„Noi am condamnat comunismul doar pe hârtie”

Interviu acordat Agenţiei Mediafax



– Cu ce sentimente priviţi România la 20 de ani de la Revoluţie?
– Cu amărăciunea că nu am ajuns prea departe şi că, în România, lupta se duce între fosta nomenclatură, pe de o parte, şi forţele democratice care, cumva, rămân ascunse, căci tot politicul românesc este într-o stare neclară şi amestecată. Liberalii ţin cu social-democraţii, Iliescu este lângă Markó Béla şi Crin Antonescu, dreapta este reprezentată formal de PDL, care poate fi contestat tot din dreapta. Iar ungurii sunt dependenţi de acest tablou politic general al României… UDMR stă pe o poziţie tot atât de postcomunistă şi unipartinică cum a fost anterior şi UDMR se află de partea stângii. Şi încă nu am vorbit despre starea economică şi morală a ţării, care sunt foarte deteriorate. În plan economic, am ajuns în pragul lumii a treia, ţara e înglodată în datorii. Pe plan moral, e foarte semnificativ că la Scorniceşti şi la Târgu Mureş se pregătesc statui ale unor foşti gangsteri comunişti, Ceauşescu şi Ştefan Guşă.
– Ce vă mai amintiţi despre evenimentele de la Timişoara? Vă mai amintiţi detaliile?
– Îmi amintesc, în primul rând, spontaneitatea şi moralitatea. Ce s-a întâmplat atunci a avut o credibilitate foarte mare, degeaba fac unii speculaţii că am fi făcut parte dintr-un scenariu internaţional… E adevărat că au fost în toată Europa de Est evoluţii de acest gen, dar românii s-au ridicat împotriva dictaturii insuportabile, iar dragostea oamenilor pentru adevăr şi pentru libertate a fost mai presus de frică. Şi mie îmi era frică… Îmi mai amintesc şi solidaritatea oamenilor, care caracterizează spiritul Timişoarei, care este adevărat şi nu e o legendă. Am fost uniţi cu fraţii noştri din circa zece comunităţi religioase, românii au venit în ajutorul nostru fără să fie chemaţi, baptiştii veneau chiar de la biserică şi s-au solidarizat într-un spirit ecumenic exemplar. Dar această stare spirituală şi morală fără pereche a dispărut ulterior. Postcomuniştii, printr-o politică de divizare, ne-au împrăştiat, şi au reuşit să instige pe unii împotriva altora, iar această experienţă de nemaipomenit a fost dată trecutului.
– Mai ţineţi legătura cu cei care v-au sprijinit în acele zile?
– Bineînţeles. Relaţiile noastre s-au păstrat, deşi deziluzia a stricat mult în aceste relaţii, dar suntem totuşi într-o legătură cel puţin anuală, de corespondenţă şi de întâlniri cel puţin ocazionale cu reprezentanţii bisericilor din Timişoara, cu organizaţiile şi cercurile civice din ţară şi din Bucureşti. Suntem într-o situaţie în care am putea continua ce am început cu 20 de ani în urmă şi o şi facem, cu ocazia diferitelor momente aniversare. De exemplu, i-am invitat pe colegii noştri din cercurile anticomuniste la Bruxelles, au fost aici Marius Oprea, de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, Florian Mihalcea, conducătorul Societăţii Timişoara, Traian Orban, de la Asociaţia Memorialul Revoluţiei (…) Şi mai cred că alegerile recente dau, cel puţin, speranţa că trebuie să continuăm prin punerea în aplicare a Raportului Tismăneanu.
– Condamnarea comunismului nu a fost urmată de aplicarea vreuneia din recomandările de la finalul documentului. Ce părere aveţi?
– Da, este o mare problemă că a rămas pe hârtie, iar aceasta este şi răspunderea fostului preşedinte, acum reales, căci de dragul publicităţii internaţionale a prezentat acel raport în preajma aderării României la Uniunea Europeană. Dar este de aşteptat punerea lui în aplicare, căci numai aceasta ar însemna o adevărată schimbare de regim. Cel puţin pe plan moral să se facă despărţirea de trecut, dacă pe plan legal este greu să tragi la răspundere comuniştii.
– Cum vă explicaţi că nu s-a aflat adevărul despre Revoluţie şi că vinovaţii nu sunt cunocuţi şi pedepsiţi?
– Pe de o parte, sunt mândru că avem acest Raport Tismăneanu, căci nu prea se pot lăuda ţările ex-comuniste cu asemenea investigare a istoriei comuniste, dar, pe de altă parte, trebuie să vedem că celelalte ţări fost comuniste sunt mai înaintate, practic, în ce priveşte despărţirea de trecut. Asta e tot o tradiţie comunistă la noi, că facem lucrurile numai pe hârtie, acest verbalism politic, acest obicei ca una să fie pentru export şi alta pentru consumul intern. Mai este o problemă, căci raportul a fost doar prezentat în Parlament, dar nu a fost supus votului şi nu a fost votat. A fost un interes publicitar în ajunul aderării la Uniunea Europeană. Este cel puţin ambiguă o asemenea atitudine a conducerii statului, dar hai să vedem dacă domnul Băsescu spune adevărul; întărindu-se în aceste alegeri, oare are îndrăzneala să continue publicând dosarele Securităţii?
– Deşi s-a proclamat desecretizarea dosarelor Securităţii, au fost deconspiraţi doar informatorii, iar securiştii rămân în continuare neştiuţi. Cum vedeţi lucrurile?
– Totdeauna victimele sunt desecretizate, şi nu călăii. Uitaţi, noi, în sânul Eparhiei de pe lângă Piatra Craiului, am format de două luni un grup de cercetare şi de lustraţie, ni s-a alăturat şi Biserica Unitariană din Transilvania, în efortul de descoperire a foştilor securişti şi colaboratori. Eu personal am dat ordinul să se facă o listă a ofiţerilor Securităţii şi, nu peste mult, o vom avea. Trebuie să se facă o curăţire morală a Bisericii, pentru că Biserica încă este plină de securişti şi aşa nu se poate face schimbarea. Pe de altă parte, am trimis comisarului Jacques Barreaux o adresă prin care am cerut să intervină Uniunea Europeană în acest proces, mai precis să nu mai fie de acceptat ca Biserica Ortodoxă să fie scutită, prin lege, de lustraţie. Se ştie că, nu de mult, Biserica Ortodoxă a primit un astfel de privilegiu, care e de neacceptat, cum tot de neacceptat este scutirea ofiţerilor de lustrare.
– Nici în ultimii cinci ani nu s-a aflat adevărul despre Revoluţie şi nu s-a condamnat comunismul dincolo de hârtie, cum spuneţi. Credeţi că, din acest punct de vedere, domnul Băsescu, pe care l-aţi sprijinit, diferă de ceilalţi politicieni?
– Eu aşa ştiu că domnul Băsescu i-a cerut doamnei Laura Kövesi să se finalizeze ancheta despre evenimentele de la Revoluţie. Drept este că în campania electorală şi-a amintit, ceea ce este foarte trist, şi ar putea fi dovada că a făcut un act conjunctural, dar trebuie să nu-l lăsăm să uite ce a promis.
– Vă veţi întâlni cu domnul preşedinte pentru a insista asupra acestui lucru?
– Bineînţeles.
– De ce l-aţi sprijinit pe Traian Băsescu la al doilea tur de scrutin?
– Domnul Băsescu este figura cea mai marcantă a politicului românesc balcanic şi cred că el ar fi în stare să ţină sub control acest politic tipic României. L-am votat pentru că regii mici ai politicului conduc ţara într-o anarhie politică şi cineva trebuie să cârmuiască această anarhie politică.
– Cum ar trebui rupt acest cerc vicios în care se spune mult şi se face puţin?
– Noi avem de-a face cu Securitatea deghizată şi nu reprezentăm o forţă suficient de puternică pentru a continua cu şansă această luptă. Noi avem nevoie de preşedinte, de un sprijin mai mare decât înainte. Se conturează o conlucrare largă între cei devotaţi luptei contra comunismului şi a Securităţii.
– De ce e important adevărul? Pentru că avem libertate, avem televiziuni, avem hipermarketuri, putem călători…
– Trebuie să conştientizăm că, fără adevăr şi fără morală, nu putem avea nici prosperitate materială. Nu putem trăi bine fără morală. Libertatea şi adevărul sunt tot atât de necesare ridicării nivelului de trai ca şi pâinea. Fără această valoare nu putem păşi înainte. De adevăr depinde şi felul în care România îşi rezolvă problema drumurilor, a sănătăţii, a învăţământului, pentru că şi acum firmele securiştilor câştigă licitaţiile. Am spus, din primii ani de după 1990, că securiştii au luat puterea economică. Uitaţi, Radu Tinu, fostul şef al Securităţii Timiş, a devenit unul dintre cei mai bogaţi oameni. Deci adevărul nu e o abstracţie sau ceva care înfrumuseţează viaţa, ci o necesitate de zi cu zi care are utilitatea sa practică. Dacă vrem să ne fie bine, trebuie să ne bazăm pe adevăr.
– Puteţi activa şi în Parlamentul European în acest sens, vă puteţi găsi acolo colaboratori pentru acest obiectiv?
– Am pomenit deja despre memoriul adresat domnului Jacques Barreau. Facem seminarii şi conferinţe împreună cu colegi din Partidul Popular European sau din alte fracţiuni ale Parlamentului European. Problema e că Vestul nu are sensibilitatea cuvenită pentru problemele noastre, este preocupat mai degrabă de fascism, nazism, franchism. Eu sper totuşi să-i conştientizăm că şi comunismul e o problemă universală, nu regională, a Europei de Est.
– V-aţi gândit vreodată că vocea dumneavoastră ar conta mai mult în Parlamentul de la Bucureşti?
– Da, şi chiar mă pregătesc să merg să iau cuvântul în Parlamentul de la Bucureşti, căci fiecare europarlamentar are acest drept, de a se adresa legislativului din ţara sa. Am de gând să fac această premieră şi probabil că cea mai bună ocazie ar fi aniversarea Revoluţiei.
– Aveţi un numitor comun cu un alt europarlamentar român care spune că nu are la suflet comunismul, domnul Becali. Chiar dacă sunteţi foarte diferiţi, aţi discutat vreodată cu acesta asemenea probleme?
– Nu, despre această temă nu. Am stat de vorbă de două-trei ori de când este aici domnul Becali, dar cred că nu este cazul să împărtăşesc cu dânsul această preocupare. Domnul Becali este din altă categorie.
– Care europarlamentar român simţiţi că vă ajută?
– Delegaţia română la Partidul Popular European este foarte divizată, dar au sosit noi delegaţi, precum Traian Ungureanu, Cristi Preda, chiar doamna Monica Macovei, şi cu dânşii mă înţeleg foarte bine, pregătim aniversarea Revoluţiei la Strasbourg. Împreună cu domnul Preda mi s-a încredinţat de către domnul Stolojan, care este şeful delegaţiei, sarcina de a face aceste pregătiri. Sigur că mă bucur că acest lucru se întâmplă la doi ani după ce chiar PDL mi-a contestat aderarea la Partidul Popular European. Domnul Stolojan chiar a participat la conferinţa mea cu titlul „De la Timişoara la Bruxelles” şi s-a arătat foarte interesat de continuarea schimbării de regim.
– Interesant. Despre domnul Stolojan se spune că a fost nomenclaturist, iar acum aveţi relaţii foarte bune, cum spuneţi. V-aţi gândit vreodată la acest lucru?
– Da, şi nu numai cu privire la domnul Stolojan, dar să nu mai vorbim de domnul Jean Marinescu, tot din PDL… Dar prezenţa lor este o realitate, pe când eu încerc să fac o distanţare de politica de la Bucureşti. Ca maghiar, nu mă bag în politica românească, şi aşa pot accepta şi persoana unui fost nomenclaturist cu o oarecare înţelepciune politică. Dar este o întrebare bună, care mă provoacă să-mi revizuiesc atitudinea faţă de aceşti oameni.
– La terminarea acestui mandat în Parlamentul European veţi dori unul nou, veţi încerca să intraţi în Parlamentul României sau veţi reveni ca episcop?
– Nu mi-a trecut în gând să candidez la un nou mandat de parlamentar european, dar ar fi cu putinţă.
– Caracterizaţi-i în trei cuvinte pe următorii: Markó Béla, Ion Iliescu, Traian Băsescu.
– Markó Béla s-a rătăcit de interesele comunităţii maghiare, Ion Iliescu este reprezentantul tipic al comunismului reformist care încearcă să-şi asigure supravieţuirea, iar Traian Băsescu este figura cea mai marcantă a politicii balcanice româneşti, dar şi singurul care o poate controla.
18 decembrie 2009