/Preambul/

/Preambul/

În spiritul unităţii spontane ecumenice din 1989 Participanţii la Masa Ecumenică de la Timişoara mulţumesc Domnului că în acele momente în care mai toţi au considerat fără speranţă orice rezistenţă, credinţa le-a dat putere celor care s-au ridicat împotriva dictaturii ateiste.

Din 1989 încoace în viaţa bisericilor din Timişoara, din Banat se duce o luptă exemplară pentru reconcilierea confesională şi naţională. Am constatat totodată cu consternare că prin generarea urii, stigma vinovăţiei colective şi a exclusivismului naţiile nostre pot fi aţâţate unul împotriva celuilalt. În trecut conducerile oficiale ale bisericilor noastre au fost predispuse la compromis cu puterea, s-au integrat în sistemele politice ateiste. În acest proces, printr-o falsă propagandă „ecumenică” au primit şi acordul tacit al mişcării ecumenice mondiale.

În această privinţă nici după 1989 nu s-au produs schimbări radicale, deoarece bisericile noastre nu s-au rupt radical şi public de practica mincinoasă a trecutului, n-au condamnat dictatura răsturnată şi nici rolul lor în această perioadă, continuându-şi activitate de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, şi toate ar fi în regulă. Adevărata ecumenie însă nu poate fi continuată pe fondul celei de dinainte de căderea regimului ateist. Şi atunci am propagat pacea, dragostea creştinească şi am asigurat lumea de „deplină libertate religioasă”. Dacă am face numai astfel şi acum de ce ar fi cuvintele noastre, convingerilor noastre religioase mai credibile? Orice iniţiativă ecumenică ar fi numai scamatorie şi ar rămâne la nivelul verbalismului.

Pentru reînnoirea ţării şi salvarea idealurilor şi obiectivelor nobile ale revoluţiei din 1989, Participanţii la Masa Ecumenică de la Timişoara îşi exprimă opinia că spre binele ţării şi a bisericilor se necesită dialog şi colaborare între confesiunile din România. Pentru aceasta însă adevărul trebuie căutat, problemele trebuiesc recunoscute şi enumerate pe faţă.

/Competare/

•Participanţii la Masa Ecumenică de la Timişoara mulţumesc Comunităţii Bisericilor Protestante din Europa şi Conferinţei Bisericilor Europene pentru aportul lor la programul interconfesional Să ne vindecăm prin amintiri (Healing of memories). Avem convingerea că acest dialog interconfesional şi intercultural ce se desfăşoară de doi ani are o contribuţie semnificativă la colaborarea bisericilor din România. Mulţumim totodată preotului Dieter Brtandes din Germania pentru munca depusă în coordonarea acestui program.

De la Timişoara la Sibiu

Pe drumul de pelerinaj ce ne duce către Sibiu la ceea de a III. Adunare Ecumenică Europeană, iată-ne ajunşi la Timişoara. Consiliul Dirigent al Eparhiei noastre simţind şi gândind „în spiritul Timişoarei” a dat ascultare chemării Organizatorilor Adunării şi prin organizarea acestei întâlniri ecumenice la Timişoara, precum şi a celei programate luna viitoare la Oradea dorind să contribuie ca „Lumina Lui Hristos să ne lumineze pe toţi”, aşa cum sună mesajul Adunării Ecumenice şi ca „speranţa în reînnoirea şi unitatea Europei” să fie realitatea vieţii nostre, a ţărilor membre ale Uniunii, a societatăţii din România.

Mulţumesc Domnului că suntem din nou împreună în comunitatea frăţească a bisericilor noastre. Apostolul ne învaţă „Aşadar priviţi-vă unii pe alţii, cum v-a primit şi pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu” (Rm.15,7). Aici la Timişoara am simţit întotdeauna adevărul acestei învăţături, drept dovadă că în cele mai bine de cincisprezece ani ce s-au scurs de la 1989 am rămas mereu împreună. Întâlnirile, amintirile şi năzuinţele noastre nobile au fost întotdeauna caracterizate de cele spuse de Înalt Preasfinţia Sa mitropolit Nicolae Corneanu astfel: „Am venit aici cu toţii … nu ca să fim alături, ci ca să fim împreună cu confraţii noştri reformaţi (…) Nu e vorba doar de solidaritate aici, nici măcar de ecumenism, pentru că deseori acest cuvânt este folosit în mod abuziv. Ci am venit ca să ne exprimăm şi să îmi exprim identitatea … Pentru că acum, aşa cum în luna decembrie 1989, fără nici o deosebire de confesiune, de naţionalitate sau de etnie, de convingeri, aici la Timişoara, şi ca aici, în toată ţara … ne-am simţit toţi una, şi în momentele de faţă ne simţim toţi ca formând o singură familie (…) Şi aztăzi avem acelaşi sentiment al identităţii …”

Am bătut drum lung din 1989. În circumstanţele zbuciumate ale schimbării de regim şi în labirintul comunismului ce încearcă să revină pe furiş adesea ne-am simţit ca poporul pelerin al Domnului care de-a lungul anilor în şir nu numai că nu s-a apropiat, dar s-a rătăcit tot mai departe de „pământul făgăduinţei”. În perioada zbuciumată a tranziţiei, pe „marea învolburată” a urii şi violenţei şi a societăţii confuze mă întorc din când în când la Timişoara precum porumbelul lui Noe, ca într-o lume în care oamenii îşi pierd pământul de sub picioare să-mi proptesc totuşi undeva picioarele în speranţa că odată şi odată apele se vor retrage şi vom trăi din nou în pace, dragoste, bunăstare şi siguranţă pe pământul nostru natal, pe acel pământ, pe care „Domnul, Dumnezeul nostru ne-a dat”. – Acestea semnifică pentru mine Timişoara, „Spiritul Timişoarei”. Sunt convins că în cursul pelerinajului la Adunarea de la Sibiu şi „peregrinii” Europei trebuie să se îndrepte în această direcţie, ca sufleteşte, ca copii Domnului – trecând sub poarta curcubeului porţii milei Domnului şi a speranţei – să intre în UNIUNEA marii familii a popoarelor.

În Casa Memorială a Revoluţiei din 1989 spiritul locului ne îndeamnă să privim cu sinceritate creştină cei şaptesprezece ani scurşi de la începuturile revoluţiei şi să privim în faţă trecutul ateist-comunist. Trebuiau să treacă şaptesprezece ani ca după lungi şi ruşinoase ocolişuri în sfârşit să se dea o sentinţă definitivă în procesul generalilor invinuiţi de genocid Aveam să aşteptăm şaptesprezece ani ca la insistenţa organizaţiilor revoluţionare fidele idealurilor din 1989 şi la iniţiativa preşedintelui Traian Băsescu să se întocmească Raportul privind crimele comunismului.

Pe acest drum, în procesul căutării dreptăţii istorice, sociale şi politice, de la bunele începuturi Timişoara şi Bisericile din Timişoara au ocupat un loc distins. Bisericile noastre, moştenitoare spirituale ai rezistenţei declanşate la biserica reformată din Timişoara, an de an şi-au exprimat credinţa în dreptate socială şi reconciliere istorică. N-a fost vina noastră că în locul reînnoirii morale, a dreptăţii sociale şi a schimbării radicale de regim am avut parte de o perioadă postcomunistă a urii, a minciunii şi a hoţiei la drumul mare. Atitudinea noastră consecventă şi asiduă din nefericire a fost înfrântă de puterile restauraţiei comuniste, astfel că ulteriur spiritul Timişoarei s-a estompat chiar şi în sânul Bisericilor noastre.

Bisericile noastre n-au voie să dea înapoi, n-au voie să tacă. Raportul Tismăneanu tratează accentuat, însă în mod insuficient crimele săvârşite de regimul comunist faţă de biserici şi minorităţi. E rândul nostru, e datoria noastră de credinţă şi de conştiinţă să scriem acest capitol al regimului de teroare (1) şi să tragem concluziile cuvenite (2).

Adunarea de la Sibiu este o ocazie şi un memento binecuvântat pentru a scoate la iveală şi a lichida trecutul ateist-comunist, pentru ca în lumina Lui Hristos să conlucrăm la reînnoirea şi unitatea Europei. Trebuie să acţionăm „în spiritul Timişoarei” şi în conformitate cu cele cuprinse în Proclamaţia de la Timişoara. În cazul în care nu vom fi capabili de a acţiona astfel Adunarea Ecumenică se va înfunda într-un spectacol ieftin al ecumeniei aparente, şi se va degrada la nivelul unei acţiuni politice banale de vitrină.

  În lumina celor de mai sus propun următoarele: