Potrivit unui studiu din 2010, 86% din români şi-ar lua tălpăşiţa din această ţară la prima oportunitate a unui loc de muncă în străinătate şi între timp tot mai mulţi străini „descoperă România”, cumpărând la un preţ de nimic suprafeţe uriaşe de teren, obţinând profit din activități tradiționale – creşterea animalelor, cultura cerealelor – din care am putea trăi şi noi. La mai mult de 20 de ani de la începuturile schimbării de regim revin reflexele comuniste, securiştii noştri sunt bine, mersi, nimeni nu îşi asumă răspunderea pentru nimic, în afară de partidele de la guvernare. Dar și ele numai prin fac promovarea în forţă a unor legi, prin ocolirea dezbaterii parlamentare – la noi asta se numeşte „asumarea răspunderii”.

Ca să acopere incompetenţa politică la Bucureşti nu sunt în stare să inventeze altceva decât „pericolul maghiar”. Şi asta se întâmplă în Europa unită a secolului XXI! Sacul fără fund al bugetului central înghite la nesfârşit impozitele şi taxele noastre, iar la schimb am primit un imens împrumut de la FMI, pe care îl vor plăti până şi nepoţii noştri. Un exemplu elocvent constituiei cei 56 de kilometrii din cea mai scumpă autostradă din lume. Politicienii care au dus ţara în faliment fac acum pe lichidatorii judiciari. Nivelul învăţământului e catastrofal, iar din cauza corupţiei fără limite a fost împiedicată aderarea noastră la zona Schengen. Au risipit averea naţională, au vândut comorile noastre subterane, au distrus industria, agricultura, comerţul, turismul e o glumă – şi este foarte clar că nimeni nu are nici cea mai vagă idee cum să scoată ţara la liman. Nu mi-ar ajunge paginile ziarului dumneavoastră să tot enumăr, dar cu ce folos, dacă nu se întâmplă nimic. Nu eu, toată ţara se „îneacă” în această criză, care se tot adânceşte, şi în atmosfera rea pe care o generează.  

Mie personal mi-ar plăcea să pot lucra la Bruxelles şi la Strassbourg cu conștiința, că ţara mea şi naţiunea mea – România şi maghiarii din Bazinul Carpatin – sunt bine şi se află pe drumul cel bun. În Ungaria a avut loc o schimbare radicală de direcţie, drept consecință Guvernul Orban reconstruieşte ţara prădată de postcomunişti fără ajutorul FMI. România însă e în continuare „ţara fără consecinţe”, însă, din păcate, acest lucru înseamnă că e şi „fără viitor”. Aşa nu se poate continua pentru că punem în pericol, pe de o parte, însuşi sensul schimbării de regim început în 1989, pe de altă parte, viitorul copiilor noştri.  

 

 

Haideţi să nu iubim ţara în fraze pompoase, ci să facem ceva pentru ea. Nu se poate trăi pe termen lung din dume naţional-şovine şi din faptul că apărăm cu gura ţara de toată lumea. Electoratul este mai deştept şi alege „pâinea”, nu „circul”. Înfiinţarea unui birou de lobby pentru Ţinutul Secuiesc la Bruxelles este doar un exemplu al faptului că se poate face ceva pentru ţară. După părerea mea şi alte regiuni istorice din România – de la Maramureş la Dobrogea – ar trebui să înfiinţeze asemenea birouri la Bruxelles. Dacă am fi în stare să ne prezentăm diversitatea noastră în baza unor modele europene funcţionale, dacă Ardealul nu ar fi asociat automat numai cu Dracula (şi, din păcate, nici măcar acest „brand” nu suntem în stare să îl valorificăm), dacă am exploata inteligent avantajele diferitelor regiuni ale României, atunci altele ar fi realităţile şi viaţa noastră ar deveni mai bună. Respectul reciproc îl putem obţine cu un efort minim, iar sentimentul de „acasă” ar fi în inimile tuturor dacă s-ar baza pe recunoaşterea valorile celuilalt. Mai mult, dacă noi ne-am respecta aşa cum trebuie unul pe celălalt atunci şi Europa ne-ar privi cu alţi ochi şi ne-ar stima, la rândul ei. În prezent, ca într-un „dialog al surzilor”, toți actorii politici își declamă rolul fără a fi atent la celălalt sau la realitate, în timp ce, încet, România se „goleşte” – atât la figurat, cât şi la propriu.

 

Regionalizarea...Vedeţi, preşedintele Traian Băsescu e din nou unul din cei mai buni politicieni români, deoarece cu un singur „os de cauciuc” a determinat atât partidul de guvernământ cât şi Opoziţia să joacă după cum cântă el. Iar în ceea ce priveşte „Țara Ungurilor”: dacă eu aş fi moldovean, bănăţean, român ardelean sau oltean m-aş simţi foarte jignit că atunci când e vorba de împărţirea administrativă a ţării se discută numai de maghiari, ca şi cum în România doar maghiarii ar avea identitate regională. Dar asta e numai reversul medaliei. Vede şi orbul că prin exagerarea problemei regionalizării se face un soi de pre-campanie electorală pentru alegerile din 2012. Din perspectivă românească, pentru ca reorganizarea administrativă să devină un proiect real ar trebui să ajungă la un consens, în primul rând, PDL şi USL, însă nu prea văd cum s-ar putea întâmpla aşa ceva. Din perspectivă maghiară, UDMR e acum într-un cerc vicios: nimeni nu i-a obligat să între în capcana unei guvernări de criză, fără garanții publice și transparente pentru soluționarea unor proiecte de notorietate ale comunității maghiare, iar acum plătesc – și de a câta oară! – pentru asta. De fapt, maghiarii din România plătesc pentru ei, deja de două decenii, și după atâta amar de vreme e greu să interpretezi ca succes faptul că încă o dată au ajuns „repetenți”. Iar în ceea ce ne priveşte în mod deosebit pe noi, maghiarii din Transilvania, nu vom lăsa cu niciun chip să ne despartă cu graniţe de regiune artificiale schimbând astfel proporţiile – teritoriale – etnice. Ultima oară am trăit ceva asemănător în 1968, cu ocazia reîmpărțirii administrativ-teritoriale a țării în judeţe. Atunci s-au format în mod artificial – împotriva principiului dezvoltării teritoriale organice – judeţe precum Bihor, Satu Mare, Sălaj sau Mureş, însă ceea ce se intenţionează acum ar fi „prea de tot”. Nici măcar Ceauşescu nu a avut curajul să disperseze Secuimea, adică judeţele Harghita şi Covasna.  

– Cea mai mare greşeală a fost că i-am lăsat din nou pe comunişti la putere. Degeaba s-a murit la Revoluţie dacă sub masca democraţiei comuniştii şi-au făcut transferul de influenţă, de relaţii, de resurse umane – deşi dacă cineva, atunci noi în România ştim de ce sunt ei în stare. Să nu mai pomenim de faptul că, tot aşa, am pierdut două decenii. Să ne gândim doar la ce nivel am fi putut ajunge dacă nu ar fi existat această tranziţie postcomunistă? Cealaltă greşeală mare e că am întârziat cel puţin 15 ani cu regionalizarea şi descentralizarea – statul național ultracentralizat este pur şi simplu, financiar, greu de întreţinut, nu este eficient şi nici competitiv în Europa. A treia greşeală mare e că am lăsat educaţia de izbelişte. Fiecare ministru al educaţiei – şi au fost destui – şi-a început mandatul cu o „reformă” nouă, iar după atâtea mandate nu e de mirare că – potrivit unei cercetări sociologice de anul trecut – 40% din populaţia României crede că Soarele se învârte în jurul Pământului. Din această situaţie aparent fără perspectivă trebuie să ieşim cumva. Prin faptul că la talk-show-uri mărim zgomotul de la televizor vorbind unul lângă celălalt nu rezolvăm nimic. Nu doar viitorul maghiarilor din Ardeal, ci şi al românilor, al întregii României depinde de capacitatea noastră de a purta dialoguri cumpătate şi de a conlucra – cum spune profetul Isaia (58:12) – pentru a „drege spărturile”.