Luni, 28 Martie 2011
Declaraţie - corupție
Jerzy Buzek, președintele Parlamentului European (PE) a convocat în regim de urgență pentru 22 martie 2011 ședința extraordinară a Președinției PE în problema scandalului de curupție legat de deputații Ernst Strasser, Zoran Thaler și Adrian Severin.
Dintre cei trei politicieni în special cazul deputatului român iscase indignare generală, deoarece în timp ce deputatul austriac și cel sloven implicați în scandal și-au prezentat demisiile, cel din urmă nu le-a urmat exemplul cu toate că atât președintele PE și liderul grupului socialiștilor din PE, Martin Schultz, cât și președintele Partidului Social Democrat, Victor Ponta i-a cerut în mod expres acest lucru.
La ședința Biroului, printre altele, am arătat că în societățile postcomuniste din Europa Centrală și de Est corupția reprezintă o adevărată maladie, ceea ce face ca în mod regretabil chiar și integrarea României în spațiul Schengen să sufere întârziere. La două decenii de la căderea comunismului și în Ungaria avea să intervină o adevărată schimbare de regim pentru a scoate la lumină cazurile de corupție ce pătrundea întreaga societate.
În privința atitudinii față de corupție ar fi bine ca România să ia exemplul Parlamentului European, în sensul că PE îi scoate din rândurile sale, fără ezitare, politicienii suspectați de corupție. Această atitudine însă, nu e înțeleasă nici măcar de fostul ministru de externe al României, considerat un adevărat european, cine dealtfel a ocupat chiar funcţia de președinte de onoare al Parlamentului OSCE. În această privinţă, prin numirea unui comisar însărcinat cu verificarea cazurilor de corupţie, guvernul maghiar condus de Viktor Orbán oferă un exemplu pozitiv, ducând o luptă instituţionalizată împotriva corupției.
Fără a încerca o analiză a corupției extinse din România doresc să privesc doar în ograda noastră, în primul rând la viața politică maghiară. Cazul de corupție în curs de derulare al primarului din Târgu Secuiesc, Rácz Károly ne este binecunoscut. Faţă de situaţia Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), care pare a nu se fi implicat în cazuri de corupţie, cu toate că este strâns legată de viaţa politică română coruptă până în măduva oaselor, iată că în acest caz un politician local al micului partid, Partidul Civic Maghiar (PCM) s-a implicat într-un astfel de caz.
Am putea pe bună dreptate presupune că Rácz Károly nu este singurul şi cel mai corupt dintre politicienii maghiari din România...
Care ar fi oare excplicaţia, că în pofida numeroaselor ştiri şi indicii întemeiate ce se vehiculează în opinia publică, în cursul ultimilor douăzeci de ani, în România aproape nici un politician maghiar nu a fost implicat într-un caz de corupţie!? De ce în contradicţie cu mass media română, cea mai mare parte a presei de limbă maghiară tratează cu atâta indulgenţă politicienii UDMR suspectaţi de corupţie? Unde sunt jurnaliştii de investigaţie maghiari care ar elucida afacerile unur politicieni maghiari, printre care ai câtorva politicieni UDMR din Bihor?!
În ultimul moment, în urma cazului lui Rácz Károly, congresul PCM programat pentru 14 martie la Târgu Secuiesc a fost anulat. În schimb, clica UDMR Bihor, ce funcţionează ca o filială a mafiei Partidului Socialist Maghiar (PSM), etalându-şi încrederea de sine, nu numai că a fost în stare să organizeze congresul UDMR, dar în prelabil nu s-a sfiit să incheie un pact politic cu PSD, partidul postcomunist al lui Adrian Severin, acuzat de corupţie, cât şi cu aliaţii lor, liberalii antimaghiari.
Ce de forţe băneşti şi siguranţă de sine are UDMR, care dispune singur de toate resursele bugetare alocate comunităţii maghiare din Transilvania de către bugetul României şi a Ungariei, şi se bucură de monopolul exclusiv al sutelor de milioane de lei şi forinţi provenite de la contribuabilii români şi maghiari?!
În această privinţă revenim la solicitarea exprimată de Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT) ca UDMR să prezinte neîntârziat socoteală faţă de comunitatea maghiară din România privind banii gestionaţi, cheltuiţi şi împărţiţi de uniune, proveniţi din bugetele României şi Ungariei.
Ne aşteptăm deasemenea ca organizaţia UDMR Bihor să dea şi ea socoteală în acest sens, deoarece, după cum se poate observa, această organizaţie se foloseşte în mod arbitrar de fondurile băneşti destinate comunităţii maghiare din Bihor.
Avem informaţii, că unii funcţionari de vârf al UDMR Bihor reuşesc sau încearcă să profite de însemnate sume de bani de la guvernul maghiar. Cerem prin această cale responsabililor de politica de subvenţionare din Ungaria să manifeste o critică adecvată faţă de cercurile UDMR beneficiare a guvernării Medgyessy-Gyurcsány, şi să aplice constrângerile cuvenite.
Urgentăm deasemenea, ca în cadrul oficiului comisarului însărcinat cu verificarea cazurilor de corupţie, domnul Budai Gyula, Guvernul Maghiar să numească un comisar pentru verificarea cazurilor de corupţie de dinafara graniţelor, care ar avea sarcina de a verifica modul de folosire a subvenţiilor destinate comunităţior maghiare din ţările vecine Ungariei, respectiv de a urmării abuzurile săvârşite.
În ceea ce priveşte Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului problemele au fost deja prezentate, printre ele cea al Centrului Ady (1), al imobilului destinat bisericilor istorice maghiare din Transilvania (2), respectiv cea legată de terenurile agricole achiziţionate din banii alocaţi de statul maghiar care au fost delapidate de preotul din Ghenci şi presupuşii lui complici (3).
În fine, legat de aceste cazuri, mă adresez pe această cale Bisericilor noastre din Transilvania, şi în special către conducerea şi preoţii Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului, rugându-i cu stimă – cu toată situaţia nevoiaşă în care se află – să evite cu deosebită luciditate orice fel de relaţie economico-financiară cu UDMR, care se bazează pe principiul intervenţiilor şi promit avantaje aparente. În această privinţă constatăm cu regret şi îngrijorare felul în care UDMR atrage în sfera ei de influenţă financiară Eparhia noastră, şi pentru a-i servi interesele partinice şi politice îi „cumpără” pe cei oportunişti din cadrul Bisericii, aşa cum şi acele comunităţi reformate care se află în lipsă de fonduri băneşti.
Conform legilor ţării, Bisericilor noastre li se cuvine partea prevăzută în bugetul României, aşa cum şi cea alocată din bugetul Ungariei. Astfel dreptul Bisericilor de a primi fondurile băneşti ce li se cuvin nu provin nici din „aranjarea” unor facilităţi şi avantaje financiare, şi nici din bunăvoinţa partinică a UDMR.
Să nu permitem ca, prin poziţia pe care o are, UDMR să-şi facă capital politic, nu de puţine ori chiar împotriva noastră. Bazându-se pe autonomia garantată de Constituţie, bisericile nu sunt nevoite să apeleze la „intermedierea” neavenită a UDMR. Toate partidele, printre care şi UDMR are doar competenţa să asigure şi să controleze distribuirea legală a fondurilor provenite din bugetul de stat, a subvenţiilor – şi eventual – ai celor europene, prevenind astfel corupţia.
Referându-ne la un exemplu cunoscut: trebuie să se pună capăt procedurii prin care subvenţiile alocate de statul maghiar destinate educaţiei şi învăţământului, să fie folosite de UDMR în scopul propriei campanii electorale.
În opinia premierului Viktor Orbán: suntem datori viitorului în a da socoteală. Generalizând această afirmaţie: în procesul şi eforturile noastre de colaborare naţională – printre care şi cea economică – „suntem datori viitorului” să folosim puţinele noastre resurse materiale şi financiare în folosul comunităţii noastre naţionale, fără nici o preferinţă politică şi fără corupţie.
Oradea, 28 martie 2011
Tőkés László
vicepreşedinte al PE
preşedintele CNMT
noutăţi
Marţi, 22 Decembrie 2020
La a 31-a aniversare a izbucnirii revoltei populare din Timișoara
Vineri, 5 Iunie 2020
László Tőkés: reconcilierea este posibilă, dacă România renunţă la antimaghiarismul ridicat la rang de politică de stat
Joi, 4 Iunie 2020
DECLARAŢIE cu prilejul centenarului semnării Dictatului de Pace de la Trianon
Vineri, 29 Mai 2020
DECLARAŢIE
Vineri, 29 Mai 2020
László Tőkés: timp de o sută de ani am fost nevoiţi să învăţăm să dansăm cu picioarele legate
Vineri, 1 Mai 2020
DECLARAŢIE: Preşedintele României trebuie să demisioneze fără întârziere
Joi, 16 Aprilie 2020
Urare de paști
Duminică, 22 Martie 2020
DECLARAŢIE cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la „Martie Negru” la Târgu Mureş
Joi, 12 Martie 2020
Ziua Libertăţii Secuieşti – Conferinţă de presă susţinută de cei care trebuiau să ia cuvântul la demonstraţia de la Târgu Mureş
Duminică, 23 Februarie 2020
László Tőkés: naţionaliştii români vor râde dacă nu adunăm cele un milion de semnături












