Joi, 3 Mai 2018
Send this article Print this article

Protecție europeană pentru comunitatea maghiară din România!

În cadrul miniplenarei din 2 mai a Parlamentului European, deputatul transilvănean László Tőkés a avut o intervenție prin care a solicitat protecție europeană împotriva antimaghiarismul din România, ce se manifestă la nivel statal, național, precum și împotriva pericolului ce paște studiul medical în lb. maghiară.



În cuvântarea sa a arătat că în timp ce unele structuri și unii reprezentanți ai forului legislativ al Uniunii Europene critică vehement Ungaria pentru o imaginară politică antiminoritară – mai concret antisemită și rasistă – a guvernului, concomitent, în mod cinic și părtaș, își închid ochii la amplificarea și extinderea antimaghiarismului din România. Fiind vorba de două state membre ale UE, europarlamentarul și-a manifestat protestul față de discriminarea comunitătii maghiare din Ardeal, precum și față de această dublă măsură aplicată în cazul românilor și maghiarilor.
În continuare dl. Tőkés a exemplificat politica românească antimaghiară cu recentul plan de comasare al Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș cu Universitatea Petru Maior, ce urmărește de fapt desființarea totală a tradiționalului învățământ medical desfășurat în limba maghiară. IMF Tg. Mureș s-a înființat ca institut superior cu predare exclusivă în limba maghiară, a funcționat ca atare până în anul 1962, când s-a trecut treptat la transformarea ei într-o entitate preponderent românească și la restrângerii instrucției în lb. maghiară. Metoda a fost experimentată încă din 1959, când sub îndrumarea directă a viitorului dictator comunist Nicolae Ceauşescu au fost comasate universitățile Bolyai și Babeș, desființându-se prin aceasta universitatea maghiară din Cluj.
Parlamentul European a fost informat încă din 2011 despre tertipurile conducerii UMF Tg. Mureș, în frunte cu rectorul Leonard Azamfirei, prin care aceasta a reușit să saboteze legea învățământului superior din România, adică să ignore cu premeditare dispozițiile privind dezvoltarea învățământului multicultural prin întărirea liniei de studiu în lb. maghiară.
Văzând demersurile naționaliste românești ce urmăresc atrofierea învățământului superior medical și farmaceutic încă desfășurat în lb. maghiară, precum și constatând proliferarea antimaghiarismului la nivel național, deputatul László Tőkés a cerut ca organismele europene, în speță Parlamentul European să ocrotească instituțiile maghiare din România, învățământul medical din Transilvania, în general comunitatea maghiară din această țară.