În acest an, s-a nimerit ca prima duminică de Advent (perioada premergătoare Nașterii Mântuitorului) să cadă pe 1 decembrie, Ziua Națională a României. În acea zi, în timp ce în capitala Ținutului Secuiesc, Sfântu Gheorghe, asociația legionară Noua Dreaptă își făcea de cap, aici, la Oradea, liturghia de Advent a evocat speranțele și așteptările noastre din Timișoara anului 1989: „Înălța-va Domnul adevărul tău precum lumina și dreptul tău precum miezul zilei” (Psalmul 37, 6). Însă, după 24 de ani, în România post-comunistă încă mai trebuie să ne luptăm cu bezna nedreptăților și fărădelegilor Revoluției furate.

   Nu putem decât să fim de acord cu acei politicieni români care propun ca 1 decembrie să nu fie Ziua Națională a României, ci numai a poporului român, căci pentru noi, maghiari din Transilvania, această zi nu e una de sărbătoare.

   Iată motivul pentru care am fost siderați, pe vremuri, când primul ministru de atunci al Ungariei, Medgyessy Péter, a sărbătorit ziua de 1 decembrie la Hotelul Kempinski din Budapesta împreună cu Adrian Năstase și cu acompaniament din partea UDMR.

   De aceea am rămas uluiți în aceste zile auzind promisiunea electorală a lui Gyurcsány Ferenc, care spune că, în caz de victorie a sa, ne-ar îndepărta din rândul nației și ne-ar văduvi nu numai de recent câștigatul nostru drept de vot (în Ungaria), dar și de cetățenia maghiară pe care am dobândit-o. Fostul premier a spus și a făcut același lucru și în 5 decembrie 2004, cu ocazia referendumului rușinos – exact așa, și tovarășii săi români se grăbesc să ne ia drepturile comunitare ce ni se cuvin ca minoritari. Dacă ar fi după ei, maghiarii din Ardeal nu și-ar găsi rezolvare la problemele lor, nici la București și nici la Budapesta. De fapt, aceasta a fost esența perioadei 2002–2010, a epocii Medgyessy–Gyurcsány–Bajnai. Cum am putea să schimbăm în sfârșit această situație?

   A doua schimbare de orânduire, cea finală, a început deja în Ungaria. În schimb, în România, contrar tendinței din Ungaria, reconstrucția post-comunismului capătă noi puteri.

Ieri, am primit o citație de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Pe motiv de trădare de țară, urmașii Gărzii de Fier ai lui Corneliu Zelea Codreanu, cei de la Noua Dreaptă au făcut plângere împotriva mea. În prealabil, citațiile au venit din partea Consiliului de Onoare al Ordinului Steaua României.

   Punând între paranteze subiectivismul trăirii personale, în prag de marcare a unui sfert de secol de la debutul schimbării de sistem (1989–2014), cele mai importante lucruri par să fie solidaritatea națională și cooperarea. Dincolo de sarcinile concrete care vor trebui îndeplinite, înainte de toate, trebuie să ne gândim la alegerile din Ungaria și la cele pentru Parlamentul European. Aceste chestiuni de politică națională primează în fața oricăror gândiri de politică de partid și a intereselor care dezbină. De o parte și de alta a granițelor, trebuie să găsim calea și modul de a realiza unirea forțelor noastre.

   În situația actuală, trebuie să facem totul pentru ca maghiarii din Transilvania să profite în număr cât mai mare de dreptul lor cetățenesc de a vota la alegerile din Ungaria. Pe de altă parte, este nevoie ca acești cetățeni să aibă o cât mai puternică reprezentare în Parlamentul European. Iată de ce, în aceste două probleme nu-și are locul acea exclusivitate partinică pe care UDMR o exersează în numele unității necondiționate a partidului.

   Ar putea avea urmări grave acea mentalitate trufașă de unic „domnitor” și propaganda de partid de inducere în eroare conform cărora UDMR beneficiază de susținerea a 90% din partea maghiarilor din Transilvania și, dat fiind acest procent, este singurul reprezentant legitim al comunității noastre. Realitatea, însă, este că, cu ocazia ultimelor alegeri din țară, doar vreo 40% din maghiarii ardeleni au mers la urne. Prin urmare, majoritatea lor sunt dezamăgiți și s-au îndepărtat de UDMR.

   Ar fi timpul ca UDMR să pășească, în sfârșit, pe calea adevăratei solidarizări naționale, trecând peste bătăliile de partid interne și externe și peste permanenta campanie de partid. De la bun început, Consiliul Național Maghiar din Transilvania (CNMT) lucrează la înfăptuirea acestui deziderat – chiar dacă nu poate concura eficient cu Uniunea sprijinită în mod exclusiv, politic și financiar, de București.

   A venit momentul ca, punând pe primul loc interesul național comun, conducerea de partid și nomenclatura UDMR  să renunțe definitiv la stilul egoist de construire de partid și de clientelă, întreținut cu ajutorul leilor plătiți de contribuabilii alegători maghiari, deturnând acei bani.

   Sunt deosebit de dureroase daunele cauzate din interes pur de partid de UDMR pe frontul societății civile și al vieții religioase. În acest context merită menționat în mod deosebit cazul Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului care, în ultimii 2-3 ani, a fost aproape integral acaparată de filiala plină de corupție politică și financiară a UDMR Bihor și a organizației din zona Partium. Este nedemn pentru biserica noastră și inacceptabil ca, după modelul restaurării pe care o simțim în România, Eparhia noastră să revină la practici din perioada comunistă de tristă amintire, având o conducere din care fac parte funcționari UDMR-iști. O asemenea trecere la partidism nu s-a mai văzut în Biserica noastră decât înainte de 1989, pe vremea infamului Papp László. La aproape un sfert de secol după (momentul) Timișoara, e o situație fără precedent și există pericolul ca Biserica să devină, practic, „platforma” unui singur partid – și, culmea, la modul absolut benevol.

   Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului a fost mereu, până acum, un exemplu în materie de asumare de rol în viața publică și de politică națională. Lupta pentru libertate a Timișoarei (1989) și cea pro-autonomie de la Satu Mare (2003) obligă și azi. Nu demult, conducerea de partid a UDMR Bihor a încercat să se folosească în scopuri proprii și de Episcopia Romano-Catolică de la Oradea. Nu putem lăsa ca, de data asta, să facă același lucru și cu eparhia noastră reformată.

 

Oradea, 5 decembrie 2013                      

                                                                                                          Tőkés László

                                                                                                fost pastor timișorean