D E C L A R A Ț I E

  

   Anul trecut, în decembrie, considerând-o neîntemeiată, Tribunalul București mi-a respins acțiunea prin care ceream socoteală de la un demnitar al țării, premierul Victor Ponta, după ce acesta m-a acuzat de promovarea unor „interese antiromânești” pe bani străini și m-a numit „hortist”.

   Tot în decembrie, organizația succesoare a Gărzii de Fier, Noua Dreaptă, m-a dat în judecată pentru înaltă trădare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pe lângă aceste atacuri personale și demersuri de tip șovinist, să amintim și de acel apel antimaghiar vehement, lansat în noul an, de către Forumul Civil al Românilor din județele Covasna, Harghita și Mureș, orientat împotriva comunității noastre maghiare din Transilvania, prin care ne acuză de „subminarea statului național român, unitar și suveran”.
În aceeași categorie se include și motivarea aferentă retragerii – decisă în noiembrie 2013 –  distincției „Steaua României”, motivare elaborată de așa zisul Consiliu de Onoare pe 20 de pagini. Insulta redactată de Consiliul de Onoare, pe care avocatul Kincses Előd o compară cu „o broșură a vremurilor staliniste”, conține, printre altele, formulări și referiri la umila mea persoană demne de vocabularul și stilul epocii Ceaușescu:

– „declaraţii, acţiuni şi campanii antiromâneşti”

– „propovăduitor al unor idei de sorginte fascisto-horthiste”

– „îndemn la ură naţională, ură interetnică”

– „atentate grave la onoarea şi demnitatea poporului român”

– „lipsă de respect faţă de statul român”

– „discurs revizionist de factură fascisto-horthistă”

-„acţiuni din arsenalul terorismului ideologic” ş.a.m.d.

   Iar șirul ar putea continua. Citind expresiile trecute în motivare, avem sentimentul că ne aflăm într-o cameră de interogare a Securității, unde ofițeri specializați în minciună și propagandă antimaghiară revarsă asupra noastră clișee învățate sau că răsfoim dosare de odinioară ale Securității, care mustesc de ideologie național-comunistă.

   Având în vedere toate acestea, la 24 de ani de la căderea temutei dictaturi Ceaușescu, sub presiunea unui deja-vu, ne punem întrebarea: oare, pe atunci, Securitatea a fost într-adevăr destructurată? Sau: oare secția secretă „Maghiari iredentiști” a Securității, specializată pe observarea/urmărirea maghiarilor din Transilvania și a bisericilor maghiare, și-a continuat și își continuă de atunci, fără întrerupere, activitatea blestemată?! În orice caz, antimaghiarismul care există și care reapare periodic în România, chiar și la nivel de politică de stat, susține suspiciunea de mai sus. Aparent, restaurarea comunistă vine mână în mână cu maghiarofobia care a supraviețuit.

x     x     x

 

   La sfârșitul anului trecut, așa cum am mai menționat, mi-a parvenit răspunsul și motivarea Consiliului de Onoare al Ordinului „Steaua României”. În urma studierii motivării, ne-am adresat Curții de Apel București. Am cerut anularea deciziei Consiliului de Onoare, pe motiv de nelegalitate a alegerii (membrilor) forului, de conflict de interese în cazul unor membri, respectiv de încălcare dură a Legii Avocaturii.

   Recitind motivarea, m-am convins din nou că am procedat corect atunci când am insistat să beneficiez de sprijin juridic, devenind clar și faptul că pentru elucidarea cazului va fi nevoie și de un specialist în drept constituțional, respectiv în drept internațional.

Nu este adevărat că, așa cum se precizează și în motivare, am fost invitat prietenește la București pentru o „discuție colegială ca între cavaleri”; toate rândurile și afirmațiile din motivare au legături puternice cu Dreptul.

   Textul forjat printr-o temeinică muncă de echipă nu este doar un act de acuzare la adresa mea, ci este un adevărat manifest antimaghiar, în sensul strict și în cel general al termenului. Și nu e voie să nu luăm în serios acest „manifest”. Am tratat cu seriozitate întregul caz, având în vedere acest fapt și nu prin prisma unui orgoliu dat de decorația în sine.

Se mai poate constata că, deși documentul îndoielnic ocolește în mod penibil subiectul autonomiei, printre rânduri se regăsește totuși negarea autodeterminării maghiare (din Transilvania). Acuzele false referitoare la anticonstituționalitate, la integritatea teritorială și la suveranitatea țării se îndreaptă, practic, împotriva drepturilor comunitare ale maghiarilor și împotriva autonomiei acestora.

   Cu tâlc, cei care au redactat motivarea mă acuză și de încălcarea tratatelor internaționale. Având în față această calomnie imensă, noi trebuie să ne întrebăm următorul lucru: România când își va îndeplini în sfârșit obligațiile asumate prin semnarea de tratate internaționale – sau, concret, când va respecta prevederile referitoare la noi, asumate la Alba Iulia?!

   Rezumând totul, materialul consistent e un text prefabricat, pătruns de ideologia național-comunistă, care putea fi redactat chiar și la cererea lui Nicolae Ceaușescu. Dincolo de cele 8 plângeri de șablon depuse la comanda de partid a lui Victor Ponta, de remarcat că ele nu vorbesc despre vreo acuză concretă, ci mai degrabă despre ceea ce nici nu apare ca obiect al plângerii. Este vorba despre discursul de la Băile Tuşnad, legat de care mi se reproşează o formulare privind statutul de protectorat al Austriei, subiectul diluându-se total în motivarea vastă. Legitimitatea referirilor mele la autonomia Tirolului de Sud din Italia nu i-a interesat deloc pe cei care au redactat motivarea, dezinteresul fiind evident prin prisma faptului că respectivii nu au considerat necesară consultarea şi luarea în considerare a traducerii autentice a discursului din 27 iulie 2013. Reţeta e cunoscută: aşa erau pregătite procesele ţintite în laboratoarele Justiţiei comuniste...

   Oricum să fie şi oricare ar fi soarta decoraţiei mele „Steaua României”, e clar că, în 2013 (Anul Autonomiei), maşinăria de propagandă postcomunistă şi antimaghiară a făcut un bine, volens nolens, întregii Transilvanii. Inclusiv cauzei autodeterminării maghiare şi a celei secuieşti. Nu numai noi, maghiarii, ci şi concetăţenii noştri români încep să vadă tot mai limpede că, într-un stat de drept şi democratic, nu putem rămâne nici noi cetăţeni de rangul doi, lipsiţi de drepturi. De asemenea, Transilvania toată nu mai poate rămâne o colonie a Bucureştiului. Prin urmare, trebuie să continuăm schimbarea de regim începută în 1989, atât la nivel de ţară, cât şi la nivel de politică minoritară. Steaua Timişoarei nu a putut fi stinsă nici măcar de atotputernicul Conducător – de aceea ea poate fi în continuare Steaua Libertăţii.

 Oradea, 7 ianuarie 2014

 

 

                                                                                           Tőkés László