeroase asociații civice, ba chiar și persoane fizice.
Strategia este simplă, dar eficace: în presa din România – deținută dealtfel în mare parte de personaje legate de partide politice – se lansează atacuri furibunde împotriva organizațiilor, instituțiilor maghiare, liderilor comunității, intoxicând opinia publică cu teorii false și neîntemeiate, creând în rândul cetățenilor o atmosferă antimaghiară, ca mai apoi, invocând această atmosferă creată artificial chiar de ei, politicienii, puterea legislativă și organele de stat, „la dorința alegătorilor”, să ia decizii ce lezează drepturile comunității maghiare. Și astfel cercul s-a închis, și se poate lua totul de la capăt…
Ceea ce ne pune însă pegânduri privind evenimentele din ultimii trei ani, este evidenta accentuare a rolului justiției în acțiunile antimaghiare, precum și faptul că Proiectul de Strategie de Apărarea Ordinii și a Siguranței Public pentru perioada 2015–2020 al Ministerului de Interne include în rândul surselor de pericol la siguranța ordinii publice orice formă de solicitare a autonomiei. În acest context devine relevantă și declarația directorului SRI în care el pune în vedere împiedecarea realizării autonomiei teritoriale.
Pe lângă atacurile concertate binecunoscute împotriva simbolurilor maghiare, în perioada de referință au intervenit și câteva noi aspecte, și anume atacuri la adresa instituțiilor de învățământ maghiare, printre care cazul Colegiului Reformat Székely Mikó din Sfântu Gheorghe și Liceului Romano-catolic din Târgu Mureș, așa cum și refuzul Comisiei de Retrocedări din subordinea Guvernului privind retrocedarea către Arhiepiscopia Romano-catolică din Alba Iulia a Bibliotecii și a Observatorului astronomic Batthyáneum.
Un caz aparte, deosebit de elocvent, reprezintă retragerea Ordinului Steaua României președintelui CNMT, episcopului László Tőkés, deputat în Parlamentul European. Prin acest act s-a reușit atacarea printr-o singură persoană – dealtfel o personalitate de necontestat a Revoluției, lider de seamă al comunității maghiare – atât a conceptului de autonomie, a întregii comunități maghiare din Transilvania, cât și tuturor organizațiilor care și-au trecut în program ca scop autonomia, fie ea personală, locală sau teritorială.
Având toate acestea în vedere nu încape nici o îndoială, că scopul imediat și de perspectivă a manifestărilor și acțiunilor antimaghiare enumerate mai sus, așa cum și cele cuprinse în edițiile precedente ele Transylvanian Monitor, este intimidarea comunității maghiare din România. Acest curs al politicii minoritare românești denotă continuitatea neîntreruptă a politicii etnocratice de stat a dictaturii ceaușiste de proastă amintire, cât și de proiectele sale de omogenizare etnică.
Prin serviciul de monitorizare început în 2011 Consiliului Național Maghiar din Transilvania dorește să prezinte opiniei publice practica de zi de zi a politicii antimaghiare din România. Își propune ca într-un cadru local – al Românei –, cât și într-unul mai larg – al Bazinului Carpatic – să contribuie la identificarea, iar mai apoi la eliminarea hungarofobiei, fenomen comparabil cu antisemitismul și rasismul. Toate acestea cu intenția și speranța de perspectivă că locul acesteia va fi luat de respect și apreciere a comunității maghiare.
noutăţi
Marţi, 22 Decembrie 2020
La a 31-a aniversare a izbucnirii revoltei populare din Timișoara
Vineri, 5 Iunie 2020
László Tőkés: reconcilierea este posibilă, dacă România renunţă la antimaghiarismul ridicat la rang de politică de stat
Joi, 4 Iunie 2020
DECLARAŢIE cu prilejul centenarului semnării Dictatului de Pace de la Trianon
Vineri, 29 Mai 2020
DECLARAŢIE
Vineri, 29 Mai 2020
László Tőkés: timp de o sută de ani am fost nevoiţi să învăţăm să dansăm cu picioarele legate
Vineri, 1 Mai 2020
DECLARAŢIE: Preşedintele României trebuie să demisioneze fără întârziere
Joi, 16 Aprilie 2020
Urare de paști
Duminică, 22 Martie 2020
DECLARAŢIE cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la „Martie Negru” la Târgu Mureş
Joi, 12 Martie 2020
Ziua Libertăţii Secuieşti – Conferinţă de presă susţinută de cei care trebuiau să ia cuvântul la demonstraţia de la Târgu Mureş
Duminică, 23 Februarie 2020
László Tőkés: naţionaliştii români vor râde dacă nu adunăm cele un milion de semnături












