Scrisoare deschisă de mulțumire către alegătorii români
Alegerile parlamentare europene din 25 noiembrie 2007 reprezintă primul act de participare directă prin care cetățenii României participă în desemnarea reprezentanțiilor României la instituțiile europene. Parlamentul European este singurul for ales direct de cetățenii Europei. Din bunăvoința semnatarilor din primăvară am avut onoarea să fiu unicul candidat independent în această cursă electorală.
Fiind conștient de faptul că reprezint o comunitate națională și religioasă, care este în minoritate în punct de vedere numeric, având în vedere, că am fost unicul candidat independent al unei regiuni istorice, ce se numeste Transilvania, prin această cale doresc să mulțumesc tuturor susținătorilor care m-au sprijinit și m-au votat pe 25 noiembrie.
Știu, că votul Dumneavoastră este un sprijin nu numai persoanei mele, dar și programei și valorilor pe care m-am străduit să le promovez în anii ce au trecut. Votul Dumneavoastră mă onorează cu atât mai mult cu cât Dumneavoastră trăiți într-un județ și într-o regiune istorică în care poate nici nu există un număr semnificativ de maghiari sau alte minorități. Mesajul votului exprimat în susținerea mea este una europeană: sprijinul dat pentru asumarea responsabilității, susținere pentru valorile revoluției din Timișoara, acceptarea și susținerea diversității de care se bucură țara noastră.
De 1 ianuarie patria noastră comună este Europa. Spiritul Europei să ne ghideze ca toate neînțelegerile din trecut să fie rezolvate prin dialog sincer și prin conlucrare ca între frați ca să realizăm țelul nostru comun: o Românie mai prosperă și mai democratică în care toți se simt europeni și se simt la ei acasă.
Dumnezeul să ne ghideze prin credință și să ne dea înțelepciune să ne ajutăm reciproc.
László Tőkés
episcop, Eparchia Reformată de pe lângă Piatra Craiului,
membru al Parlamentului European













